Cum vorbim cu cei mici despre rasism
În epoca globalizării este esențial să ne educăm copiii să fie toleranți. Uite câteva idei pentru a-l educa pe cel mic despre diversitate.
Deși modelele din jurul nostru care provin din diferite etnii abundă, prejudecățile mor greu. Există campanii de promovare a toleranței în fața diversității de orice fel, însă de la teorie la practică e cale lungă.
Ca părinți, suntem modele pentru copiii noștri și le putem transmite involuntar prejudecățile noastre. Însă cu puțină atenție, putem aplica niște strategii pentru a-l apropia pe cel mic de cei „diferiți”.
1. Fii un model
Deși ești împotriva discriminării, există posibilitatea să fi trecut tu însuți printr-unul din scenariile de mai jos
– Ai grăbit pasul într-un cartier cu locuitori de altă etnie
– Ai râs la glume rasiste
– Ți-a scăpat o generalizare grosolană la adresa unei minorități entice
Exemple pot fi mult mai numeroase, însă ideea este aceeași. Chiar dacă ești o persoană care se consideră tolerantă, poți avea prejudecăți de care nu ești conștient.
Lucrează cu tine, conștientizează-ți ideile preconcepute și schimbarea se va produce și în comportamentul tău.
2. Expunere
Ia în calcul că nu prea poți predica pentru toleranță, dacă te ferești de contactul cu persoane de altă etnie.
Așa că o idee bună ar fi să îți faci chiar tu cunoștințe diverse.
În felul acesta, și copilul va fi expus la o varietate mare de culturi și va avea o mentalitate deschisă. Este ocazia perfectă de a se lămuri din propria experiență că oamenii sunt la fel, deși arată diferit.
3. Recunoaște diferențele
Mai devreme sau mai târziu, cel mic va întreba de ce arată diferit față de alți copii sau de ce alți copii au părul, ochii, pielea sau accentul diferite.
Nu este un motiv de îngrijorare. Este natural să observe și să fie curioși. Și cei mici sunt foarte deschiși să afle un răspuns din partea ta.
Poți să-i explici că așa cum pisicuțele pot fi de diferite rase și pot avea blănița diferită, toate sunt pisici de fapt și la fel de drăguțe. Sau folosește drept exemplu animalul său preferat.
Altă variantă este să faci o comparație cu ouăle. Chiar dacă sunt de culori diferite, când le spargi, înăuntru toate ouăle sunt la fel. Evită exemplul dacă nu este fan ouă.
Vrei o comparație culinară? Aromele de înghețată! Sunt foarte multe, dar toate sunt delicioase și la fel de bune, iar viața este mai frumoasă datorită diversității.
4. Învață-l să nu generalizeze
Poate copilul va prelua anumite idei sau le va formula chiar el.
Idei de genul – numai asiaticii sunt tari la mate sau rromii sunt buni cântăreți.
Explică-i că deși observațiile vizavi de un membru al unei etnii sunt corecte, nu putem generaliza pornind de la un singur exemplu.
Nu este o strategie bună pentru viață în general, să ne lăsăm conduși de idei preconcepute. Spune-i să acorde timp întotdeauna cunoașterii unei persoane și preferabil, să renunțe la etichetări.
5. Recunoașterea stereotipurilor
Copilul poate prelua idei din mediul înconjurător.
Din desene poate învăța că prințesele sunt caucaziene sau eroii sunt înalți, musculoși și cu ochi albaștri.
Sau că persoanele roșcate nu au suflet.
Sunt idei mici, care uneori nici nu ajung până la noțiune de rasă. Dar care lasă urme adânci și creează modele de comportament vizavi de diverse grupuri.
Orientează-i atenția și spre modele din viața reală. Modele care contrazic stereotipurile din cărți, filme, povești, cântece sau desene. Astfel, va evita să generalizeze sau să învețe să încadreze oamenii în tipare prestabilite.
6. Exerciții de empatie
Explicându-i că nimănui nu-i place să se simtă diferit, discutați despre cum s-ar simți să fie tratat diferit.
Dacă ar trăi în altă țară și copiii l-ar necăji pentru că e singurul cu ochi albaștri?
Sau pentru culoarea diferită a pielii? Înțelegând ostracizarea, va învăța să trateze orice persoană cu respect, indiferent de rasă sau etnie.