Cele mai așteptate cărți pentru copii, în 2019
Frederick Douglass spunea că în momentul în care înveţi să citeşti, devii liber pentru totdeauna.
Știm că de abia aștepți să te cuibărești în pat alături de puiul tău și să citiți împreună.
Pentru a-ți ușura munca, am consultat presa locală și site-urile editurilor românești pentru a face o selecție a celor mai așteptate cărți pentru copii, ale anului 2019.
Editura Art anunță lansarea celui de-al 13-lea volum al seriei Jurnalul unui puşti: Dezgheţul, de Jeff Kinney.
Greg și cel mai bun prieten al său, Rowley Jefferson, trebuie să supraviețuiască bătăilor cu bulgări, alianțelor strategice ale grupurilor rivale s.a.m.d. Ce se va întâmpla însă când va veni dezghețul și forturile de zăpadă se vor topi?
Scriitoarea Lavinia Braniște ne pregătește o poveste minunată a unui elefănțel pasionat de șah, Anatol. Șahistul pleacă împreună cu fratele său mai mic, Gregor, și familia lor într-o călătorie plină de peripeții pentru a putea participa la un concurs foarte important. Ce se va întâmpla mai departe vom afla numai citind!
Editura Humanitas are în pregătire o serie de cărți pentru copii extrem de atractive.
Vă va face plăcere să descoperiți alături de cei mici volumul semnat de Angela McAllister şi ilustrat de Aitch care adună Cele mai frumoase poveşti cu animale. 50 de basme populare şi legende din toată lumea.
O altă lectură intersantă va fi Planetarium, de Raman Prinja, volum ce face parte din seria atlaselor „Bun venit la muzeu!” (care cuprinde până acum Animalium, Historium şi Dinosaurium).
Sabina Radeva este autoarea cărții Originea speciilor a lui Darwin pe înţelesul copiilor. Vă veți cultiva astfel alături de copiii voștri citind paginile acestei cărți care vă vor stârni negreșit curiozitatea.
Courtney Adamo, Esther van de Paal vor explica pe înțelesul copiilor, în cartea 9 Luni, cum se formează un bebe. Volumul conțin informaţii interesante şi amuzante și este extrem de atrăgătoare și utilă.
Grupul editorial ALL îi va ajuta pe pitici să-și continue colecțiile preferate prin lansarea unor noi romane din seriile Pisicile războinice, Supravieţuitorii şi Exploratorii.
Alte titluri mult așteptate ale editurii All sunt Marea Carte a Corpului Uman și Cartea mea cu superjocuri.