– Începe selecţia profesorilor care vor lucra la realizarea manualelor şcolare, arată Ministerul Educaţiei Naţionale. Cei interesaţi se pot înscrie pe site-ul Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE). (Adevărul)
– Aproape toți părinții din România se declară mulțumiți de școala în care învață copiii lor și le-ar recomanda-o altor părinți, evaluarea ținând cont însă nu de calitatea manualelor sau dotarea unităților, ci de amabilitatea personalului, comunicare și profesionalismul profesorilor, potrivit unui sondaj IRES. (EduPedu)
Doar 10% dintre părinţi au spus că în şcoala în care învaţă copiii lor sunt utilizate manuale digitale. Numai 15% dintre elevi folosesc platformele e-learning. Cercetarea arată că doar 10% dintre participanţii la studiu au declarat că folosesc tableta la şcoală, iar 10% au spus că folosesc atât smartphone-ul, cât şi videoproiectorul şi tabla inteligentă în procesul de învăţare. (Hotnews)
– În România, doar unul din 3 copii, sub 4 ani, este înscris la o creșă sau la o grădiniță de stat. În unele orașe, cei mici “candidează” și câte 10 pe loc. (Știrile Pro Tv)
– Asociația Telefonul Copilului a înregistrat în anul 2018 o creștere de 42,62% a numărului de cazuri de abuz de tip bullying raportate, cu 2.212 mai multe sesizări comparativ cu anul 2017. (Cotidianul)
– Multă birocraţie, dotări care lasă de dorit în special la sate şi prea multă teorie, adesea fără corespondenţă pe piaţa muncii. Acestea sunt rezultatele unui sondaj IRES, comandat de Uniunea Editorilor din România (UER).(Ziua de Cluj)
– Pentru ca se apropie 1 si 8 martie, conducerea Liceului Teoretic “Constantin Angelescu” din Ianca a postat deja pe internet un mesaj anti-cadouri pentru profesori. Campania a inceput in 2016 si s-a derulat in fiecare an. Mai mult, intre timp a aparut un nou Cod de etica pentru cadrele didactice, care incrimineaza, printre altele, primirea de “atentii” din partea copiilor sau a parintilor. (Portal învățământ)
Rubrica Sfaturi pentru mame este susținută de https://www.pantofioriveseli.ro/.