Copiii diagnosticaţi cu această maladie dezvoltă în general diabet de tip 1, numit şi insulino-dependent. Totuşi, în ultimele decenii, se constată o înmulţire îngrijorătoare a cazurilor de diabet de tip 2 (specific vârstei adulte sau vârstnicilor) la copii şi la tineri.
Nici unul dintre cele două tipuri de diabet nu este vindecabil. Terapiile actuale doar ameliorează sau amână potenţialele complicaţii care predispun inclusiv la deces.
Se estimează că mai mult de jumătate dintre copiii cu diabet zaharat suferă complicații până la împlinirea vârstei de 15 de ani.
Astfel, în afară de injecţiile zilnice şi permanenta luptă pentru controlul glicemiei, cei mici trebuie să facă faţă şi bolilor asociate diabetului. Copilăria lor este profund afectată, la fel şi viaţa famiilor din care fac parte.
Din această perspectivă, prevenirea bolii diabetice la copii, prin evitarea factorilor de risc controlabili, cât şi îngrijirea corectă a copilului diabetic sunt cruciale. Iar familia poate juca în ambele cazuri un rol hotărâtor.
Semnale de alarmă privind incidenţa diabetului la copii
La nivel mondial, peste un milion de copii şi adolescenţi suferă de diabet de tip 1 (DZ1), iar rata îmbolnăvirilor creşte anual cu circa 3%.
În fiecare an, sunt diagnosticate în jur de 132.600 de noi cazuri pe grupele de vârstă 0-19 ani, conform ediţiei 2017 a Diabetes Atlas of IDF (International Diabetes Federation).
În România, numărul copiilor care se află în curs de monitorizare cu diabet de tip 1 se apropie de 3.500.
Iar incidenţa diabetului pediatric în ţara noastră se află pe un trend ascendent. Acest fapt este confirmat şi de rezultatele unui recent studiu european, realizat de echipa cercetătorului Chris Patterson de la Queen’s University Belfast.
Studiul relevă că, în perioada 1989-2013, dintre cele 26 de ţări şi regiuni analizate, România s-a plasat pe locul doi, cu o rată de creştere de 5,6% pe an.
Totodată, în intervalul 2009-2013, se observă o intensificare a incidenţei DZ1 faţă de intervalul 2004-2008, în special la grupa de vârstă 0-4 ani. Înmulţirea cazurilor de diabet în primii ani de viaţă este evidentă atât la fetiţe (de la 5 cazuri/100.000 la 10,2 cazuri/100.000), cât şi la băieţi (de la 8,4 cazuri/100.000 la 11,4 cazuri/100.000), mai arată studiul publicat în luna noiembrie de revista de referinţă Diabetologia.
Pe de altă parte, deşi stăm încă bine faţă de alte ţări, unde prevalenţa diabetului de tip 2 (DZ2) la copii şi la tineri concurează cu cea a diabetului de tip 1, şi în România diabetul specific vârstnicilor se declanşează tot mai des în copilărie.
De ce se îmbolnăvesc copiii de diabet
Cauzele exacte ale diabetului de tip 1 nu sunt pe deplin elucidate. La originea declanşării bolii s-ar afla, potrivit cercetărilor, un complex de factori genetici predispozanţi şi factori de mediu precum infecții virale, toxine sau triggeri alimentari. Diabetul este şi o boală autoimună, deoarece sistemul imun atacă celulele pancreasului, responsabile de producerea insulinei.
DZ1 se poate dezvolta la orice vârstă, dar, cel mai frecvent, apare la copii și la adolescenți. Potrivit Mayo Clinic, s-a observat existenţa a două etape de vârf în instalarea diabetului pediatric: 4-7 ani şi 10-14 ani.
Caracteristic în trecut vârstei adulte şi mai ales persoanelor peste 65 de ani, diabetul de tip 2 creşte în incidenţă şi în rândul adolescenţilor.
Cu toate că şi la acest tip de diabet există necunoscute în privinţa cauzelor, devine tot mai evidentă implicarea unor factori ca: excesul de greutate şi obezitatea infantilă; stilul de viaţă sedentar; alimentaţia nesănătoasă (inclusiv consumul ridicat de zaharuri); diabetul gestaţional al mamei şi greutatea mare la naştere a copilului; istoricul familial; intoleranţa la glucoză.
Este de menţionat că diabetul de tip 2 la copii este mult mai periculos decât cel dezvoltat la vârsta adultă. Recent, American Diabetes Association (ADA) a atras atenţia acestui aspect, subliniind că DZ2 „pare să fie mai agresiv la tineri decât în cazul adulților, cu o rapiditate mai mare de deteriorare a funcției celulor beta și un răspuns mai slab la medicamenţia de scădere a glucozei în sânge”. Şi riscul de complicaţii este amplificat când DZ2 se instalează mai devreme, probabil din cauza expunerii prelungite pe parcursul vieţii la hiperglicemie şi la alţi factori de risc, mai semnalează ADA.
