– Elevii de la mai multe licee cu profil agricol din întreaga ţară ar putea avea acces la tractoare moderne, dacă aceste şcoli ar intra în subordonarea Ministerului Agriculturii, care ar trebui să investească în dotarea unităţilor de învăţământ.
Peste 700 de elevi şi profesori de la Colegiul Economic din Alba Iulia… În prezent, tinerii învaţă pe maşini vechi şi rudimentare, fabricate acum mai bine de 60 de ani, pe care fermierii nu le mai folosesc. În loc să fie casate, acestea folosesc ca material didactic pentru sute de elevi. Din această cauză, practica elevilor este una inutilă, iar atunci când se vor angaja vor fi nevoiţi să o ia de la zero, deoarece femierii le cer să lucreze pe tractoare noi, pe care absolvenţii nu ştiu însă să le folosească. (Știrile Pro TV)
– Institutul Cervantes va desfăşura în Bucureşti cursuri practice pentru profesorii de limba spaniolă, în scopul formării continue, dar şi pentru schimb de experienţă între aceştia. Institutul Cervantes din Bucuresti, în colaborare cu Biroul învăţământ al Ambasadei Spaniei la Bucuresti, va organiza, în perioada 10-11 mai 2019, „Întâlnirea Profesorilor de Limba Spaniolă”. Aceasta va cuprinde ateliere practice, iar profesorii vor putea primi la final un certificat de formare. (Adevărul)
– O fetiţă în vârstă de 8 ani din Mexic a inventat un aparat care ajută famiile cu venituri mici din comunităţi sărace să încălzească apă fără costuri financiare. (Adevărul)
– Deputatul liberal Raluca Turcan a anunțat că va iniția un proiect de lege prin care accesul copiilor la programele de after school va fi sprijinit prin acordarea unor tichete în valoare de 400 de lei va fi depus la Parlament. (Agerpres)
– Mii de elevi străluciți părăsesc anual România pentru a studia la universități de prestigiu din străinătate. Numărul lor a crescut în ultimii doi ani cu 20% și extrem de puțini se mai întorc în ţară.
Cele mai căutate destinații de studiu rămân Marea Britanie, Olanda și Danemarca. Iar cele mai populare specialități: management, IT, inginerie, arhitectură și medicină. 80 de universități își prezintă în aceste zile programele la un târg de profil din capitală.(Știrile Pro TV)
– Targ de talie internationala pentru parinti, la Bucuresti. Family Expo & Festival tinteste peste 20.000 de vizitatori.
De anul acesta, parintii din Romania vor putea beneficia de experienta cumparaturilor intr-un context modern, accesibil, la nivel de targ international. Family Expo & Festival este numele sub care Parenting ADS, singurul HUB de digital media nisat pe zona de parenting in Romania, cu expertiza de mai bine de 3 ani pe zona organizarii evenimentelor pentru parinti, lanseaza anul acesta un targ ce promite a fi evenimentul experential al anului 2019 pentru parinti. Evenimentul va avea loc pe 28,29 si 30 iunie la Romexpo Bucuresti.
Sfaturi pentru mame este susținută de https://www.pantofioriveseli.ro/.