Ce trebuie să știi despre sistemul de învățământ din Germania

În cel de-al doilea articol din cadrul seriei Familii de români în străinătate, Alina Dan, o mămică româncă, care locuiește alături de familia sa în Germania, răspunde întrebărilor noastre despre ce înseamnă să fii părinte într-o altă țară.

Revista Margot: Când a survenit mutarea și care au fost circumstanțele?

Alina Dan: Mutarea a survenit într-un moment în care nu-mi lipsea nimic. Mai mult, nu mi-am dorit niciodată să plec din țară, căci aveam un job bun, care-mi plăcea mult, într-o multinațională, prieteni, iubeam și iubesc Bucureștiul.

Soțul meu locuise șapte ani în Germania. După o vacanță în Paris, ne-am întors acasă prin Germania și am stabilit să ne mutăm pentru o perioadă acolo.

Am acceptat ideea și pentru că la locul de muncă din România interveniseră niște schimbări, urma o relocare, așa că făcut pasul fără să mă gândesc de dinainte ce înseamnă cu adevărat o mutare.

De atunci, trăiesc cu impresia că mă regăsesc mereu în acea perioadă, nu reușesc să accept ideea că viața mea este acolo sau doar acolo. Putea fi orice altă țară, senzația ar fi fost aceeași.

Acum locuim în Frankenthal, un orășel cu peste 40.000 de locuitori, din partea de sud-vest a Germaniei, Land-ul Rheinland-Pfalz (Renania-Palatinat).

Pentru noi, este cea mai frumoasă zonă a Germaniei și este și cea mai călduroasă.

Orașul se află pe Valea Rinului, suntem la 40 km de Heidelberg și aproape de Elveția, Franța și Luxemburg. Cu toate acestea, este o regiune săracă din punct de vedere al bugetului alocat învățământului.

Revista Margot: Cum v-ați acomodat și cum s-au integrat cei mici în sistemul educațional?

Alina Dan: Pentru mine, acomodarea a fost foarte grea, trecând prin depresie sau stări de anxietate.

Din acest motiv m-am refugiat în mâncare și ajunsesem, la un moment dat, la 117 kg.

Nu vorbeam cu nimeni și nu cunoșteam pe nimeni. Eram mult timp singură, pentru că soțul meu era plecat.

Click pe numărul 2 pentru continuarea articolului

Nu mai sunam pe nimeni și mă izolasem total. Credeam că în Germania oricum nu aveam cum să îmi fac prieteni, iar de cei din România mă îndepartasem.

Trecusem brusc de la un job la care vorbeam la telefon 9h/zi cu zeci de persoane, la o viață în care treceau zile întregi fără să socializez.

Cu excepția mamei și soțului nu mă suna nimeni, iar telefonul îl foloseam pe post de ceas sau aparat foto.

Totul s-a schimbat odată cu nașterea fetiței. De atunci m-am concentrat asupra ei, pentru a o crește frumos și sănătos. Să construim amintiri ale copilăriei, să călătorim etc.

A fost foarte complicat, cel puțin la început, pentru că eram mai tot timpul singură, nu mai văzusem vreodată un nou-născut.  Hormonii, schimbările de ritm, toate au venit ca o avalanșă.

Nu am avut nici un fel de ajutor, însă acum cred cu tărie că nimic nu a fost întâmplător, căci am crescut un copil independent și sănătos, atât fizic, cât și emoțional.

Un copil plin de energie, care râde mult.

Totul s-a schimbat când Essy a început creșa și, undeva, pe la 2 ani și 5 luni a venit prima invitație la o zi de naștere.

Ne-am întâlnit cu familiile celorlalți copii la grădiniță, după care am mers la restaurant și, astfel, s-au legat prietenii care rezistă și acum, după 5 ani.

Mergem cu ei în drumeții, la Spa, la zile de naștere, grătare, petreceri etc.

Ne-am mai împrietenit cu alte familii și din momentul în care am început să mergem și la grădinița românească. Prieteniile pe care le-am legat, cu nemți sau români, au pornit toate de la copii.

În Germania respectul și politețea sunt apreciate foarte mult și deschid multe uși.

Eu nu vorbesc încă foarte bine limba germană, însă nu am fost niciodată ignorată din pricina aceasta. Salut mereu politicos, îmi cer scuze că nu vorbesc corect și zâmbesc relaxat. Mi se răspunde la fel și mi se oferă ajutor sau mi se răspunde la întrebări.

În timp, în zona noastră, am descoperit mici business-uri românești.  Restaurante, saloane de cosmetică, cofetării care fac torturi sau cozonaci, dar și biserică ortodoxă, medici români (stomatologi, în mare parte, și, mai puțini, pe partea de medicină de familie sau pediatrie, care sunt și foarte căutați). Găsim produse românești atât în magazinele nemțești, dar și în mici magazine specializate, deschise de români.

În ceea ce privește integrarea copiilor ce nu vorbesc limba germană și care nu sunt născuți în Germania, dar sunt la vârsta gradiniței sau a școlii, sistemul diferă la un Land la altul, sau de la o școală la alta.