Triggerii de ordin familial ai diabetului
Dincolo de factorii de risc incontrolabili ai diabetului, există alţi factori favorizanţi ce ţin de promovarea unor obiceiuri greşite în cadrul familiei.
-
Expunerea copilului la risc de diabet începe încă din perioada prenatală.
Numeroase studii indică faptul că o creştere ponderală excesivă a mamei în timpul sarcinii ori diabetul gestaţional predispun copilul la obezitate şi la probleme de sănătate asociate acestei tulburări. „Mâncatul pentru doi” şi lipsa controalelor medicale în timpul sarcinii reprezintă doar două dintre practicile care cresc acest risc.
În toate etapele lor de dezvoltare, copiii sunt obişnuiţi cu anumite comportamente alimentare periculoase pentru sănătate. Adesea, acestea sunt susţinute de mituri preluate de la o generaţie la alta.
De exemplu:
–Cultura „copilului dolofan” sau „gras şi frumos” , caracteristici asimilate ca semne de sănătate. Acestea promovează supraalimentarea în perioada neonatală, cât şi în copilăria mică.
-„Copilului nu trebuie să îi fie foame niciodată”.
În consecinţă, i se oferă tot timpul ceva de mâncare, şi, cel mai adesea, gustări nesănătoase (covrigei, biscuiţi, produse de patiserie, chipsuri, prăjituri, batoane de ciocolată etc). În plus, mesele sunt hipercalorice, bogate în grăsimi şi carbohidraţi, scopul principal fiind ca mâncarea oferită „să ţină cât mai bine de foame”.
-„Nu are nimic dacă cel mic s-a îngrăşat. Creşte şi va slăbi de la sine”.
În realitate, chiar dacă sunt în creştere, copiii supraponderali sau obezi nu mai slăbesc decât arareori fără anumite măsuri.
Atâta vreme cât greşelile alimentare persistă, greutatea tinde să crească, nu să scadă.
Dovadă că ponderea copiilor români cu probleme de greutate a crescut alarmant în ultimul deceniu. Conform unui studiu publicat în octombrie 2017, pe grupele de vârstă 5-19 ani, aproape 20% (19,7%) dintre fete şi aproape 30% dintre băieţi (29,2%) sunt supraponderali. De asemenea, 5% dintre fete suferă de obezitate, în timp ce, la băieţi, procentul este dublu:10,7%.
Iar, dacă ţinem cont că un copil obez are risc de cel puţin patru ori mai mare de DZ2 decât unul non-obez, înţelegem impactul acestui factor de risc.
- Copiii nu sunt încurajaţi de familie să facă mişcare şi să fie activi. Cei mai mulţi părinţi fie nu cunosc, fie ignoră importanţa activităţilor fizice în dezvoltarea armonioasă a copiilor lor. Prin exemplul personal, de a nu fi activi fizic, şi prin atitudinea pasivă sau chiar favorizantă faţă de sedentarismul copiilor (de exemplu, asigurarea de scutiri nejustificate pentru orele de educaţie fizică şi sport), ei creează premisele acestui factor de risc.
Click pe numărul 2 pentru continuarea articolului
Cum poate fi prevenit diabetul
În momentul de faţă, nu există măsuri dovedite ca fiind eficiente în prevenirea diabetului de tip 1. O mai bună înţelegere a cauzelor şi a mecanismului declanşării bolii ar putea face posibilă în viitor prevenţia DZ1.
Însă, pentru diabetul de tip 2, a cărui prevalenţă este de peste 85% în rândul diabeticilor, au fost identificaţi o serie de factori controlabili precum alimentaţia, adipozitatea şi greutatea corporală sau activitatea fizică. Toţi aceşti factori sunt influenţaţi de mediul în care creşte copilul.
– Prevenţia ar trebui să înceapă încă din timpul vieţii intrauterine a copilului, prin monitorizarea evoluţiei sarcinii şi a unor parametri ai viitoarei mame precum kilogramele acumulate în perioada de graviditate, nivelul glicemiei, toleranţa la glucoză. Chiar din acest an, în pachetul de servicii medicale de bază din România a fost introdus screeningul prenatal, care include şi astfel de teste.
– Perioada postnatală şi a primilor ani de viaţă ai copilului este foarte importantă pentru stabilirea unui mod optim de alimentaţie.
Unele studii sugerează chiar existenţa unei ferestre critice pentru atenuarea riscului de a dezvolta obezitate și diabet de tip 2 pe parcusul vieţii. Această fereastră s-ar afla la începutul vieții, când sunt în formare obiceiurile privind consumul de alimente și activitatea fizică, şi se face setarea pe termen lung a balanţei energetice a organismului.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii, International Diabetes Federation, dar şi alte foruri fac recomandări precum:
-Alăptarea exclusivă a nou-născutului în primele șase luni de viață, urmată de introducerea treptată de alimente complementare adecvate.
