Bebe

Cum facem băița bebelușului

Cum facem băița bebelușului - revistamargot.ro

Unul dintre primele lucruri pe care trebuie să le înveţe o mămică este cum să îi facă bebeluşului său baie. La început poate părea mai greu, deoarece bebe este foarte micuţ şi fragil, va plânge adesea în timpul îmbăierii, iar mamei îi va fi puţin teamă să nu îi facă vreun rău. Cu răbdare însă şi ceva ajutor (unii tătici se descurcă chiar mai bine decât mamele la băiţa celui mic) totul devine în scurt timp rutină.

Când se recomandă prima băiţă

Deşi potrivit unor păreri, îmbăierea copilului ar trebui făcută doar după căderea buricului, nou-născutul poate fi spălat încă din prima zi după sosirea de la spital. De altfel, nou-născuţilor, chiar şi celor prematuri, li se face baie regulat în maternitate, singura măsură specială fiind aceea ca menţinerea micuţului în apă să dureze doar câteva minute. Totodată, până la vindecarea bontului ombilical (care durează circa 1-3 săptămâni de la naştere), se recomandă tamponarea zonei buricului cu o compresă sterilă pe care s-au pus câteva picături de alcool de 70 de grade.

În cazul în care mămica are totuşi reţineri în acest sens sau medicul îi recomandă să evite îmbăierea integrală, copilul poate fi spălat cu un burete umed. Indiferent de modalitate, igiena nou-născutului trebui să fie strictă, pentru că, la această vârstă, şi cei mai banali microbi îi pot pune în pericol sănătatea.

Recuzita de bază

-Cădiţă (cu sau fără reductor)
-Burete de baie sau o mănuşă din prosop de bumbac
-O cană sau o carafă mică din plastic
-Un recipient cu apă curată la îndemână, dacă faceţi băiţa în altă cameră decât cea de baie
-Un prosop ce va fi aşezat în cădiţă, pe reductor sau pe zona unde stă bebe cu spatele
-Un prosop mare pe care va fi scos copilul după îmbăiere
-Un şampon blând
-Un hidratant pentru piele (opţional)
-Termometru pentru apă (opţional)
-Comprese sterile și ser fiziologic pentru toaleta ochișorilor, a nasului și guriței
-Alcool sanitar de 70 de grade pentru tamponarea bontului ombilical
-Cremă contra iritaţiilor de scutec
-Scutece
-Hăinuțe (preferabil din material naturale).

Cum facem băița bebelușului - revistamargot.ro

sursa foto: Top Swathe

Sfaturi de ajutor

▪ Puneţi la îndemână tot ceea ce credeți că vă va fi necesar în timpul băiţei, înainte de a începe să îl spălaţi pe bebe.
▪ Nu lăsați niciodată bebelușul singur în baie nici măcar câteva secunde pentru a aduce un lucru pe care l-aţi uitat, cu atât mai puţin pentru a răspunde la telefon, a deschide uşa cuiva sau pentru orice alt motiv.
▪ Până stă singur în şezut, bebe poate fi spălat într-o cădiţă cu suport (reductor); astfel, copilul va avea o poziţie mai confortabilă, iar celui care îl spală îi va fi mai simplu să realizeze toaleta copilului.
▪ Temperatura din camera unde are loc îmbăierea trebuie să fie de aproximativ 27 – 28°C, iar cea a apei de baie, de circa 37 – 38°C. Apa se verifică fie cu un termometru special, fie prin introducerea cotului.
▪ Bebe trebuie introdus treptat în apă, nu dintr-o dată, mai ales când este micuţ, dar şi mai târziu, dacă are teamă de baie.
▪ La curăţarea pielii şi părului bebeluşului se folosesc geluri sau săpunuri speciale, cât mai delicate şi cu pH neutru.
▪ În cazul nou-născuţilor de sub şapte-opt luni, cu o mână se ţin capul şi spatele copilului, iar cu cealaltă se spală micuţul, începând de sus în jos. La vârsta la care stă bine în funduleţ, copilul nu mai trebuie susţinut astfel, însă trebuie supravegheat foarte bine pentru că începe să se joace în apă. Astfel creşte riscul de alunecare în apă, cădere din cădiţă, lovire etc.
▪ Se curăţă cu atenţie zone precum pavilionul exterior al urechilor, spatele urechilor, pliurile de la gât, subraţul, aria ano-genitală etc.
▪ Pe măsură ce sunt spălate zonele capului şi corpului, cu ajutorul căniţei sau carafei se toarnă apă curată pentru limpezire. Când clătiți, înclinați ușor pe spate capul bebelușului pentru a evita ca apa şi săpunul să intre în ochii sau urechile acestuia.
▪ Când aţi terminat, scoateţi-l cu grijă din apă şi înveliţi-l rapid în prosopul pregătit din timp.
▪ În special în sezonul rece, este bine ca îmbăierea să fie realizată într-un timp cât mai scurt (5-10 minute), deoarece nou-născuţii pierd foarte repede căldura corporală. Dacă bebe este foarte mic şi în camera este mai rece, după băiţă se recomandă învelirea cu o păturică.

