Copiii au nevoie mai mult decât orice de prezenţa părinţilor în viaţa lor. Iar, atunci când sunt privaţi de această necesitate firească, efectele sunt dintre cele mai dramatice. Cei mici ajung să crească departe de părinţii lor din diverse motive: sunt abandonaţi, sunt lăsaţi în custodia bunicilor sau a altor rude de părinţii plecaţi la muncă peste hotare, rămân orfani etc.
Din păcate, adesea, ce mici rămân în grija unor persoane în vârstă, fără prea multe posibilităţi financiare şi cu o stare precară de sănătate. Acest lucru afectează o dată în plus suplinirea lipsei părinţilor şi calitatea îngrijirii pe care o primesc copiii.
Consecinţe ale lipsei părinţilor
Din cauza sentimentului de abandon şi a privării afective, se ajunge, în nenumărate cazuri, la o dezvoltare defectuoasă a personalităţii şi identităţii copilului.
Studiile realizate de psihologi au arătat că separarea de părinţi pentru o perioadă îndelungată produce asupra copiilor efecte precum:
- O imagine de sine negativă şi scăderea încrederii în sine;
- Depresie
- Inabilitatea de a exprima emoții;
- Dorinţa de izolare şi imposibilitatea de a se adapta în diverse contexte sociale;
- Iritabilitate crescută;
- Rezultate slabe la şcoală, mergând uneori până la abandonarea şcolii;
- Frecventarea unor anturaje periculoase (copiii pot începe să consume alcool, țigări sau droguri şi chiar să comită infracţiuni.
Ce trebuie să ştie persoanele care au în grijă astfel de copii
Rezultatele unui studiu realizat în 2007 de organizaţia „Salvaţi copiii” cu tema „Impactul migraţiei părinţilor asupra copiilor rămaşi acasă” aduce informaţii importante în acest sens.
Cunoscând ce simt copiii care cresc fără părinţi, cei care au grijă de ei pot să prevină sau să diminueze anumite consecinţe:
▪ Lipsa mamei este mai des şi mai intens resimţită decât cea a tatălui. Pe de-o parte, pentru că aceasta se ocupă de majoritatea treburilor gospodăreşti. Pe de alta, datorită faptului că mama are în general o relaţie mai apropiată şi mai deschisă cu copiii.
▪ Între copii şi rudele în vârstă care îi au în grijă există mari probleme de comunicare. Aceste probleme apar din cauza diferenţei foarte mari între sistemul de valori adoptat de fiecare, de stilul de viaţă diferit.
▪ Adolescenţii resimt nevoia unei comunicări constante şi apropiate cu un părinte sau cu o rudă în care să găsească sprijin. Adolescentele par a se adapta mai uşor în relaţionarea cu bunicii. Ele au însă nevoie de o comunicare mai strânsă şi mai deschisă cu ei, aşa cum o aveau cu mama.
▪ Când relaţia copiilor cu părinţii de care sunt separaţi rămâne apropiată, constantă, bazată pe încredere şi sinceritate, cei mici acceptă mai uşor lipsa acestora. În schimb, o relaţie rece şi distantă cu părinţii plecaţi departe de casă îi afectează dramatic pe copii.
▪ În ceea ce priveşte efectele asupra învăţăturii, s-a observant că: băieţii au tendinţa de a abandona mai uşor şcoala; atât fetele, cât şi băieţii au tendinţa de a lipsi de la şcoală şi de a acorda tot mai puţin interes şcolii şi temelor pentru acasă.
▪ Copiii (mai ales fetele) consumă o mare parte din timpul lor cu activităţile de îngrijire a gospodăriei.
Click pe numărul 2 pentru continuarea articolului
Măsuri care pot ajuta
Dragostea părinţilor nu poate fi compensată de nimeni pe deplin. Însă, adoptând anumite măsuri, copiii lipsiţi de prezenţa şi afecţiunea părintească au mai multe şanse de a se dezvolta normal.
Ce pot face bunicii şi rudele copiilor care cresc departe de părinţi :
-Să le arate că sunt iubiţi şi că au oricând pe cine să se bazeze.
-Să comunice permanent cu copiii şi să încerce să îi înţeleagă. Să îi întrebe cum se simt, dacă au nevoie de ceva, ce au făcut peste zi, ce s-a mai întâmplat la şcoală, ce pasiuni au, ce şi-ar dori etc.
-Să înlesnească, în măsura în care pot, păstrarea legăturii dintre copil şi părinţi, atunci când aceştia sunt în viaţă şi vor să comunice cu copilul.
-Să nu le îngrădească tinerilor accesul la diverse activităţi importante pentru dezvoltarea lor, de teamă că nu îi pot controla suficient.
-Să îi ajute să aibă parteneri de joacă, de făcut temele, de practicat un sport etc. Se previne astfel izolarea copilului şi intrarea acestuia în depresie.
-Să apeleze la sfaturile unui psiholog, chiar şi atunci când copilul pare să nu fie afectat de lipsa părinţilor (cei mici pot să ascundă foarte bine anumite suferinţe care îi macină).
-Să păstreze o relaţie strânsă cu reprezentanţii instituţiei la care învaţă copilul.
-Să nu îi implice pe cei mici în mod abuziv şi exagerat în treburi gospodăreşti.
-Să caute informații și consiliere despre legislaţie, drepturile şi facilităţile copiilor fără părinţi etc. prin intermediul liniilor telefonice Help-Line sau a altor programe dedicate copiilor singuri (cum a fost, de exemplu, „Copii singuri acasă”, sub egida „Salvaţi copiii”).
-Să solicite sprijinul autorităţilor locale când simt că sunt depăşiţi de situaţie.
O bună parte dintre aceste măsuri sunt uşor de pus în practică, chiar şi de către persoane în vârstă sau cu mai puţine disponibilităţi financiare.
De altfel, copiii nu cer foarte mult de la adulţi. În general sunt mulţumiţi dacă le sunt asigurate nevoile primare şi emoţionale şi li se acordă suficientă atenţie.
În privinţa lipsei părinţilor, ar fi ideal ca perioada separării de aceştia să fie una cât mai scurtă. În caz contrar, cei care îi cresc pe copii trebuie să facă tot ce ţine de ei pentru a-i ajuta să suporte povara despărţirii de părinţi.