Bebe

Constipaţia la bebeluş şi copilul mic

Constipația la bebeluș - revistamargot.ro

Unul dintre parametri pe care trebuie să îi urmărească părinţii la copilul nou-născut sau de vârstă foarte mică este legat de modul de funcţionare al tranzitului intestinal. Astfel, frecvenţa şi consistenţa scaunului bebeluşului pot da indicii asupra stării de sănătate a acestuia şi ajută la prevenirea unor riscuri ascociate constipaţiei sau diareei.

Pentru a şti când este cazul să se îngrijoreze, părinţii au nevoie să cunoască câteva noţiuni despre ce presupune un scaun normal la bebeluşi şi care sunt semnele constipaţiei.

De regulă, primele materii fecale ale nou-născutului, denumite meconiu, se elimină într-un interval de 24-36 de ore după naştere. Acestea sunt de culoare închisă, negru-verzui şi au o consistenţă păstoasă. Întârzierea apariţiei meconiului trebuie comunicată de îndată medicului, deoarece poate fi un semn  al unor afecţiuni serioase şi chiar al unor malformaţii (de exemplu, megacolonul congenital sau anusul neperforat).

După ce trece de etapa eliminării meconiului, scaunul bebeluşului se schimbă treptat. Trebuie ştiut faptul că tranzitul intestinal al nou-născutului alăptat exclusiv la sân diferă adesea de cel al nou-născutului hrănit cu formulă de lapte praf. De asemenea, introducerea diversificării poate ameliora sau, dimpotrivă, agrava constipaţia.

De reţinut:

  • În general, se consideră că un copil are scaun normal dacă elimină materiile fecale de circa trei ori pe săptămână, consistenţa acestora este moale, iar micuţul nu întâmpină mari dificultăţi la defecare.
  • Cel mai important indiciu este însă consistenţa scaunului, deoarece pot exista unele variaţii ale frecvenţei fără însemnătate patologică. De asemenea, unii copii mici pot să fie agitaţi, să se încordeze şi să pară că depun un efort intens în timpul defecaţiei, deşi scaunul este moale şi apare cu regularitate. În acest caz, este vorba doar de nevoia copilului de a învăţa să evacueze independent materiile fecale.
  • Atenţie însă! În cazul unor boli, scaunul poate fi moale, dar copilul să întâmpine mari dificultăţi în timpul excreţiei. De regulă, în asemenea cazuri, pe lângă constipaţie, sunt prezente şi alte simptome de boală.
  • Apariția ocazională a constipației este un lucru destul de obişnuit şi se poate întâmpla la orice copil. În general, acest tip de constipaţie nu este asociat cu boli periculoase şi nu necesită tratament special.

Care sunt semnele constipaţiei

  • Copilul elimină materii fecale dense, uscate şi tari, uneori sub formă de „biluțe” sau fragmente dure lipite între ele.
  • Copilul are constipaţii frecvente – scaunul dur apare mai des decât scaunul moale.
  • Copilul elimină cu uşurinţă scaunul, iar acesta poate fi regulat, însă materiile fecale sunt dure şi în formă de mici biluțe uscate.

Scaunul bebeluşilor alăptaţi exclusiv la sân

La aceşti copii, constipaţia este rar întâlnită şi doar ocazională. Mai ales în primele luni de viaţă,  bebeluşi alăptaţi elimină scaune lichide şi frecvente (uneori după fiecare masă), fără ca acestea să reprezinte un episod de diaree, dacă nu există şi alte simptome precum febră, varsături, plâns persistent al copilului, stare generală alterată etc.

Pe măsură ce creşte, copilul alăptat poate avea scaune mai rare (la 2-3 zile sau chiar mai mult), datorită absorbţiei aproape totale a laptelui ingerat. Atâta vreme cât scaunul are consistenţă moale, iar copilul nu prezintă semne evidente de boală (se hrăneşte, doarme bine, este activ, câştigă în greutate şi are un aspect sănătos), nu există cel mai probabil motive de îngrijorare.

Constipaţia frecventă şi severă la copiii hrăniţi doar cu lapte matern poate fi determinată de anomalii congenitale ale intestinului sau de anumite afecţiuni. De regulă, în astfel de situaţii, constipaţia este însoţită de alte simptome care le dau de gândit părinţilor în legătură cu starea de sănătate a copilului.

Scaunul bebeluşilor hrăniţi cu lapte praf

Constipaţia este mult mai des întâlnită la bebeluşii care primesc lapte praf faţă de cei alăptaţi la sân. Scaunele acestor copii sunt mai puţine, mai tari şi au un miros specific.

Alimentația pe bază de lapte praf se află adesea la originea constipației la copiii cu vârsta mai mică de 6 luni. În afară de laptele matern, toate celelalte tipuri de lapte predispun la constipaţie: lapte tip formulă, lapte de vacă sau de capră. Uneori laptele praf constipă deoarece, la prepararea amestecului, se depăşeşte cantitatea indicată de producător. Totodată, unele formule de lapte praf predispun la constipaţie mai mult decât altele, aşa că trebuie încercate mai multe tipuri până se găseşte cea potrivită bebeluşului. Sunt preferabile formulele care conţin şi probiotice.

