Familii de români, în străinătate: Viața cu copii, în Oman

Gradinițe – sistemul public

Sistemul public este disponibil doar omanezilor. Este gratuit pentru ei și cei mai mulți aleg grădinițele de stat. Deși există o categorie mare de oameni, mai ales cei care nu locuiesc în capitală care nu își duc deloc copiii la grădiniță pentru că cele mai multe dintre femei nu au un loc de muncă.

În plus, deși impresia despre țările arabe este că sunt toți bogați și își permit orice, Omanul nu este o țară atât de bogată și expații vestici au salarii mai mari decât mulți dintre localnici.

Gradul de analfabetism în Oman este foarte ridicat și mulți trăiesc în sărăcie lucie în afara capitalei.

Este o discrepanță mare între Muscat, capitala, si toate celelalte zone ale țării.

Nu există niciun sprijin financiar pentru copiii omanezilor (nu au alocație), beneficiile sunt că serviciile sociale (sănătate, educație) sunt gratuite.

Omanezii dețin resurse financiare pe care le moștenesc în familie, totodată ei se ajută foarte mult unii pe alții.

Există și omanezi cu o situație financiară foarte bună care aleg să își înscrie copiii în sistemul de învățământ privat.

La grădinița copiilor mei, un singur omanez este înscris, între 30 de copii expați și acesta a ajuns acolo în urma unui context aparte.

Ziua Mamei

Grădinițe – sistemul privat

Când vorbesc despre grădinița copiilor mei, trebuie să menționez că este de fapt vorba despre „nursery” (creșă).

Copiii încep creșa de la 18 luni până la 3 ani și 2 luni, dar în funcție de data nașterii, îi poți ține acolo până la 4 ani.

După creșă, copilul va merge la grădiniță, „kindergarden”. KG1 începe odată cu vârsta de 3 ani și 2 luni, KG 2 la 4-5 ani și apoi echivalentul clasei 0 de la 5 ani.

Creșele și grădinițele sunt instituții diferite, nu găsesti o instituție care să le aibă încorporate pe toate.

În general, grădinița și școala primară sunt împreună în aceeași instituție/clădire, dar creșa este cu totul separată.

Cum Robert este născut la final de august, nu l-ar fi primit la KG1 în septembrie pentru că nu avea atunci 3 ani și 2 luni împliniți. Oricum, am decis să îl țin în „nursery” până când va avea și Edi vârsta de „absolvire”, ca să fie împreună și, recunosc, a fost mai simplu și pentru mine să îi duc pe amândoi în același loc.

În sistemul privat, există grădinițe care urmează curriculum-ul britanic sau cel american, dar cele din prima categorie sunt majoritare pentru că sunt foarte mulți britanici în Oman.

Există o grădiniță Montessori și câteva care practică principiile definitorii ale acestora.

Majoritatea sunt situate în vile și au angajate suficient de multe educatoare și îngrijitoare care să le ofere atenția necesară copiilor.

La grădinița copiilor mei este o educatoare care întreprinde activitățile educative, aceasta vorbește engleza la nivel nativ și 3 îngrijitoare, toate pentru 15 copii. Cam acesta este modelul general.

Totul bine și frumos până la taxe. La Montessori, indiferent că este vorba de grădinița britanică sau cea americană, taxa este de aproximativ 3.000 OMR/an (aprox. 6000 EUR), aceasta fiind cea mai scumpă. Celelalte grădinițe private percep taxe în jur de 1.500-2.500 OMR (4.000-5.000 EUR)/an.

Anul școlar se împarte în trei trimestre și așa se realizează și plata, trimestrial. Programul este de la 7.30-8 până la 12:00-13:00, în funcție de grădiniță. Mâncarea nu este inclusă, trebuie să ai grijă mereu să pui la pachet o gustare de acasă. Masa de prânz, de asemenea, nu este servită în grădiniță.

Uniforma, manuale și alte materiale speciale, se plătesc în plus.

Dacă ai nevoie de transport, asta înseamnă încă 200-300 OMR (400-600 EUR) în plus pe lună, în funcție de zonă. În Oman nu se poate merge pe jos, totul se află la distanțe mari.

În viața de zi cu zi, asta înseamnă că fiecare familie are nevoie de o a doua mașină pentru ca mama să se poată ocupa de copil și transportul acestuia și este cu adevărat dificil dacă aceasta nu are carnet de conducere.

Există companii care acoperă taxele școlare pentru copiii angajaților și de aceea grădinițele solicită aceste taxe exorbitante. Din ceea ce am aflat eu, doar cei care lucrează în domeniul petrolier ar avea aceste beneficii de acoperire a taxelor școlare ale copiilor angajaților.

În cazul familiei noastre, compania la care soțul meu lucrează nu acoperă taxele grădiniței copiilor, avem însă o reducere pentru al doilea copil. Grădinița la care cei doi copii sunt înscriși are totodată printre cele mai mici taxe din capitală (1.500 OMR/an/copil).