Hidratare sau nu?

În ciuda faptului că majoritatea nou-născuțilorau pielea uscată, cu tendinţa de a se descuama, nu înseamnă că aplicarea unui produs hidratant se impune în toate cazurile. Cel mai bine este să se ceară sfatul pediatrului pentru a afla dacă pielea bebeluşului dvs. are nevoie într-adevăr de hidratare suplimentară.
În cazul în care medicul vă indică acest lucru, alegeţi neaparat un produs hipoalergenic şi urmăriţi dacă micuţul îl tolerază, întrucât unele hidratante pot provoca alergii sau iritaţii. Este posibil, de asemenea, ca hidratantul să fie unul bun, însă pielea bebeluşului să nu reacţioneze bine la astfel de produse.

Tăierea unghiuţelor

Este preferabil ca după băiţă, la un interval de 1-2 săptămâni, să fie tăiate şi unghiuţele bebeluşului. Această operaţiune se poate realiza cu forfecuţe sau unghiere speciale pentru nou-născuţi. La mâini, unghiile trebuie tăiate rotunjit, iar la picioare, drept, pentru a evita încarnarea lor la colţuri.

Cât de des trebuie spălat bebe

Şi în privinţa frecvenţei băiţei există o diversitate de opinii. Toate lumea este de acord că spălarea regulată a corpului reprezintă un obicei sănătos cu care este bine să fim obişnuiţi din primii ani de viaţă.

Însă, în ceea ce îi priveşte pe bebeluşi, îmbăierea zilnică nu ar fi, în opinia unor specialişti nici necesară, nici benefică. Întrucât nou-născuţii au o piele foarte delicată, spălatul foarte des şi excesul de săpunuri sau alţi agenţi de spălare ar creşte semnificativ riscul de eczeme sau alergii, ca urmare a faptului că este afectat stratul protector natural de la suprafaţa epidermei.

Astfel, cu toate că nu există o regulă generală, îmbăierea zilnică nu este obligatorie, la fel cum nici practica spălării de 2-3 ori pe săptămână nu poate fi considerată greşită. De exemplu, Academia Americană de Pediatrie recomandă trei băiţe pe săptămână în primul an de viaţă al copilului.

Foarte multe mămici recurg la băiţa zilnică de seară atât pentru a-i asigura celui mic o bună igienă, cât şi pentru a-i oferi acestuia un somn de noapte liniştitor. Rămâne la latitudinea părinţilor cât de des să facă îmbăierea micuţului lor. Important este să fie respectate regulile de bază, astfel încât pielea bebeluşului să fie şi curată şi sănătoasă.

Distribuie:
Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.