Când este frecventă şi persistentă, constipaţia copilului hrănit doar cu lapte tip formulă poate indica probleme precum intoleranţă la proteinele din laptele de vacă sau o boală celiacă.

Constipaţia de după diversificare

Instalarea constipaţiei după introducerea alimentelor solide se întâlneşte chiar şi la copiii sănătoşi şi alăptaţi. De aceea, alimentele de acest tip trebuie adăugate în dieta sugarului după vârsta de 5-6 luni şi întotodeauna treptat, pentru a observa care sunt bine tolerate şi care întârzie tranzitul intestinal.

Dacă se constată că anumite alimente favorizează constipaţia, acestea trebuie eliminate pe cât posibil din meniul bebeluşului. Este recomandat să predomine produsele cu un bogat conţinut în fibre, inclusiv fructele şi legumele. Totodată, trebuie menţinută zilnic o cantitate suficientă de lichide, constând în apă, sucuri naturale, compoturi făcute în casă sau supe.

Constipaţia psihogenă

Este o situaţie specială în care, deşi tranzitul intestinal funcţionează normal, există un blocaj la nivelul mental al copilului. Constipaţia psihogenă poate fi declanşată  fie ca urmare a unui scaun dureros, care îi creează copilului teamă faţă de defecaţie, fie pe fondul respingerii oliţei. Acest fenomen se poate instala şi după un episod în care, de exemplu, cel mic a avut scaun fără să ceară la oliţă sau toaletă şi şi-a murdărit hăinuţele. Dacă părinţii l-au certat aspru, copilul ar putea evita să mai elimine materiile fecale pentru a nu trece prin trauma mustrării.

Cauze mai rare ale constipaţiei

Constipaţia persistentă, apărută la un nou-născut de până la 6-7 luni, mai ales când există istoricul de eliminare cu întârziere a meconiului, ar putea reprezenta un semnal de alarmă şi impune necesitatea unei consultații medicale.

Constipaţiile cronice la bebeluşi şi copii mici pot fi legate de existenţa unor afecţiuni ca boala Hirschsprung, colon dublu, dolicocolon, deficit de potasiu sau de calciu, boli tiroidiene sau paratiroidiene, diabet zaharat, rahitism, afecțiuni ale sistemului nervos sau ale coloanei vertebrale etc.

În cazuri rare, constipaţia sugarului se produce din cauza insuficienţei de lactoză. Alte semne ale acestei afecţiuni sunt regurgitaţiile semnificative şi alternarea episoadelor de constipaţie cu cele de diaree.

Atenţie şi la medicamentele administrate bebeluşului. Foarte multe preparate farmaceutice pot provoca sau agrava constipaţia. Printre acestea se numără: antibioticele, suplimentele de fier, anticonvulsivantele, antispasticele sau antiacidele.

Măsuri necesare

  • În situaţia în care bebeluşul suferă de episoade frecvente şi severe de constipație, se recomandă consultarea medicului. Chiar dacă în rest copilul nu pare să aibă probleme, este bine să se excludă de la bun început orice cauză serioasă.
  • Stagnarea materiilor fecale în intestin şi anus prezintă o multitudine de riscuri, mergând de la modificări în structura intestinului copilului (megacolon dobândit) şi ajungând până la incontinenţa maselor fecale (encoprezis).
  • Laxativele nu sunt recomandate copiilor. De aceea, atunci când copilul nu a reuşit să aibă scaun mai multe zile, la indicaţia medicului, se poate apela la microclisme sau supozitoare cu glicerină. Nici de aceste preparate care înmoaie scaunul şi favorizează defecaţia nu este bine să se facă exces.
  • Administrarea de preparate care stimulează defecaţia este deosebit de periculoasă dacă materiile fecale nu se elimină din cauza unei obstrucţii sau a unei invaginaţii intestinale. De aceea, părinţii trebuie să urmărească apariţia unor semne îngrijorătoare ca lipsa gazelor intestinale timp de mai multe zile, eliminarea de sânge, prezenţa vărsăturilor sau a febrei, agitaţia şi plânsul persistent al copilului, refuzul acestuia de a mânca etc.
  • Constipaţia trebuie combătută prin identificarea cauzelor sale şi printr-o alimentaţie adecvată. Homeopatia poate fi, de asemenea, de ajutor în rezolvarea acestei disfuncţii.

Indiferent de cauze, părinţii trebuie să dea dovadă de răbdare cu copilul, să îl sprijine întotdeauna pe micuţ, evitând să îl certe în legătură cu această problemă, şi să aplice cât mai corect tratamentul şi indicaţiile medicului.

Distribuie:
Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.