De ce am ales o grădiniță de stat pentru copilul meu
Una dintre cele mai dificile decizii a fost atunci când fetița mea a împlinit trei anișori și trebuia să meargă la grădiniță.
Pe lângă temerile mele (oare se va descurca fără mine, cât de grea va fi adaptarea, etc) a apărut și o dilemă: ce să aleg între sistemul de stat și cel privat.
Alegerea a fost mult mai simplă decât mi-am închipuit. Am vizitat câteva grădinițe particulare, dar în final am ales grădinița de stat de la colțul blocului, unde ajungeam în maxim 3 minute.
A contat mai puțin proximitatea față de casă, cât mai degrabă relațiile cu educatoarea.
De ce am ales o grădiniță de stat?
Pentru că luxul si confortul i-l pot oferi acasă, însă o educatie aleasă nu o poate primi de oriunde.
Într-adevăr, clasele din grădinițele private sunt spațioase, cu mobilier colorat, modern, iar personalul este zâmbitor și amabil. Educatoarele erau tinere și foarte comunicative și mi-au oferit orice informație aveam nevoie. Totuși, grădinițele private nu m-au convins. Iată de ce am ales o grădiniță de stat!
Educatoarea de la grădinița de stat folosea metode moderne de învățare, bazate pe creativitatea si implicarea directă a celor mici
Deși grădinița pe care am ales-o nu era atât de strălucitoare estetic ca una privată, aceasta fusese renovată recent și avea clase curate, luminoase, pline de jucării.
Ce mi-a atras atenția în mod special a fost însă educatoarea. Senină, zâmbitoare, cu voce caldă.
Am discutat mult cu ea și, la final, aceasta a a reușit să îmi spulbere toate temerile mele legate de anumite practici aplicate în grădinița de stat; pe care eu însămi le-am testat atunci când eram mică. În clasă, copiii nu erau pedepsiți, nu exista un colț al rușinii, iar cei mici nu erau obligați să stea cu mâinile la spate pentru a păstra liniștea.
· Igiena a contat foarte mult în alegerea grădiniței
Trebuie să avem copii sănătoși, care să trăiască într-un mediu curat.
Tocmai de aceea, igiena este foarte importantă.
Am luat în calcul că fetița mea petrecea, zilnic, cel puțin patru ore în clasă; iar aceasta trebuia să fie foarte curată.
Cu permisiunea personalului grădiniței, am vizitat bucătăria.
Mâncarea era proaspătă, pregătită în regim propriu.
Mi-a plăcut că se gătea într-un mediu curat, iar acest lucru a contat foarte mult în alegerea mea.
Nu am neglijat nici toaletele. Și acolo, era de asemenea foarte curat.
· Grădinița de stat are program prelungit
Un alt punct forte în alegerea mea a fost flexibilitatea programului.
Grădinița de stat are program prelungit, iar acest lucru m-a ajutat foarte mult, mai ales în zilele în care trebuia să rămân mai mult peste program, la serviciu .
· În exteriorul grădiniței, era un spațiu special amenajat pentru joacă
De fiecare dată când vremea era frumoasă, copiii petreceau una-două ore în curtea grădiniței, la locul de joacă. F
etița mea era foarte încântată de felul în care își petrecea timpul în aer liber.
În plus, în acest cadru, educatoarea le explica copiilor, la nivelul înțelegerii lor, anumite procese care au loc în natura (cum cresc plantele, cum trăiesc anumite insecte, etc)
· Cabinetul medical era amplasat chiar la intrare, iar copii erau în fiecare dimineață verificați
Este foarte important pentru mine ca, în cadrul grădiniței, să existe permanent un cadru medical.
În fiecare dimineață, toți copiii erau verificați la urechi și gât, astfel încât cei care prezentau simptome de răceală ori gripă să nu intre în contact cu ceilalți.
În plus, fiecare copil avea fișa medicală proprie, unde erau prezentate aspect privind starea lor de sănătate.
· În timpul zilei, grădinița era păzită permanent
Micuții trebuie supravegheați permanent, iar în curtea și clădirea grăniței nu trebuie să pătrundă oricine.
La grădinița pe care am ales-o, exista un om care asigura paza și care nu lăsa persoane necunoscute să pătrundă în clădire.
În plus, și camerele de luat vederi amplasate în interior mi-au dat siguranța că fetița mea se află într-un mediu sigur.