Este adevărat că salariile sunt mai mari, dar la fel sunt și chiriile și anumite produse și, având în vedere că, în cele mai multe cazuri, femeile nu muncesc, este vorba de un singur salariu pe familie, care trebuie să susțină toate aceste cheltuieli.

Taxele școlare cresc pe măsură ce copiii înaintează în vârstă. Programul rămâne cam la fel, până pe la ora 14:00, deci și dacă mama ar găsi de lucru, tot trebuie să iei în calcul plata transportului și a unei bone pentru copii.

Când fac calculul, multe femei ajung la concluzia că nu are sens să se obosească să meargă la muncă, pentru că acest lucru nu ajută la nivel de venit total al familiei.

Chiar și în lumea expaților bine plătiți, sunt multe mame care aleg să țină copilul acasă mai mult timp (până la 3-4 ani), din cauza contextului general (ele nu au șanse să găsească de muncă, trebuie ca familia să dețină două mașini, taxe etc.). Deși acest lucru ar putea fi privit ca un avantaj, de fapt poate afecta mult viața socială a întregii familii. Mai ales dacă mama are dorința de a se dezvolta profesional sau a avut până la mutarea în Oman o viață activă.

În urma cercetărilor mele, am descoperit o singură grădiniță unde copiii pot dormi la prânz și pot sta până la ora 17:00. Taxa este enormă (aproape 3.000 OMR/an). În cadrul programului prelungit nu existau însă activități opționale pentru copii care nu dorm la prânz (cum este cazul lui Robert) și nici o activități extra după ora 13:00, cei mici rămânând a fi supravegheați după ora prânzului doar de două îngrijitoare.

Pentru că totul se reduce la bani, oficial se cere lista cu vaccinuri și date personale, dar se trece cu vederea dacă în cele din urmă nu vei duce lista respectivă. Se presupune că toți copiii sunt vaccinați pentru că aici medicul nu necesită permisiunea părintelui pentru vaccinarea celor mici, copilul este vaccinat direct în maternitate, neprezentându-i-se părintelui opțiunea de a nu-și vaccina copilul, presupunându-se din start că cei mici vor fi vaccinați.

Nu există asistente medicale și psihologi în creșe și, unde există (rar), taxa este cu aproximativ 300-500 OMR mai mare pe trimestru. Atunci când alegi insituția în care îți înscrii copilul analizezi bine ce este important pentru tine și ce nu.

Copiii din grădiniță răcesc frecvent, dar ai mei în afară de tuse și muci, nu au avut probleme, probabil aș fi resimțit ca fiind o mare pierdere financiară dacă cei doi s-ar fi îmbolnăvit des. Educatorilor din Oman li se pare firească răceala copiillor încolectivitate și cei răciți sunt primiți la grădiniță. Și eu mă bucur că acest lucru nu este privit ca fiind capătul pământului pentru că până la urmă acest lucru este des întâlnit în orice grup de oameni, să ne pasăm răceli de la unii la alții. Important e să nu fie vorba de boli mai grave și ce-i drept până acum nu am auzit de niciun astfel de caz, nici măcar pojar sau alte boli ale copilăriei.

Îmi place că abordarea în grădinițe este de a învăța prin joacă, că există oportunitatea de joacă liberă și că activitățile nu sunt percepute de copii ca fiind „sarcini” sau „corvoade”. Deși nu am avut o preocupare excesivă pentru ce activități întreprind cei mici, m-am bucurat când copiii mei au început să numere, să enumere zilele săptămânii, lunile anului, amândoi au învățat literele devreme (3 ani), Robert începe să scrie la 4 ani jumate. Cei din sistem știu că odată ajunși la școală, învățătorii se așteaptă ca cei mici să știe deja aceste lucruri. Ceea ce eu apreciez este că în grădinițe copiii nu resimt învățatul ca pe o presiune și joaca ajută mult.

Primesc buline, dar li se explică pentru ce anume și uneori sunt diferențiate pe comportament sau pe o anumită aptitudine (steluță albastră pentru că ți-ai ajutat colegul; „smiley face” pentru că azi ai spus toate zilele săptămânii corect).

În grădinița copiilor mei, nu există conceptul de „time-out”, deși îngrijitoarele, de regulă de origine filipineză, au această abordare în cultura lor de a-i separa pe cei mici în cazul unui conflict. Când un copil lovește un altul, este despărțit de restul grupului și una dintre îngrijitoare stă cu el, în aceeași încăpere. I se explică de ce se întâmplă asta și se comunică părintelui situația pentru a se discuta și acasă cu copilul. Fiind vorba de copii atât de mici, toate îngrijitoarele și educatoarele îi iau în brațe, îi mângâie când se lovesc, îi alintă la sosire și la plecare, relația dintre îngrijitori și copii fiind una strânsă.

În grădinițele din  în Oman nu există camere de luat vederi pentru ca părinții să poată vedea ce se întâmplă în spațiul educativ.

Corina, alături de directoarea grădiniței unde sunt înscriși cei doi fii ai săi

Click pe numărul 3 pentru continuarea articolului