Daniela Vișoianu: Educație la firul ierbii

– Despre noile modificări aduse structurii școlare –

Daniela Vișoianu: Cred că părinții din România, aceștia cu copiii răsfățați, încă nu au o reprezentare clară asupra rolului pe care ar trebui să-l aibă în sistemul de educație.

Consider că un părinte care este educat și încrezător în societatea în care își crește copilul, are și posibilități financiare, ar trebui încurajat să aleagă școala de stat și să pună în loc de bani, timp pentru transformarea școlii în care își înscrie copilul. Să facă parte din consiliile de administrație, să reprezinte părinții în cadrul acestora, să participe activ și „cu stomacul tare” la ședințele cu părinții și să se gândească cu smerenie că poate contribui în fiecare zi la transformarea școlii din care copilul lui face parte. Pentru că impactul pe care îl poate avea într-o asemenea școală este mult mai mare decât rezolvarea problemei lui individuale într-o școală privată.

Societatea românească s-a transformat extraordinar demult. Noi avem această structură a școlii de 100 de ani. Atunci copiii trebuiau să meargă vara la muncile agricole. În urmă cu 50 de ani, părinții noștri erau prima generație încălțată a României, se mutaseră de la țară la oraș, aveau meserii în zona industrială sau a serviciilor de educație, sănătate și erau niște perechi de bunici la țară unde copii se duceau în vacanță.

Vacanța aceea de vară la bunici avea o funcție de învățare fabuloasă pentru că copii nu zăceau la bunici pe tablete, copiii munceau în gospodării. O parte din deprinderile esențiale pentru viață erau dobândite acolo. Aveau și timp de hălăduit, dar funcția aceea de învățare a verii era valoroasă, irepetabilă în contextul actual, pentru că acei bunici la țară nu mai există sau sunt o minoritate.

Reconstruim în tabere acel mediu, dar sunt de prea scurtă durată pentru a avea rezultatul dorit. Știți că, în mod deosebit în SUA, există tabere care durează mai mult, cel puțin trei săptămâni. Se consideră că cei mici au nevoie de cel puțin trei săptămâni până pot dobândi un nou comportament. Genul acesta de experiențe fac parte din trecerea copiilor către independență.

Ori verile clar nu au valoare educativă în momentul acesta în Romînia, dincolo că cei mici nu câștigă lucruri, acum le și pierd. Școlile nu sunt deschise vara pentru ateliere sau alte tipuri de activități.

Rolul părinților trebuie să crească inclusiv în modul acesta de organizare al dinamicii vieții școlii pentru că sunt următoarele lucruri care se pierd: cunoștințe – se spune că atunci când se întorc în septembrie cei mici sunt la nivelul lunii martie a anului școlar trecut; experiențele practice – copiii cresc până la 18 ani și după aceea în studenție cu acest model de activitate care nu are nicio legătură cu realitatea. Ei sunt foarte frustrați în primii ani de muncă pentru că trebuie să lucreze în anumite perioade ale verii. O rutină de muncă – vacanță-recuperare este una favorabilă și părinților. Eu cred că s-ar putea intra într-o dinamică de viață de familie mai interesantă dacă școala ar avea altă structură.

Motivul principal pentru care lucrurile nu se schimbă este legat de cele 78 de zile libere lucrătoare pe care le au profesorii din România. Este foarte greu să iei un drept înapoi, contractele de muncă ale cadrelor didactice ar necesita transformări pe care sindicatele nu și le vor asuma.

Pur și simplu nu ai loc în agenda unui an să acomodezi mai multe zile de școală, cu o programă mai relaxată. Acest lucru ne spune foarte clar că sistemul este construit pentru programul profesorilor, nu pentru programul copilului și al familiei. Mi se pare normal să ne asumăm puțin deranj în educație, pentru că schimbare fără deranj și creștere fără durere nu se poate. Structura de an școlar transmite o exprimare a viziunii pe care o ai despre sistemul de educație. Modul în care sunt așezate băncile la clasă vorbește de asemenea despre această viziune, suntem încolonați unii în fața celuilalt și ne este foarte bine așa.

– Bugetul alocat de România pentru educație ne poziționează pe ultimul loc în UE. Statul românesc finanțează școli nu elevi. Unde ar trebui de fapt făcute investițiile? –

Daniela Vișoianu: Este o diferență foarte mare între mediul rural și urban. Dacă s-ar aloca mai mulți bani aceștia ar trebui să meargă cu prioritate în mediul rural, dar într-un rural reorganizat. Principiul Coaliției este că „decât multe școli proaste, mai bine mai puține, dar bune”. Este evident că actuala formă administrativă a României nu ajută comunitățile pentru că ele sunt fragmentate. Comunele ar trebui să se asocieze între ele și să pună bazele unei singure școli bune. Întotdeauna când pui mai mai mulți bani laolaltă poți construi ceva mai consistent.

Discuția cu toaletele în curte, de exemplu, este anacronică pentru că există clădiri care niciodată nu vor lua avizări. Acum o să le pună clădirilor de acum 100 de ani, construite de Spiru Haret, containere în curte. Asta nu rezolvă problema, pentru că în continuare copiii sunt izolați în acele comunități. Normal ar fi să se construiască spații în care copilul nu este nevoit să meargă în exterior.

Trebuie să fie alocate mai multe resurse pentru mediile vulnerabile. Dar acele medii care fac dovada că văd în viitor, care practică colaborarea și curajul, asumarea. Acum, de exemplu, peste 90 % din finanțare se duce pe salariile profesorilor, în timp ce media europeană este de 60%. Creșterea școlii și a procesului de educație se întâmplă în afara acestui procent. În restul de 10%, care ar putea fi 20%, sunt banii pentru echipamentele din școli, hârtia pentru fișe, formarea continuă pentru cadeele didactice, excursii pentru copii în Școala Altfel sau măcar compensări pentru cei fără posibilități, bilete la teatru, spectacole, acela este locul de creștere al școlilor, nu salariile profesorilor. Creșterea salariilor fără politică publică în spate nu generează transformarea automată a calității procesului de educație și atunci trebuie să lașii școlii un spațiu de creștere bugetar.

Solidaritatea începe din școală, și cum am mai spus dascălii însuși nu sunt solidari între ei. De aceea aș crește finanțarea pentru formarea inițială a profesorilor și aș introduce un filtru de selecție. În acest moment în cariera didactică ar trebui să intre doar oameni testați, aș ridica pune o barieră de intrare. Este foarte interesant cum ne uităm noi la trecut și ne gândim că școala era mai bună, dar nu luăm în considerare anumite aspect din trecut la care am renunțat. De pildă că profesorii buni au fost mai întâi elevi foarte buni.