Aceasta este ultima parte a articolului Viața cu copii, în Oman, alături de Corina Sarcinschi, o mamă româncă care locuiește cu cei doi fii ai săi în capitala omaneză, Muscat.
În primul articol, Corina ne-a vorbit despre modul în care sunt instruiți preșcolarii, iar în cea de-a doua despre viața socială a familiei sale.
Haideți să aflăm câte ceva și despre diferențele culturale și care sunt lucrurile cu care nu s-a putut adapta.
Revista Margot: Ce facilități oferă statul părinților? (Care este situația mamelor de carieră/celor care stau acasă /sau mamelor care au slujbe cu jumătate de normă)?
Corina: Niciuna. Nu numai expaților, nici măcar omanezilor. Nu există alocații sau ajutoare financiare.
Există un sistem de taxe sociale care se aplică doar oamanezilor prin care aceștia au dreptul la sistemul public de sănătate si educație în mod gratuit.
Pentru expați, există o lege prin care statul obligă companiile să plătească 50% din salariul lunar pentru fiecare an de lucru pentru că se presupune că au cheltuieli suplimentare, se numește „end of service gratuity”.
Dar nu este plătit de stat, ci de compania care este un fel de sponsor al tău si în nici un caz nu acoperă taxele școlare foarte ridicate.
Mai există o lege prin care fiecare companie trebuie să furnizeze asigurare medicală angajaților expați și familiilor lor, deci avem acces la servicii medicale în sistemul privat, dar nu sunt acoperite toate serviciile și în orice condiții. Repet, acesta nu este un ajutor dat de stat efectiv.
Situația mamelor este mai degrabă că acestea stau acasă și există astfel un singur venit pe familie. Atât la omanezi, cât si la expați. Dacă insistă o femeie poate găsi un job în cele din urmă, cel mai probabil „fără acte”, sau, dacă e vorba un domeniu cheie pentru ei, daar cu greu s epoate întâmpla asta.
O femeie din domeniul IT, ca să obțină viză de muncă, are nevoie de scrisoare specială de la angajator care necesită aprobarea Ministerului Muncii.
Dacă ministrul are o zi bună, semnează, dacă nu, data viitoare. Am mai auzit povești cum că angajatorul strecoară aplicații ale persoanelor de sex feminin printre cele ale persoanelor de sex masculin și cum uneori cererile bărbaților sunt semnate automat, unele femei ar reuși astfel să obțină vize de muncă. Sau dacă persoanele de sex feminin dețin un nume care nu sună a fi unul feminin, se poate crea o confuzie și cererea pentru viză să fie semnată doar pentru că s-a crezut că este de fapt vorba de un bărbat. Dar sunt doar zvonuri, nu stiu cât sunt de adevărate.
Baby shower organizat pentru Corina și o altă prietenă româncă
Revista Margot: Există momente în care să ieșiți doar voi doi fără copii (în ce fel se desfășoară aceste ieșiri? Apelând la play date-uri/la bone?)
Corina: Noi am creat un sistem de ieșit seara, din afară poate părea o nebunie, dar până la urmă a fost preluat pe aici și de alți părinți.
Sistemul este baby monitor – aplicație de telefon, lăsăm copiii singuri în casă după ce îi adormim, plecăm la restaurantul complexului (adică extrem de aproape) și petrecem seara la terasă, cu telefonul în față și baterie extra.
Dacă se trezesc, suntem la 5 minute distanță așa că suntem repede înapoi.
A funcționat bine pentru noi, în contextul nostru, din nou, am gândit asta în avans, când am ales să locuim într-un complex.
Suntem ajutați și de o bonă, dar copiilor mei oricum le este greu să stea cu altcineva în afară de mine când se trezesc și sunt agitați, așa că am considerat această formulă „baby monitoring” mai potrivită.
Dacă vrem să ieșim în exterior, apelăm la bonă, dar mai degrabă am preferat să programăm excursii sau ieșiri „de adulți” atunci când părinții noștri au venit în vizită (aceștia vin o dată pe an la noi).
Întrevedere cu ocazia Crăciunului a copiilor ce locuiesc în complexul rezidențial în care domiciliează și famila Corinei
Click pe numărul 2 pentru continuarea articolului
Revista Margot: Particularități ale țării? Ce lucruri pe care nu le-ați mai întâlnit în altă parte v-au șocat? Sau ce anume ți-a fost greu să înțelegi/să accepți în noua cultură?
Corina: O, am o listă lungă:
– Clima
Iarna e bine, sunt vreo 25-30 de grade Celsius ziua, vreo 18-25 seara, minunat.
Dar din aprilie până în octombrie sunt 40+ de grade.
Și te astepți să vină răcoarea de seară și…surpriză, ea nu vine nicodată.
Nu este nici o diferență între zi si noapte.
Ziua sunt 45 de grade, seara vreo 43. Și umiditatea este de 80-90%. Nu te obișnuiesti niciodată, doar înveți să accepți că plimările au loc mai mult la mallm unde este aer condiționat.
– Nu există „walking distance”(trad. distanță de mers)
Totul este pe distanțe mari, au străzi, autostrăzi, infrastructură, asta e de bine.
