Concursurile școlare – Partea I – viziunea unui pedagog

Competiție sau îndopare?

Circulă în spațiul public de o bună bucată de vreme sintagma „spirit de competiție” cu o oarecare aplicabilitate practică. Dacă o raportăm la economie, la sport sau în inovație, ea este relativ corectă. Dacă însă o aplicăm în domenii precum școala sau artisticul, nu face altceva decât să deturneze normalul, făcându-l de-a dreptul anormal. Una de competiția adulților, alta cea a copiilor. Dacă am înțeles acestlucru, școala ar arăta altfel, dar nu vrem să acceptăm această axiomă.

Tradiția, „sfânta tradiție” a școlii românești, își are rădăcinile în anii comuniști, când cantitatea prevala în fața calității. Era o mândrie să ai rezultate cât mai bune în situații precum Cântarea României, Daciada sau Olimpiadele școlare, toate acestea însă dependente de ideologia comunistă, pe care n-am abandonat-o, ci doar am coafat-o pealocuri. Școala românească actuală este focalizată pe educator, crede în primatul cantității și mizează pe învățarea acasă. Sunt problemele pe care nici un ministru nu le-a eliminat din sistem, căci mulți dintre cei care s-au așezat de-a lungul timpului pe fotoliul lui Spiru Haret n-au înțeles acest adevăr elementar.

Obligăm copiii, de la clasa 0 până la absolvenții de liceu, să se antreneze în tot felul de competiții, spre binele educatorilor sau al școlilor și spre satisfacția părinților. În loc să tratăm individual fiecare copil, să-i modelăm personalitatea, aplicăm șabloane cantitative la ceea ce ar trebuie să fie respectul sacrosanct pentru diferență.

M-a șocat vestea că există competiții matematice de tip Gazeta Matematică pentru copiii de clasa pregătitoare.

Când Nadia Comăneci a primit acel fabulous 10 la Olimpiada de la Montreal, în Franța, țara cu care avem cele mai multe afinități educaționale, s-a produs un curent de opinie care cerea socoteală autorităților despre rezultatele modeste ale gimnastelor franceze. A intervenit însuși președintele, care a replicat că este de preferat ca fetițele franceze să se joace cu păpușile, în loc să se supună acelui dresaj infernal al antrenamentelor și concursurilor. Nu vrem să ne pronunțăm dacă a avut dreptatesau nu, însă propun spre meditație acest fapt istoric.

Am o nepoată în clasa 0, de aceea prefer ca modelarea ei să se facă individual și nu la grămadă, competițiile la care participă să fie alese de ea și nu de oamenii maturi, iar școala să se schimbe radical, căci nu văd nici o diferență între perioada comunistă și cea actuală. Aștept și opinia voastră.

N.B.: Opinie înseamnă o idee argumentată triplu, pentru că datul cu părerea este un sport național de care mă detașez.

Gh. Lateș, sursa foto: vechi.univ-danubius.ro

Conf. univ. dr. Gheorghe Lateș a fost până în anul 2016 cadru didactic în cadrul Facultății de Comunicare și Relații Publice al Universității Danubius din Galați.

În anul 2003 a lansat la editura Junimea cartea Gradul zero al receptării eminesciene.

Are o îndelungată carieră pedagogică și a fost coordonator al Salonului Cultural Academic Danubius.

Citește și despre părerea unui psiholog despre concursurile școlare.