Revista Margot

Cum începe noul an școlar în România

Image via Pixabay/MaxxGirr

În jur de 2,9 milioane de elevi sunt înscriși în anul școlar 2018-2019, în România, potrivit unor statistici ale Ministerului Educației Naționale; asta înseamnă cu jumătate de milion mai puțin decât numărul copiilor înscriși la școală în 2009-2010.

Unul dintre motivele acestei scăderi?

Migrația, potrivit preşedintelui Coaliţiei pentru Educaţie, Daniela Vişoianu, citată de ziarul Gândul.

Cum îi întâmpină școlile pe cei rămași? Cum începe noul an școlar în România:

Deschiderea anului școlar stă, din păcate, sub semnul improvizațiilor și al dezinteresului total al actualei guvernări. În România avem mii de școli fără autorizație sanitară de funcționare (peste 2.000); și fără autorizații de la ISU împotriva incendiilor (aproximativ 4.000) și avem manuale pline de erori. La nivel național, din cele mai recente date ale Inspectoratului Național pentru Situații de Urgență (ISU), din cele 6.200 de clădiri de școli, 3.892 nu dețin autorizație de securitate la incendiu. Cele mai importante manuale pentru educația copiilor, precum cele de limba română, matematică, biologie, geografie și istorie au greșeli multiple, ceea ce ne arată, în primul rând, nivelul de pregătire al celor care conduc astăzi țara”, a afirmat vicepreședintele Camerei Deputaților, Marilen Pirtea, duminică în cadrul unei conferințe de presă, informează Hotnews.

Printre celelelate probleme majore ale învățământului românesc se numără:

– Lipsa cadrelor didactice titulare

Conform presei locale, pentru anul școlar care începe azi au fost propuse şi aprobate 286.726 de posturi în învăţământul preuniversitar.

Dintre acestea, peste 30.000 de posturi sunt libere.

– Subfinanțarea materialelor școlare, adeseori suplinită de părinți

„În 2018 suma pe care părinţii trebuie să o aloce suplimentar (educației copilului, not.red.) este dublă: 3.093 de lei anual”, a declarat Marilen Pirtea.

Profesori de la mai multe colegii din orașul Galaţi s-au bazat pe bunăvoinţa părinţilor pentru repararea gardurilor, holurilor, curţilor și mobilierului unde învață liceeni, informează Mediafax.

– Programa școlară învechită

Creangă, Sadoveanu, Topârceanu sunt autori studiați chiar de bunicii noștri.

Elevii vor să citească scriitori contemporani, să fie atrași în universul lecturii. Tot ceea ce face actuala programă școlară este însă să îi înlăture.

– Masa caldă în școli

Este un program care a scăzut rata abandonulului şcolar de la 6,1% la 1,3%.

Cu toate acestea, el va fi implementat pentru al treilea an la rând tot în regim pilot, în doar 50 de școli și tot prin Ordonanță de Urgență, conform Hotnews.

România se află pe primul loc din Europa în privința bullying-ului din şcoli, potrivit unui studiu realizat de Brandwatch, citat de Adevărul.

Acestea sunt doar câteva din datele îngrijorătoare ale învățământului românesc.

Ce pot face părinții pentru a suplini lacunele actualului sistem?

Cât de pregătiți pentru viitor vor fi în condițiile enumerate mai des copii noștri când ies de pe băncile școlii?

Putem spera la o ameliorare a situației prezente?