Dada – primul cuvânt al bebelușului?

Atunci când bebeii încep să gângurească, părinții ciulesc cu atenție urechile pentru a auzi cuvinte magice precum mama sau tata.

Conform experiților linviști, consoana „d” este mai dificil de pronunțat pentru cei mici din cauza că articularea sa are loc la nivelul dinților.

Dificil sau nu, prima persoană pe care un copil o identifică verbal nu este de obicei aceea la care te aștepți cel mai mult.

Conform unor studii inter-culturale, citate de site-ul Motherly, de cele mai multe ori, primul cuvânt spus de bebei este „Dada”.

Peste 900 de copii, cu vârste între 8-16 luni, din mai multe state, au spus Dada ca primul lor cuvânt. Cuvântul „mama” fiind al doilea ca frecvență.

Mamele sunt adeseori suprinse și confuze de ce „dada” este adeseori primul cuvânt spus de bebei; chiar dacă acestea și-au petrecut cel mai mult timp alături de ei. Motivul pentru care „mama” precedează acest cuvânt este pentru că „dada” este identificat de copil ca fiind primul obiect separat de el însuși.

Pentru a înțelege mai bine acest lucru, trebuie să înțelegem contextul de dezvoltare al unui copil. Instinctele timidității apar la un copil, ideal, în jurul vârstei de 6-7 luni.

În această perioadă, cei mici vor demonstra o preferință clară față de o persoană care îi îngrijește. La 8-9 luni, ei vor arăta că deja înțeleg permanența obiectelor. Și anume că pricep că atunci când cineva pleacă de acasă, se va și reîntoarce. Copiii la vârsta aceasta vor începe să înțeleagă cauzalitatea. Adică vor pricepe că ei înșiși au un impact asupra lumii din jur prin acțiunile lor. Vor înțelege, de exemplu, că plânsetele lor îi pot aduce pe părinți mai aproape. Pentru ca cel mic să înceapă să numească lucrurile, obiectele trebuie să preia în mintea sa o formă mai permanentă.

În perioada în care mama reprezintă baza atașamentului primar, bebelușii „fuzionează” destul de bine cu aceastea în primul an de viață. Prima ființă pe care o remarcă ca fiind separată de persoana lor este însă tatăl. Dada, tatăl, este de obicei prima persoană pe care o identifică în afara legăturii dintre sine și mama sa.

Menționarea cuvântului „dada” înseamnă că bebele începe să folosească cuvinte pentru a numi obiectele permanente din viețile lor. Asta denotă de fapt un fel de miracol al dezvoltării, el începe să înțeleagă propria sa ființă, separată de obiectele din jur.

A putea să identifice cine sunt mama și tata este o dovadă sofisticată a sinele care iese la iveală, până la vârsta de trei ani.

Traiectoria de dezvoltare a numelor la copii dezvăluie durata de care copiii au nevoie pentru a realiza psihologic că sunt persoane de sine stătătoare, separate de părinți. În primii trei ani de viață, peste 100 de miliarde de celule nervoase vor forma peste 1.000 de miliarde de conexiuni care le vor permite celor mici să pună cap la cap piesele lumii lor într-o formă narativă coerentă.

Este remarcabil să observăm cum în primii trei ani, cei mici își vor dezvolta propriile lor idei, preferințe și intenții.

Pronunțarea pronumelui „eu” este un indicator al formării propriului sine. Copilul are nevoie de timp pentru a se dezvolta ca o entitate separată. Iar acest lucru este obținut prin concentrare asupra sinelui, guvernat de instincte, emoții și dezvoltarea creierului.

DADA este numai începutul însă. Este începutul unei călătorii în care cei mici înțeleg cine sunt și cum pot folosi cuvintele pentru a împărtăși experiența lor cu cei din jur.