Criterii pentru aprecierea creşterii copilului

Fiecare copil se dezvoltă într-un ritm diferit fără ca acest lucru să îndice, în cele mai multe dintre cazuri, existenţa unei probleme de sănătate.

Cu toate că părinţii nu trebuie să facă o obsesie vizavi de cât creşte sau ia în greutate copilul de la an la an, ei trebuie să fie atenţi la modul în care se dezvoltă acesta din toate punctele de vedere şi să meargă periodic la medic pentru evaluarea evoluţiei micuţului lor.

Sunt foarte multe criterii în funcţie de care se poate aprecia dacă stadiul de creştere şi dezvoltare a copilului se situează în limitele normale. Felul în care se face evaluarea este dictat şi de vârsta copilului. De exemplu, la copii de până într-un an se urmăresc în special parametri precum greutatea, lungimea, circumferinţa craniului, perimetrul toracic, circumferinţa braţului sau distanţa ano-genitală.

La copiii de vârstă mai mare şi la adolescenţi, aprecierea dezvoltării fizice, cât şi a maturităţii biologice, se face, după caz, în funcţie de parametri ca:

• Talia
• Greutatea corporală
• Perimetrul cutiei toracice
• Perimetrul craniului
• Circumferinţa medie a braţului
• Suprafaţa corporală
• Suprafaţa cutanată
• Particularităţile dezvoltării osoase
• Ţesutul adipos subcutanat
• Dezvoltarea psihomotorie
• Erupţia dentară
• Numărul dinţilor permanenţi
• Răspunsul imunologic
• Prezenţa semnelor secundare de maturizare sexuală.

Există trei indici care aduc informaţii importante despre dezvoltarea copilului:

–Indicele statural – obţinut prin calcularea valorii taliei actuale / valoarea taliei ideale pentru vârsta copilului; în mod normal este egal cu 1.

–Indicele ponderal – greutatea actuală / greutatea ideală pentru vârstă; în mod normal este egal cu 0,9-1,2

–Indicele nutriţional – greutatea actuală / greutatea vârstei pentru talie; în mod normal este egal cu 1.

Ce poate influenţa creşterea copilului

În medicina actuală se consideră că procesul de creştere şi anumiţi parametri depind de :

• Factorii genetico-ereditari – copilul pleacă la drum cu o zestre genetică al cărei rol trebuie luat în calcul;

• Factorii endocrini – anumite glande şi unii hormoni influenţează major creşterea armonioasă a copilului: glandele hipofiză, epifiză, tiroidă, suprarenalele, gonadele, timusul cât şi hormonii tiroidieni şi hormonul somatotrop;

• Diverse patologii – anomalii cromozomiale, afecţiuni metabolice, digestive, endocrine, cardiace etc;

• Factorii nutriţionali – dezechilibrele şi carenţele alimentare au consecinţe nedorite asupra creşterii/dezvoltării copilului;

• Factorii de mediu – tipul climei, cantitatea de soare sau de lumină la care este expus cel mic, chiar şi presiunea atmosferică favorizează sau, dimpotrivă, temperează creşterea;

• Activitatea fizică – ajută la o dezvoltare armonioasă;

• Mediul social şi cel familial, cât şi factorii emoţionali îşi lasă, de asemenea, amprenta asupra dezvoltării copilului.

Graficele de creştere şi semnificaţia percentilelor

În anii ’70, au fost dezvoltate primele grafice pe baza unor parametri consideraţi relevanţi pentru dezvoltarea copilului. Ulterior acestea au fost reevaluate şi perfecţionate de către Centers for Disease Control and Prevention (CDC) şi Organizația Mondială a Sănătății (OMS), iar, în prezent, curbele de creştere ale acestor două instituţii sunt utilizate de pediatrii din întreaga lume.

Varianta propusă de CDC este grupată pe două categorii de vârstă – de la 0 la 36 luni şi de la 2 la 20 de ani, în timp ce varianta OMS este recomandată copiilor cu vârsta de până la 2 ani. Graficele de referinţă disponibile nu evaluează doar lungimea/înălțimea în funcție de vârstă, ci şi alţi parametri precum greutatea în funcție de vârstă, greutatea în funcție de lungime/înălțime și IMC-ul în funcție de vârstă etc.

Aceste curbe de creştere pot fi consulate la adresele www.cdc.gov/growthcharts/clinical_charts.htm şi www.who.int/childgrowth/standards/en.

Trebuie spus că standardele OMS sunt realizate după eșantioane de copii alăptați la sân. Totuşi pot fi folosite şi pentru copiii hrăniţi artificial, cu menţiunea că aceştia din urmă prezintă o creștere ponderală mai accentuată în primele luni de viață.

Indicii de referinţă folosiţi sunt percentilele şi devierile standard (DS), iar „normalitatea” se bazează pe date statistice relevate de studii antropometrice, actualizate periodic. Curba de mijloc sau mediana normalităţii este DS zero sau percentila 50. Astfel, după măsurarea mai multor parametri şi introducerea valorilor în aceste grafice se obţin curbele individuale a căror poziţie vizavi de curbele de referinţă arată cât de bine este dezvoltat copilul.

Creşterea este considerată normală atunci când există maximum două devieri standard în jurul valorii medii corespunzătoare pentru vârsta şi sexul copilului sau percentila este de 95. Percentila 97 este utilizată ca limită superioară pentru definirea creşterii accelerate, iar percentila 3, pentru definirea insuficienţei de creştere.

De exemplu, când talia este inferioară valorii medii cu mai mult de 2 DS ori percentila se situează sub 3, poate fi vorba de un retard al creşterii staturale. Plasarea sub 4 DS se consideră deja nanism. În schimb, o talie mai mare cu peste două devieri standard ori o percentilă peste 97 poate fi explicată prin moştenirea genetică (părinţii copilului au şi ei talie mare) ori poate indica o situaţie patologică (cauze endocrine, malformaţii sau dismorfii).

Este foarte important ca analizarea curbelor de creştere să se facă în cadrul unei anamneze complexe (istoricul medical al copilului) şi luând în calcul toţi factorii care pot influenţa creşterea copilului. De menţionat că există grafice speciale precum copiii născuţi prematur sau pentru cei care suferă de anumite sindroame. Contează totodată relaţia de proporţionalitate între parametri măsuraţi (de exemplu, talia în raport cu greutatea).

Astfel, pentru ca evaluarea să se facă în mod corect şi relevant, progresele unui copil trebuie comparate în primul rând în raport cu el însuşi şi, abia în plan secudar, în raport cu alţi copii de vârsta lui.