Diabetul la copii – Cum poate influenţa familia riscul de declanşare a bolii

Copiii diagnosticaţi cu această maladie dezvoltă în general diabet de tip 1, numit şi insulino-dependent. Totuşi, în ultimele decenii, se constată o înmulţire îngrijorătoare a cazurilor de diabet de tip 2 (specific vârstei adulte sau vârstnicilor) la copii şi la tineri.

Nici unul dintre cele două tipuri de diabet nu este vindecabil. Terapiile actuale doar ameliorează sau amână potenţialele complicaţii care predispun inclusiv la deces.

Se estimează că mai mult de jumătate dintre copiii cu diabet zaharat suferă complicații până la împlinirea vârstei de 15 de ani.

Astfel, în afară de injecţiile zilnice şi permanenta luptă pentru controlul glicemiei, cei mici trebuie să facă faţă şi bolilor asociate diabetului. Copilăria lor este profund afectată, la fel şi viaţa famiilor din care fac parte.

Din această perspectivă, prevenirea bolii diabetice la copii, prin evitarea factorilor de risc controlabili, cât şi îngrijirea corectă a copilului diabetic sunt cruciale. Iar familia poate juca în ambele cazuri un rol hotărâtor.

Semnale de alarmă privind incidenţa diabetului la copii

La nivel mondial, peste un milion de copii şi adolescenţi suferă de diabet de tip 1 (DZ1), iar rata îmbolnăvirilor creşte anual cu circa 3%.

În fiecare an, sunt diagnosticate în jur de 132.600 de noi cazuri pe grupele de vârstă 0-19 ani, conform ediţiei 2017 a Diabetes Atlas of IDF (International Diabetes Federation).

În România, numărul copiilor care se află în curs de monitorizare cu diabet de tip 1 se apropie de 3.500.

Iar incidenţa diabetului pediatric în ţara noastră se află pe un trend ascendent. Acest fapt este confirmat şi de rezultatele unui recent studiu european, realizat de echipa cercetătorului Chris Patterson de la Queen’s University Belfast.

Studiul relevă că, în perioada 1989-2013, dintre cele 26 de ţări şi regiuni analizate, România s-a plasat pe locul doi, cu o rată de creştere de 5,6% pe an.

Totodată, în intervalul 2009-2013, se observă o intensificare a incidenţei DZ1 faţă de intervalul 2004-2008, în special la grupa de vârstă 0-4 ani. Înmulţirea cazurilor de diabet în primii ani de viaţă este evidentă atât la fetiţe (de la 5 cazuri/100.000 la 10,2 cazuri/100.000), cât şi la băieţi (de la 8,4 cazuri/100.000 la 11,4 cazuri/100.000), mai arată studiul publicat în luna noiembrie de revista de referinţă Diabetologia.

Pe de altă parte, deşi stăm încă bine faţă de alte ţări, unde prevalenţa diabetului de tip 2 (DZ2) la copii şi la tineri concurează cu cea a diabetului de tip 1, şi în România diabetul specific vârstnicilor se declanşează tot mai des în copilărie.

De ce se îmbolnăvesc copiii de diabet

Cauzele exacte ale diabetului de tip 1 nu sunt pe deplin elucidate. La originea declanşării bolii s-ar afla, potrivit cercetărilor, un complex de factori genetici predispozanţi şi factori de mediu precum infecții virale, toxine sau triggeri alimentari. Diabetul este şi o boală autoimună, deoarece sistemul imun atacă celulele pancreasului, responsabile de producerea insulinei.

DZ1 se poate dezvolta la orice vârstă, dar, cel mai frecvent, apare la copii și la adolescenți. Potrivit Mayo Clinic, s-a observat existenţa a două etape de vârf în instalarea diabetului pediatric: 4-7 ani şi 10-14 ani.

Caracteristic în trecut vârstei adulte şi mai ales persoanelor peste 65 de ani, diabetul de tip 2 creşte în incidenţă şi în rândul adolescenţilor.

