Egalitatea dintre femei și bărbați este un subiect de actualitate și, aparent, toată lumea este la curent cu existența lui. Dacă la nivel declarativ, atât femeile și bărbații au căzut de acord asupra inegalităților de gen, când vine vorba de fapte, lucrurile, de multe ori, stagnează.
Sub deviza “Egalitatea dintre femei și bărbați se învață prin fapte”, Colegiul Montecastelo din Spania a introdus în programă modulul “Treburi casnice”.
La finalul acestui curs, băieții de 15 – 16 ani vor ști să calce o cămașă sau să pregătească mâncăruri simple. Este metoda găsită de reprezentanții școlii de a se lupta cu stereotipul conform căruia cusutul, călcatul sau gătitul sunt activități care se învață acasă și sunt exclusiv treaba femeilor.
Cursurile obligatorii, predate o dată pe săptămână, sunt susținute voluntar de căre profesorii colegiului, împreună cu câțiva părinți.
Toți au considerat că elevii sau fii lor trebuie să știe să coasă un nasture, să folosească mașina de spălat, să schimbe o priză sau să poată realiza activități minime de bricolaj. Tinerii de azi vor forma mai târziu o familie și e bine să conștientizeze că treburile casnice se fac în doi și nu cad doar în sarcina soției.
Dacă părinții au fost încântați de inițiativa școlii, băieții au fost destul de reticenți la început. Au dorit să încerce să gătească, însă nu au fost la fel de încântați de perspectiva de a călca sau de a coase. Mulți dintre ei nu ținuseră un fier de călcat în mână până la acea vârstă. Treptat însă, în grupuri de 5, cu ajutorul părinților și al profesorilor implicați, au descoperit că nu este deloc greu și că un bărbat poate călca sau coase la fel de bine ca o femeie.
Colegiul Montecastelo și profesorii coordonatori speră ca acest program să continue și în anii următori și au în plan să îl extindă.
Le dorim mult succes și așteptăm astfel de inițiative și la noi.
(Sursă foto: Colegio Montecastelo/ Facebook)