-Selectarea unor alimente complementare bogate în nutrienți şi cât mai variate.
-Pregătirea preparatelor destinate bebelușilor separat de cele ale familiei sau adaptarea lor specială din mâncarea familiei.
-Evitarea anumitor categorii de alimente cum ar fi cele cu conţinut ridicat de zahăr, grăsimi şi sare.
-Ajustarea porţiilor în funcţie de vârsta copilului.
– Pentru copii de vârstă şcolară și adolescenți se mai recomandă:
-Evitarea înlocuirii celor trei mese principale cu gustări nesănătoase sau preparate tip fast-food/junk-food.
-Limitarea aportului energetic general provenit din grăsimi și zaharuri.
-Creșterea consumului de fructe, vegetale, legume, cereale integrale și oleaginoase.
-Obişnuirea cu gustări sănătoase de genul lactatelor cu conţinut redus de grăsimi, fructelor sau cerealelor integrale sărace în zaharuri.
-Alegerea pâinii din cereale integrale în locul pâinii albe.
-Alegerea grăsimilor nesaturate (ulei de măsline, ulei de porumb, ulei de floarea-soarelui) în locul celor saturate (unt, grăsimi animale, ulei de nucă de cocos sau ulei de palmier).
-Gătirea mâncărurilor prin alte modalităţi decât prăjirea: la abur, la cuptor, la grătar, prin fierbere etc.
-Încurajarea consumului de apă în detrimentul sucurilor de fructe, sucurilor carbogazoase şi a altor băuturi cu conţinut de zahăr.
-Alcătuirea unui program echilibrat de somn, activităţi fizice şi activităţi sedentare, cu limitarea pe cât posibil a celor din urmă.
-Încurajarea activităţilor fizice regulate: copiii între 5 şi 17 ani trebuie să desfăşoare zilnic minimum 60 de minute de activităţi fizice de intensitate moderată spre intensă.
-Apelarea la ajutor specializat când copilul are probleme cu greutatea corporală sau diverse tulburări alimentare. În general, un copil este considerat supraponderal/obez dacă are un indice de masă corporală (IMC) peste percentilele 85/95 ale curbelor de creştere.
-Verificarea periodică a stării generale de sănătate a copilului, mai ales când există istoric familial de diabet sau obezitate.
-Înscrierea copilului în programe de prevenţie a diabetului. De exemplu, în oraşele Ploieşti şi Cluj se află în derulare programul „înCerc”, adresat elevilor de clasa a V-a.
-Oferirea unui bun exemplu personal în ceea ce priveşte stilul de viaţă.
Recunoaşterea semnelor bolii diabetice
Unul dintre cel mai importanţi paşi în controlul diabetului este depistarea precoce a bolii. Din păcate, puţini părinţi ştiu să recunoască semnele instalării diabetului şi ajung la medic cu copiii abia după apariţia complicaţiilor.
După cum indică şi un sondaj realizat de IDF, deşi au în familie cel puţin o persoană cu diabet zaharat, patru din cinci părinți întâmpină dificultăţi în identificarea simptomelor de diabet la copilul lor. Unul din trei părinţi nici nu observă aceste simptome, care se manifestă prin: urinare frecventă, sete excesivă, slăbiciune, lipsă de energie, foame permanentă însoţită de pierdere în greutate, tulburări de vedere, infecţii recurente (hiperglicemia afectează imunitatea) etc.
Diagnosticarea tardivă pune în pericol însăşi viaţa copilului. De exemplu, cetoacidoza diabetică, produsă în lipsa insulinei din organism, poate duce la comă şi chiar la deces.
Controlul bolii după diagnosticare este, de asemenea, vital pentru a preveni sau cel puţin a amâna complicaţiile foarte grave ale diabetului: boli cardiovasculare, afecţiuni renale, leziuni ale nervilor, afecţiuni dermatologice, pierderea vederii şi altele.
Familia copilului trebuie să facă faţă multor provocări. Copilul, la rândul lui, are nevoie să fie susţinut şi îndrumat îndeaproape. Aceste lucruri nu sunt posibile fără o informare temeinică a membrilor familiei şi fără deschiderea de a colabora cu toate entităţile care pot sprijini în acest sens: medicul de familie, diabetologul, nutriţionistul, psihologul, personalul de la cabinetul şcolar al copilului etc.
Revenind la prevenţie, care este, în mod cert, incomparabil mai simplă decât confruntarea cu boala diabetică, mesajul ar putea fi rezumat astfel:
Prevenirea diabetului este o afacere de familie, după cum obişnuiesc să glumească medicii diabetologi. Aşadar, pentru ca metodele de prevenţie să aibă succes, toţi membrii din familie, nu doar copilul, trebuie să se implice şi să accepte schimbări pentru un stil de viaţă sănătos.