Revista Margot

Cele mai prietenoase muzee pentru copii

sursa foto: Pinterest

Vacanțele cu familia sunt cele mai așteptate de către cei mici. De aceea e bine să iei în considerare şi faptul că prichindeii se plictisesc repede. Deci, trebuie să le captezi cumva atenția. Dacă alegi să vizitezi o țară străină, interesează-te dinainte de principalele atracții turistice.

Muzeele sunt adevărate comori pentru copii. Aici pot descoperi multe lucruri interesante și vor avea ce povesti în compunerea despre vacanță.

Există câteva muzee dedicate copiilor pe care merită să le vizitezi pentru că micuțul tău va fi în totalitate vrăjit de ceea ce va descoperi.

sursa foto: Pinterest

Muzeul „Eureka”, Marea Britanie, Halifax

Practic i se mai spune și Muzeul Național al Copiilor.

Găsești aici o mulțime de expoziții și jocuri interactive menite să îi ajute pe copii să descopere și să înțeleagă universul și tot ceea ce îi înconjoară.

Deci, ai liber la distracție!

sursa foto: Pinterest

Tropenmuseum Junior, Olanda, Amsterdam

A fost primul muzeu pentru copii din Europa.

La fel ca Eureka, acesta găzduiește la rându-i expoziții interactive și programe speciale, dedicate atât celor mici cât și celor mai mari.

Enjoy and discover!

sursa foto: Pinterest

Muzeul Tehnic NEMO, Amsterdam

Deviza muzeului este sugestivă: „Descoperă lumea pentru tine!”.

Clădirea impresionează încă de la început, fiind construită sub forma unui vapor imens.

Copii au posibilitatea să exploreze diverse domenii de activitate, să se implice activ în atelierele tematice și să urmărească atent demonstrațiile practice.

Nu veți avea timp să vă plictisiți!

Cei mici se vor distra de minune la muzeul parizian, sursa foto: Pinterest

Muzeul „Orașul Științei și al Industriei”, Paris

Cel mai mare muzeu de știință din Europa te va fascina întru totul!

Uriașul complex ascunde după ziduri un planetarium, un submarin, un teatru, o zonă dedicată special copiilor, o bibliotecă de știință și multe alte zone atât culturale cât și de relaxare.

Nu lipsesc nici restaurantele.

Chiar își merită pe deplin numele.

sursa foto: vilnius-tourism.lt

Muzeul Jucăriilor, Lituania, Vilnius

Vei găsi aici jucării și jocuri încă din secolul al XII-lea.

Muzeul adăpostește trei expoziții „Spațiul arheologic”-unde sunt expuse cele mai vechi jucării.

„Spațiul Etnografic”, care se mândrește cu jucării din secolele XIX-XX.

Și „Spațiul Modern”, unde descoperi cele mai moderne și mai sofisticate distracții contemporane.

Cei mici vor fi încântați să le atingă, să se joace și să compare evoluția acestora de-a lungul timpului.

Imaginație sporită, distracție la maxim, relaxare și un bagaj de cunoștințe mai bogat, cu asta se va întoarce copilul tău din vacanță.

Este cel mai indicat mod de a transforma un concediu obișnuit într-unul de neuitat. Enjoy the time! It is precious like diamonds.