Obişnuirea copilului să nu mai ude scutecul şi să folosească oliţa dă bătăi de cap multor părinţi. Aceasta reprezintă o schimbare importantă în viaţa celui mic şi de aceea este şi atât de dificil de realizat. În timp ce unii copii acceptă oliţa de timpuriu, chiar înainte de împlinirea vârstei de 1 an, alţii se lasă mai greu convinşi şi pot ajunge la vârsta de 3 ani fără să fi renunţat la scutec. Există, de asemenea, copii care sar complet peste etapa oliţei şi trec direct la toaleta adulţilor.
Momentul în care se reuşeşte acomodarea cu oliţa depinde atât de deschiderea copilului faţă de acest obicei, cât şi de diplomaţia şi tacticile adoptate de părinţi. Cu toate că durata învăţării variază mult de la un copilaş la altul, în general, se apreciază că este nevoie de 3-6 luni pentru ca micuţul să ştie să folosească aşa cum trebuie oliţa. De asemenea, mai pot trece între 6 luni şi 1 an până copilaşul va reuşi să rămână uscat pe timpul nopţii.
În ceea ce priveşte vârsta optimă, se consideră că o bună parte dintre copii încep să folosească oliţa la 18-24 de luni. Pediatrii spun că nu este nimic neobişnuit să se depăşească aceste limite.
Majoritatea sunt însă de părere că acceptarea oliţei se produce mult mai uşor dacă părinţii aşteaptă ca micuţul să fie pregătit psihologic pentru această schimbare şi nu îl forţează în nici un fel.
Când ştim că micuţul este pregătit pentru oliţă
Iată câteva semne care le indică părinţilor că ar putea începe procesul de acomodare a copilului cu oliţa:
- Copilul începe să se simtă deranjat de faptul că are scutecul ud sau murdar.
- Copilul le cere părinţilor să fie schimbat când scutecul este murdar.
- Copilul pare interesat atunci când i se vorbeşte despre folosirea oliţei sau mersul la toaletă.
- Copilul înţelege ce i se explică în legătură cu folosirea oliţei şi acceptă să aplice indicaţiile date de părinţi.
- Copilul însuşi spune că vrea la oliţă.
Ce trebuie să ştie părinţii
Atitudinea pozitivă, absolut obligatorie. Întrucât este un proces de durată şi adesea anevoios, părinţii şi-ar mai putea pierde răbdarea din când în când. Recurgerea la mustrare, critici sau chiar pedepse, atunci când copilului nu reuşeşte să facă la oliţă sau o foloseşte greşit, va face mai mult rău decât bine. În schimb, încurajările, laudele şi chiar recompensele scurtează drumul spre renunţarea la scutec.
Cât mai simplu. Mersul la oliţă trebuie să fie accesibil celui mic şi să pară o joacă, pentru că altfel îl va speria pe copil. Aşadar, este bine ca oliţa să se afle mereu la îndemână, să fie comodă şi uşor de folosit, iar hăinuţele copilului, adecvate (de evitat salopetele, pantalonii cu bretele, nasturi, fermoare etc.)
Respectarea unor intervale regulate. Copilul trebuie pus pe oliţă cu o anumită periodicidate, de exemplu, după masă sau la circa o oră de la ingerarea unei cantităţi mai mari de lichide. Pentru că fiecare copil este diferit, părinţii trebuie să observe când obişnuieşte cel mic să ude scutecul şi să încerce să îl pună pe oliţă în preajma acelui interval. Dacă este mai mare şi se poate aşeza singur, este ideal ca oliţa să se afle mereu la îndemâna copilului şi în câmpul vizual al acestuia.
Copiilor le place să îşi bucure părinţii. Nu doar cadourile mărunte îi dau încredere copilului, ci şi entuziasmul arătat de mami şi tati atunci când el a încercat oliţa şi a reuşit mai bine sau mai puţin bine să o folosească. Dacă cel mic vede că părinţii se bucură şi îl laudă pentru străduinţa lui, se va simţi încurajat să continue acest proces de învăţare.
Fetele cu mamele, băieţii cu taţii. În general, de învăţarea copilului la oliţă se ocupă mamele sau bunicile. S-a observat că fetiţele se simt mult mai în largul lor să folosească oliţa şi toaleta atunci când sunt cu persoanele de sex feminin. De asemenea, băieţeilor, în special celor mai mari, le place să îşi imite taţii.