Dar petrec același timp în masină ca și în București, doar că la 120 km/h vs. stat în trafic.
– Îmbrăcămintea
Felul în care îsi acoperă unele femei fața mă face să mă simt ciudat și să le compătimesc. Este o diferență culturală pe care nu o pot accepta.
La început, am crezut că îsi acoperă fața în funcție de statut (nemăritată, măritată, văduvă), dar apoi am aflat că gradul de acoperire a feței este direct proporțional cu gelozia bărbatului.
– Tratamentul celor care prestează muncile necalificate (indieni, filipinezi, thailandezi etc.)
Este o formă de sclavagism modern la tot pasul.
Nu trebuie să cobori din mașină la benzinărie pentru că un angajat de origine indiană pune benzină în locul tău, tu achiți doar și apoi pleci.
La unele restaurante, localnicii opresc în față, parchează, claxonează si tot un angajat indian vine să ia comanda si să aducă mâncarea la pachet.
Bonele de origine filipineză au uniforme și merg în spatele cetățenilor omanezi fără să li se permite să „comenteze”. Copiii au același comportament față de ele.
În construcții, cetățeni indieni angajați la negru muncesc vara la temperaturi groaznice (autăritățile maschează temperatura reală din timpul verii pentru că este interzisă munca la peste 50 de grade Celsius).
Au fost multe situații în care m-am simțit prost pentru că sunt caucaziană, am fost lăsată în față la cozi doar din cauza culorii pielii și, chiar dacă refuzi să accepți acest tratament preferențial, până la urmă situația devine din ce în ce mai ridicolă pentru că omanezii insistă sau sunt surprinși de refuzul tău.
– Lipsa animalelor de companie
E plin de pisici vagaboande și eu sunt miloasă cu animalele, expații le adoptă sau le mai hrănesc, dar omanezii nu sunt fani animale de companie.
Nu acceptă câinii în parcuri și sunt reguli stricte când vine vorba de transportul animalelor din/în Oman.
Este dificil și când trebuie să închiriezi apartament pentru că puțini acceptă un animal de companie.
– Dacă încalci legislația în trafic și ești surprins, riști să fii închis pentru 24 de ore și să primești amendă.
Am doi prieteni care au pățit asta din cauza unei greșeli de conducere în trafic.
– Anumite practici locale
În prima excursie prin Oman, într-un wadi (vale plină de verdeață între munți secetosi), am fost surprinsă de practicile unei adunări de localnici. Aceștia aveau puști asupra lor și efectuau niște dansuri tribale, în cerc, m-am speriat și am plecat. Am aflat apoi că acest lucru este normal, acestea sunt practicile lor când merg la grătar și se distrează. Portul armelor nu este interzis.
Nu am mai văzut niciodată asta si nu e neapărat ceva comun, dar în acel moment am fost șocată.
– Totul se întâmplă foarte lent
De la statul la coadă la supermarket, până la orice serviciu pe care îl accesezi, trebuie să aloci acestor acțiuni dublul timpului cu care ești obișnuit să o faci.
Omanezii nu se supără niciodată, pot astepta oricât, nimeni nu se grăbește, poți face o sută de plângeri în încercarea de a îmbunătăți procesul de așteptare, dar în zadar.
Așa sunt ei, mereu pe „slow motion” și cu „Inshallah” ( trad. „Cu voia lui Allah”) pe post de confirmare.
Comenzile online și livrările la domiciliu sunt aproape inexistente.
– Occidentalii, luați drept exemplu de civilizație, odată scoși din mediul lor cu sisteme bine puse la punct surprind printr-un comportament needucat. Nu toți și nu în orice context, dar există suficiente exemple ca să devină relevant pentru mine.
Aceștia conduc chiar dacă au o alcoolemie ridicată, aruncă gunoaie oriunde se duc, tratează oamenii care prestează munca „de jos” cu superioritate sau batjocură.
Am înțeles că ceea ce uneori noi judecăm ca fiind „mai civilizați ca noi” înseamnă de fapt lipsă de interacțiune.
– Copiii care tratează bonele de origine filpineză ca și când ar avea o poziție inferioară lor
– Numărul mare al copiilor cu dizabilități
Numărul copiilor cu dizabilități este mai crescut decât în alte state din cauza căsătoriilor între rude apropiate.
Un alt motiv este de asemenea faptul că nu se fac teste de identificare a bolilor în timpul sarcinii, decât la cerere, pentru că oricum avortul e interzis.
– Lipsa de drepturi a femeilor
Relațiile dintre un bărbat și o femeie nu sunt bazate pe respect. Adeseori familia este rezultatul unui aranjament contextual și financiar.
Joacă omaneză
Revista Margot: Există lucruri de care te-ai putea lipsi? Ce te agasează cel mai tare în țara de adopție?
Corina: Mă pot lipsi de toate cele de mai sus.
Nu pot spune că mă agasează, mi-am găsit propriul sistem în care găsesc lucruri care îmi plac, dar sunt lucruri pe care refuz să le accept ca fiind normale, chiar dacă înțeleg că deocamdată, în acest stat, așa funcționează lucrurile.
Pentru o idee generală a întregului interviu citește și: