Thomas Berry, istoric cultural și ecologist, susține că omenirea a intrat într-o etapă periculoasă:
„Am schimbat chimia planetei, am modificat biosistemele, am intervenit în topografia și chiar în structurile geologice ale planetei, contruite în decursul a milioane sau chiar miliarde de ani”.
Pentru a face față acestor amenințări asupra sănătații planetei, Berry propune un sistem de educație bazat pe povestiri despre începuturile Pământului și ale Universului, similar curriculei Montessori despre Educație Cosmică, pentru elevii de școală primară.
„Avem nevoie de un program prin care să ajutăm copiii sa se identifice în această dimensiune comprehensivă de spațiu și timp. Cine sunt? De unde vin? De ce sunt aici? Încotro mă îndrept?…Nu există o cale mai justă de a ne conduce propria existență prin cursul periculos al viitorului, decât prin descoperirea rolului nostru în acest amplu proces evolutiv.”
Magda este ghid Montessori și a vorbit astăzi cu cei mici despre poluare și schimbările climatice. Aceștia trebuie să fie învățați încă de mici cum să protejeze mediul și despre impactul dăunător pe care îl pot avea oamenii asupra Pământului.
Să privim câteva desene care ne pun speranța în viitorul acestei lumi.
Despre autorul acestui articol:
Magda Crihan este ghid Montessori pentru vârsta de 3-6 și 6-12 ani, cu o experiență în alternativele educațonale de aproape 20 de ani.
Aceasta colaborează cu Institutul Montessori din București și a facut parte din comisia de examinatori pentru primele doua cursuri AMI organizate în România pentru segmentul de vârstă 3-6 ani.
În anul 2012, Magda a obținut certificare AMI pentru segmentul de vârstă 3-6 ani. A lucrat timp de 7 ani ca ghid Montessori certificat.
În anul 2016 și-a inceput formarea ca profesor Montessori pe intervalul de varsta 6-12 ani în Girona, Spania, curs finalizat în anul 2018.
Magda este unul dintre oamenii cu cea mai îndelungată experienţă practică pe Montessori la acest moment, din România. Ea a participat de asemenea la cursuri de formare în comunicarea Espere.