Refuzul constant al oliţei poate ascunde temeri. În cazul în care copilul se opune constant cu aceeaşi îndârjire să folosească oliţa, se recomandă să se încerce aflarea cauzei refuzului. De exemplu, uneori, copiii cred că renunţarea la scutec va însemna mai puţină atenţie din partea părinţilor şi vor face tot posibilul să întârzie acest moment. Alteori, poate fi vorba de o frică neexprimată sau de sentimentul că nu sunt suficient de iubiţi de părinţi. Este deci esenţial să se afle, cu diplomaţie şi delicateţe, cauza respingerii pentru a aplica soluţia potrivită.
Ce trebuie să ştie copiii
Înainte de a trece efectiv la punerea copilului pe oliţă părinţii trebuie să se asigure că acesta este familiar cu câteva noţiuni de bază.
- Diferenţa dintre umed şi uscat. Cel mic trebuie să cunoască ce înseamnă senzaţia de ud şi să o semnaleze. Pentru a vedea dacă micuţul deosebeşte noţiunile ud/uscat, părinţii se pot juca cu acesta punându-l să atingă pe rând obiecte umede şi uscate. Apoi să îi ajute să îşi dea seama că este mult mai plăcută senzaţia de uscat şi curat decât cea de umed şi murdar.
- Ce este şi cum se foloseşte oliţa. Copiii mici nu ştiu de la început ce este oliţa şi de ce li se cere să se aşeze pe ea. Părinţilor le revine sarcina să explice celor mici scopul acestui nou obiect din viaţa lor şi să le demonstreze cum funcţionează. Ca o demonstraţie practică, se poate vărsa conţinutul scutecului folosit al copilului în oliţă, apoi în toaletă. De asemenea, copilului îi este necesar ceva timp să devină familiar cu oliţa. O va atinge, se va aşeza pe ea mai întâi îmbrăcat şi chiar se va juca stând pe ea.
- De ce trebuie folosită oliţa sau toaleta şi nu scutecul. Unii copii nu înţeleg de ce, dintr-o dată, nu mai li se permite să ude scutecul. Părinţii trebue să le explice că numai nou-născuţii udă sau murdăresc scutecul, iar copiii mai mari şi adulţii folosesc oliţa şi respectiv toaleta. Schimbarea trebuie prezentată ca un avantaj, dar şi ca o dovadă a faptului că acum sunt mari şi pot face şi ei ceea ce obişnuiesc să facă adulţii.
- Legătura dintre senzaţia de defecare sau urinare şi mersul la toaletă. Ar fi ideal ca orice copil să înţeleagă imediat ce i se explică ca, la perceperea uneia dintre aceste senzaţii, să ceară la oliţă sau la toaletă. Acest lucru nu se va petrece însă peste noapte, deoarece copilul are nevoie atât de timp, cât şi de un anumit nivel de dezvoltare, pentru a învăţa să îşi conştientizeze şi să îşi controleze senzaţiile fiziologice.
Greşeli ce pot întârzia acomodarea cu oliţa
- Începerea antrenamentului la oliţă înainte ca micuţul să fie pregătit poate fi percepută de acesta ca o traumă;
- Forţarea copilului să petreacă un anumit timp stând pe oliţă creşte riscul de respingere a acesteia.
- Alegerea nepotrivită a momentului de începere a procesului de acomodare cu oliţa favorizează eşecul acestui demers. Nu se recomandă să se încerce renunţarea la scutec atunci când, de exemplu, copilul este bolnav sau în familie au loc schimbări majore (mutarea într-o casă nouă, naşterea unui frate etc). Totodată, nu este bine să se înceapă acest proces nici în timpul unor călătorii.
- Mustrarea sau pedepsirea în cazul producerii unor accidente în timpul folosirii oliţei (murdărirea hănuiţelor copilului, a patului, a altor obiecte din casă) sunt pe deplin nerecomandate. Aceste accidente sunt normale la început şi se pot produce şi mai târziu, indiferent cât de multă grijă va avea copilul.
Aşadar, acordaţi-i timp copilului dvs. să se acomodeze cu oliţa. Fiţi consecvenţi, dar nu insistenţi. Urmăriţi cu răbdare evoluţia lui pentru a vă da seama când este pregătit sau cât de mult a progresat în acest sens. Dacă îl ghidaţi corect, fără să puneţi presiune pe el, rezultatele nu se vor lăsa aşteptate!
sursa foto: Mothering