Concurs: Câștigă 2 pachete de cărți de la editura Philobia
În așteptarea sărbătorilor revista Margot, alături de cei de la editura Philobia, v-a pregătit un concurs deosebit, unde pe baza anumitor criterii de înscriere puteți intra în cursa pentru a câștiga două pachete de cărți, unul pentru mămici și unul pentru tătici.
Cele două pachete de cărți din partea editurii Philobia pe care le poți câștiga sunt alcătuite din câte trei volume, un pachet fiind dedicat mămicilor și celălalt tăticilor. Vor fi aleși astfel doi câștigători individuali.
Haideți să vedem ce cărți fac parte din fiecare pachet!
Pachetul pentru mămici
Mama și copilul în diverse culturi
Mânată de curiozitatea de jurnalist și după îndelungate discuții cu alte mămici, Mei-Ling Hopgood, face turul lumii studiind metodele de educaţie din cele mai ȋndepărtate colţuri ale globului. Datorită interviurilor realizate cu părinţi, profesori, experţi ȋn puericultură și antropologi aparţinȃnd celor mai variate culturi, aflăm despre diverse abordări ale unor practici universale precum mersul la culcare, deprinderea de a face la oliță, momentele de repaus sau joacă.
Când vine vorba de făcutul la oliță, chinezii, se pare, sunt ași. La ei, antrenamentul începe la șase luni. La rândul lor, kenyenii își poartă bebelușii în spinare, înfășurați în eșarfe multicolore, ceea ce nu ține neapărat de tradiție – căci nu prea poţi să te încumeţi să împingi un cărucior pe trotuarele pline de gropi din Nairobi! Francezii, pe de altă parte, reușesc să facă din prichindeii lor niște adevărați gastronomi în miniatură. Iar ȋn Tibet, femeile ȋnsărcinate sunt ȋnconjurate cu mii de atenţii și li se recomandă să mediteze cȃt se poate de mult.
Hopgood a testat toate aceste descoperiri – și multe altele – ȋn educaţia propriei fiice, încă de la naștere. Iar rezultatele vorbesc de la sine! Ni se oferă astfel o imagine panoramică asupra educației practicate în culturi foarte variate și posibilitatea de a învăța din multiple tradiții, ceea ce ne confirmă faptul că nu există doar una, ci mii de practici pe care le poți adopta pentru a fi un bun părinte.
Învață să te bucuri
Există oare o experiență mai dezirabilă decât cea a bucuriei? Toți râvnim la ea, tocmai pentru că am trăit-o deja, fie și vremelnic: în prezența persoanei iubite, în momentul unei reușite, în fața unei creații, în clipa în care am făcut o descoperire… Este o emoție mai profundă decât plăcerea, mai concretă decât fericirea, o emoție care copleșește întreaga ființă și care devine, prin multitudinea fațetelor ei, unul dintre cele mai dorite sentimente.
Bucuria poartă în ea o putere care ne răscolește, ne invadează, ne face să simțim gustul plenitudinii. Bucuria este o afirmare a vieții. Manifestare a forței noastre vitale, ea constituie modalitatea de care dispunem pentru a ne înfrumuseța viața. Nimic nu ne face mai vii decât experiența bucuriei.
Dar putem provoca oare apariția ei? O putem transforma într-o obișnuință? O putem cultiva? Iată tot atâtea răspunsuri pe care le veți găsi în cartea de față, scrisă de reputatul sociolog și filosof Frederic Lenoir.
Secretul femeilor fericite
Vrei să afli cum reuşesc unele femei să fie fericite în cuplu?