Cu toate că şi la acest tip de diabet există necunoscute în privinţa cauzelor, devine tot mai evidentă implicarea unor factori ca: excesul de greutate şi obezitatea infantilă; stilul de viaţă sedentar; alimentaţia nesănătoasă (inclusiv consumul ridicat de zaharuri); diabetul gestaţional al mamei şi greutatea mare la naştere a copilului; istoricul familial; intoleranţa la glucoză.

Este de menţionat că diabetul de tip 2 la copii este mult mai periculos decât cel dezvoltat la vârsta adultă. Recent, American Diabetes Association (ADA) a atras atenţia acestui aspect, subliniind că DZ2 „pare să fie mai agresiv la tineri decât în cazul adulților, cu o rapiditate mai mare de deteriorare a funcției celulor beta și un răspuns mai slab la medicamenţia de scădere a glucozei în sânge”. Şi riscul de complicaţii este amplificat când DZ2 se instalează mai devreme, probabil din cauza expunerii prelungite pe parcursul vieţii la hiperglicemie şi la alţi factori de risc, mai semnalează ADA.

Triggerii de ordin familial ai diabetului

Dincolo de factorii de risc incontrolabili ai diabetului, există alţi factori favorizanţi ce ţin de promovarea unor obiceiuri greşite în cadrul familiei.

• Expunerea copilului la risc de diabet începe încă din perioada prenatală.

Numeroase studii indică faptul că o creştere ponderală excesivă a mamei în timpul sarcinii ori diabetul gestaţional predispun copilul la obezitate şi la probleme de sănătate asociate acestei tulburări. „Mâncatul pentru doi” şi lipsa controalelor medicale în timpul sarcinii reprezintă doar două dintre practicile care cresc acest risc.

În toate etapele lor de dezvoltare, copiii sunt obişnuiţi cu anumite comportamente alimentare periculoase pentru sănătate. Adesea, acestea sunt susţinute de mituri preluate de la o generaţie la alta.

De exemplu:

–Cultura „copilului dolofan” sau „gras şi frumos” , caracteristici asimilate ca semne de sănătate. Acestea promovează supraalimentarea în perioada neonatală, cât şi în copilăria mică.

-„Copilului nu trebuie să îi fie foame niciodată”.

În consecinţă, i se oferă tot timpul ceva de mâncare, şi, cel mai adesea, gustări nesănătoase (covrigei, biscuiţi, produse de patiserie, chipsuri, prăjituri, batoane de ciocolată etc). În plus, mesele sunt hipercalorice, bogate în grăsimi şi carbohidraţi, scopul principal fiind ca mâncarea oferită „să ţină cât mai bine de foame”.

-„Nu are nimic dacă cel mic s-a îngrăşat. Creşte şi va slăbi de la sine”.

În realitate, chiar dacă sunt în creştere, copiii supraponderali sau obezi nu mai slăbesc decât arareori fără anumite măsuri.

Atâta vreme cât greşelile alimentare persistă, greutatea tinde să crească, nu să scadă.

Dovadă că ponderea copiilor români cu probleme de greutate a crescut alarmant în ultimul deceniu. Conform unui studiu publicat în octombrie 2017, pe grupele de vârstă 5-19 ani, aproape 20% (19,7%) dintre fete şi aproape 30% dintre băieţi (29,2%) sunt supraponderali. De asemenea, 5% dintre fete suferă de obezitate, în timp ce, la băieţi, procentul este dublu:10,7%.

Iar, dacă ţinem cont că un copil obez are risc de cel puţin patru ori mai mare de DZ2 decât unul non-obez, înţelegem impactul acestui factor de risc.

• Copiii nu sunt încurajaţi de familie să facă mişcare şi să fie activi. Cei mai mulţi părinţi fie nu cunosc, fie ignoră importanţa activităţilor fizice în dezvoltarea armonioasă a copiilor lor. Prin exemplul personal, de a nu fi activi fizic, şi prin atitudinea pasivă sau chiar favorizantă faţă de sedentarismul copiilor (de exemplu, asigurarea de scutiri nejustificate pentru orele de educaţie fizică şi sport), ei creează premisele acestui factor de risc.

Click pe numărul 2 pentru continuarea articolului