Revista Margot

Eticheta petrecerilor pentru copii

Image via Unsplash.com/pictoria1999

Atunci când este ziua copilui tău, în familie e sărbătoare. Încerci să transformi această zi într-una foarte frumoasă, cu amintiri de neuitat. Indiferent de anii împliniți, m-am străduit ca petrecerile fiicei mele să fie unele reușite și să implice – în primul rând, bună dispoziție, stres puțin și costuri nu foarte ridicate. De asemenea, am încercat să nu fac din acest lucru o corvoadă, ci mai degrabă un lucru care să mă bucure.

Cum organizez petrecerile aniversare pentru copilul meu?

În fiecare an, petrecerea fetiței mele reprezintă o provocare. De fiecare data apar lucruri noi și pentru mine este dovada cea mai clară că, într-adevăr, ea mea a mai crescut cu an, pentru că o dată cu ea cresc și exigențele unei astfel de petreceri. Mai mult, în ultimii ani am încercat să o implic și pe ea în organizarea petrecerii, am făcut-o să se simtă utilă și, în același timp, am responsabilizat-o.

Care sunt aspectele de care țin cont atunci când organizez ziua ei de naștere?

Image via Unsplash.com/apsprudente

1. Dorințele și preferințele copilului sunt foarte importante

De fiecare dată când îi organizez petrecerea, mă gândesc că aceasta ar trebui să fie un mare motiv de bucurie și distracție pentru micuța mea.

Tocmai de aceea, țin cont de locul unde își dorește să organizăm petrecerea, de tematica și personajul preferat, de prietenii și rudele pe care dorește să le invităm.

Nu mă gândesc la cum mi-aș dori eu să fie petrecerea, ci mai degrabă la ce fel de aniversare i-ar plăcea copilului meu.

Image via Unsplash.com/raheldaniel

2. Locul petrecerii trebuie ales cu atenție

Locul unde se desfășoară petrecerea este foarte important, tocmai de aceea el trebuie ales cu grijă. Din fericire, oferta este generoasă. Cu săptămâni bune înainte de acest eveniment, fac o listă cu locurile „care ne fac cu ochiul”, ținând cont de bugetul alocat acestui eveniment.

În funcție de condițiile oferite, aleg întotdeauna varianta care se potrivește cel mai bine ideilor noastre de a avea o petrecere reușită. Pe lângă buget, un alt criteriu este numărul de copii care vor veni la petrecere. Împreună cu fetița mea, compun invitațiile pentru petrecere și apoi ea le oferă prietenilor. Rolul meu este să iau legătura cu părinții lor, pentru a afla din timp dacă invitații reușesc sau nu să ajungă la petrecere.

În cele mai multe locuri, sala unde are loc petrecerea se poate decora după bunul plac al sărbătoritului. Cea mai simplă modalitate este folosirea baloanelor colorate cu heliu în diverse forme și mărimi. Deseori, am participat alături de fetița mea la decorarea locului unde avea loc petrecerea și de fiecare dată era un motiv pentru noi două să ne bucurăm de momente petrecute împreună.

Dacă vremea vă permite, puteți organiza petrecerea în aer liber, însă verificați dacă unitatea are posibilitatea de a muta petrecerea înăuntru, în cazul în care condițiile meteo se schimbă.

Încercați să alegeți locuri inedite, astfel încât amintirile să fie foarte frumoase. Anul trecut, când fetița mea a împlinit șase ani, i-am organizat petrecerea pe plajă – după câteva ore pe nisip, atât copiii, cât și părinții s-au reîntors acasă obosiți, dar foarte relaxați.

Image via Unsplash.com/rawpixel

3. Stabiliți activitățile care vor avea loc în timpul petrecerii

Copiii sunt plini de energie, iar o petrecere reușită presupune organizarea foarte bună a activităților pe care le-ați gândit pentru ei. De fiecare dată, m-a salvat prezența unui animator. Personajele au fost diferite, de la un an la altul, în funcție de preferințele fetiței mele.

O altă activitate pe placul celor mici este facepainting-ul. Uneori, am făcut chiar eu această activitate, pe care o consider foarte amuzantă. Mi-am cumpărat o trusă specială și i-am pictat pe toți copii invitați la petrecere, spre deliciul lor. În alți ani, am apelat la un specialist, dar indiferent de cine realizează pictura, bucuria copiilor este la fel de mare.

Unul dintre punctele de atracție ale petrecerii ar putea fi un concurs de karaoke. De acest moment se pot bucura, însă, copii care au peste șase ani. Tot pentru distractia celor mici am organizat, deseori, o vânătoare de comori, adică diverse lucruri ascunse în anumite locuri, pe care copiii ar trebui să le găsească, folosindu-se de anumite indicii. Distracția și mai mare este atunci când sunt implicați și părinții. Încercați să faceți acest experiment alături de copii și adulți și, cu siguranță, veți petrece momente de neuitat!

Pentru a crea o atmosferă frumoasă, puteți să închiriați un photo booth profesional. Copiii pot lua acasă fotografiile, păstrând în acest fel o amintire de la petrecerea pe care ați organizat-o.

4. Meniul petrecerii trebuie să fie unul sănătos

Din experiența tuturor petrecerilor pentru copii pe care le-am organizat, mâncarea nu este atât de importantă pentru ei. Singura lor preocupare este să se joace, să se distreze și să se simtă bine. Chiar dacă momentul mesei este trecut pe locul doi de către cei mici, este necesar ca mâncarea să fie una sățioasă și sănătoasă.

Totusi, sunt situații în care printre invitați se numără copii care au anumite restricții alimentare sau care țin un regim alimentar deosebit, cum ar fi diabeticii sau vegetarienii. O discuție cu părinții acestora este binevenită pentru a găsi, în acest fel, o soluție de compromis. Meniul ales trebuie să îi satisfacă pe toți. Nu uitați nici de persoanele care îi însoțesc pe copiii care vin la petrecere.

Unul dintre momentele importante ale petrecerii este tortul. Întotdeauna am ales un tort care să conțină ingrediente sănătoase. De fiecare dată a fost un tort tematic, ales împreună cu sărbătorita, iar mărimea lui a ținut cont de numărul de invitați.

Image via Unsplash.com/helleybdeal

5. Cadourile

Cea mai mare bucurie a fetiței mele, la ziua ei de naștere, este să desfacă toate cadourile primite.

Ca o formă de mulțumire pentru toți copiii care au venit la petrecerea noastră, le-am oferit și noi o atenție la plecare. Așa că fiecare copil a primit un mic cadou din partea noastră (câte o jucărioară). De când fetița mea a învățat să scrie, am personalizat acest mic dar cu mesajul: „De la Lorelai pentru …..(numele copilului). Mulțumesc că ai ajuns la petrecerea mea”!.

Acest gest i-a bucurat pe cei care au fost la petrecerea noastră și, cu siguranță, vor veni și data viitoare.