„La Roma, te porți ca romanii“, ne învaţă un vechi proverb. Aşadar, dacă vreți să fiţi fericită în cuplu, nu trebuie să acționați ca un bărbat, ci să învățați cum să-i vorbiți pe limba lui. Bărbatul nu privește viața și, prin urmare, nici cuplul la fel ca femeia. Nu încercaţi să vă modelaţi partenerul după bunul plac: ideal este să-l înţelegeţi, să aflaţi care este modul lui de a funcționa și felul în care vă completează prin faptul că gândește diferit. Învățați să‑l iubiți așa cum este el și așa cum îl veţi descoperi în cartea de față, nu așa cum vi l‑ați imaginat în adolescență sau la începuturile relației. Iar viaţa vi se va schimba, fiindcă veţi învăţa cum să fiţi irezistibilă şi de neînlocuit în ochii lui.
Lectura acestei cărți vă va ajuta să găsiţi intimitatea, armonia, angajamentul și iubirea durabilă în cuplu, înlesnind astfel realizarea proiectelor în doi.
Pachetul pentru tătici
Tata și copilul – manual de utilizare pentru tați
Ce rol ai, ca tată, în viața copilului?
Cum dobândești autoritate în fața celui mic?
Cum îți dai seama de dificultățile prin care trece?
Prin cartea sa, doctorul Jacky Israel propune taților o unealtă concretă și o reflecție asupra paternității, de la nașterea copilului și până la adolescență. Autorul oferă detalii despre dezvoltarea fizică și psihică a copilului, dar și despre eventualele probleme de comportament ale acestuia și bolile ce pot apărea.
Jacky Israel nu minimalizează nici dificultățile, nici bucuria de a fi părinte și aduce taților multe informații practice.
Secretul bărbaților fericiți
Pentru a fi fericit alături de femeie, bărbatul trebuie să știe câteva aspecte esențiale:
• Cum funcționează o femeie?
• Care sunt nevoile legitime ale unei femei?
• Ce concesii trebuie să facă un bărbat?
De cele mai multe ori, partenerul evaluează nevoile celuilalt prin prisma propriilor sale nevoi. Femeile și bărbații au însă nevoi diferite, iar această diferență constituie adesea sursa multor neînțelegeri în cuplu. Există șanse mai mari ca un bărbat să fie fericit alături de o femeie atunci când îi înțelege nevoile, așteptările și reacțiile, pentru că această înțelegere îl ajută să acționeze în consecință.
Secretul bărbaților fericiți te învață ce ar trebui să știi, să faci și, mai ales, să nu faci pentru a avea o relație de cuplu cât mai armonioasă.
Ghidul proaspătului tătic
Cum să faci să nu leşini în sala de naşteri?
Copilul ăla plânge doar ca să te calce pe nervi?
Cum de e atât de urât?
La tine de ce nu zâmbeşte?
De ce aruncă în tine cu mâncare?
Ţi-ai tot pus aceste întrebări. Şi nimeni n-a fost în stare să-ţi răspundă. Până acum.
Trebuie să recunoaştem că paternitatea este un izvor de bucurii fără seamăn. Oare asta înseamnă că totul merge ca pe roate? Hai să nu ne amăgim…
Ai nevoie de acest ghid, pe care să-l consulţi în linişte. Râsetele tale o vor alarma pe soţie : cartea e mult prea amuzantă.
Ghidul proaspătului tătic este o carte de psihologie practică, pentru bărbaţii aflaţi într-un moment de mare cumpănă, scrisă în stilul marii literaturi – autorii fac un two-men show de la început până la sfârşit.
Cum câștigi cele două pachete de cărți de la editura Philobia:
1. Like paginii de Facebook a Revistei Margot & Share public la postarea cu acest concurs
2. Un comentariu la această postare: pachetul de cărți pentru care optezi (cel pentru mămici sau cel pentru tătici) și TAG pentru trei persoane dragi cărora l-ai oferi în dar
3. Abonare la Club Margot – te poți abona aici: https://www.revistamargot.ro/club_margot/ (promitem să-ți scriem rar și să trimitem articole interesante sau oferte de la partenerii noștri)
Foarte important! Vă rugăm să vă înscrieți în concurs cu același nume ca cel al profilului de Facebook pe care îl folosiți!
Baftă și vă mulțumim pentru participare!