În Land-ul unde noi trăim, de pildă, nu se oferă nici un sprijin sau ajutor de integrare pentru copii și nu se fac cursuri suplimentare pentru limba germană. Copilul învață singur, pe parcurs, ori, dacă își permit părinții și găsesc profesor, poate studia în particular.

Este cel puțin bizară această abordare, pentru că, pentru adulți există cursurile de limbă și integrare, care pot fi gratuite sau contra cost, în funcție de venitul per membru al familiei. Sunt Land-uri unde copiii fac cursuri de limba și integrare în paralel cu școala/ grădinița sau există clase/ grupe speciale.

Revista Margot: Poți să faci o descriere a sistemul de învățământ din această țară? Care sunt diferențele între acesta și sistemul școlar românesc? (sistem de notare – formalități – organizare – taxe școlare – numărul materiilor – structura – program – pauze discipline – activități opționale )

Alina Dan: Sistemul educațional în Germania este foarte diferit, fiecare Land are propriile reguli și propriul buget.

De aici și diferențele dintre Land-ul Bayern, de exemplu, și Land-ul în care locuim noi, unde nu se pune așa mare accent pe învățământ. În toată Germania, grădinița este opțională, iar școala obligatorie.

Fata noastră a mers la creșă la 2 ani și o lună. Creșa este până la vârsta de 3 ani, iar, apoi, copiii merg la grădiniță.

În Land-ul nostru, creșa este gratuită, însă sunt Land-uri în care costă 500-800€ sau în funcție de venitul părinților.

Grupele sunt mixte, cu copii între 3 și 6 ani. Am fost foarte sceptică la început, gândindu-mă că nu are ce să iasă bun din aceste grupe mixte, că cei mici îi vor incurca pe cei mari, iar cei mari vor fi deranjați de cei mici, însă am descoperit că între copii se leagă relații de prietenie bazate pe încredere, iar cei mari au crescut fiind mai responsabili și mai atenți.

La creșă și grădiniță stătea foarte puțin, circa 2 ore și 45 de minute, timp în care se juca liber, alerga mult, stătea mult afară. Copiii plecau în pădure, la cumpărături, la biserică, la farmacie etc.

Aveau un program foarte relaxat, însă cu nimic concret învățat. În 4 ani de grădiniță nu au învățat un singur cântec complet.

Ce mi-a plăcut însă foarte mult este faptul că se pune accentul pe relația cu familia; se organizează multe evenimente unde participă toți membrii familiei, în cadrul cărora se leagă prietenii, între copii, dar și între adulți.

Ca să dau si câteva exemple: se organizează mic dejun cu părinții la grădiniță, întâlniri de Paște, de Crăciun și de alte sărbători religioase, se organizează târguri pentru care părinții pregătesc diverse prăjituri care sunt mai apoi vândute, iar banii sunt donați grădiniței.

La grădiniță, copiii dorm pe saltele destul de subțiri, așezate direct pe jos, în camere unde temperatura este undeva la 18-19 grade grade Celsius.

Numărul locurilor în grădinițe și creșe este mai mic decat numărul copiiilor. Sunt orașe în care copiii sunt înscriși la creșă din momentul în care sunt încă în burta mamei. Prioritate au copiii ce au avut sau încă mai au frați înscriși în instituția respectivă.

La creșă sunt cam 10 copii într-o grupă supravegheată de două educatoare, iar la grădiniță, 25 de copii, de care au grijă 3 cadre didactice.

Click pe numărul 3 pentru continuarea articolului

Nu există îngrijitoare sau cadre medicale. Este de datoria părinților să nu aducă copiii bolnavi în colectivitate.

Nu se merge pe ideea de fișe, scris, citit, iar educatoarele sunt mai mult supraveghetoare.

Îmi place foarte mult că nu obligă copiii să doarmă sau să stea liniștiți la prânz și nu există televizoare.

În ultimul an, cel premergător școlii, se schimbă puțin programul și se organizează vizite la secții de pompieri, ieșiri în trafic cu un polițist pentru a învăța regulile de circulație, excursii la teatru, fac curățenie în parcuri etc.

La grădinița noastră, timp de 10 minute, de 3 ori pe săptămână învațau și asociau sunete, litere sau făceau rime.

Sunt Land-uri unde se face pregătire specială pentru școală. Avem prieteni ce locuiesc într-un Land apropiat, ai căror copii mergeau la școală zilnic două ore pentru pregătire.

În Germania este foarte greu să generalizezi, pentru că sunt diferențe mari între Land-uri și chiar și între orașele din același Land.

De opționale sau limbi străine se vorbește doar în grădinițele private sau în orașele mari din Land-urile mai bogate.

De camere de supraveghere chiar nu am auzit să existe nici măcar în grădinițele private.

Referitor la mesele de la grădiniță, micul dejun era adus de acasă și acesta era mâncat în același timp și la aceeași masă cu ceilalți copiii.

Mai apoi, s-a luat decizia ca fiecare copil să mănânce atunci când dorește, pentru că unii veneau la ora 7:00, iar altii la 8:00 sau la 9:00 și programele celor mici nu se suprapuneau, această propunere a fost însă destul de haotică.  Cei mici mai primeau până în ora prânzului fructe și legume ca gustare. De băut primeau doar apă minerală sau ceai neîndulcit. În rest, nu primeau dulciuri, dar mai faceau împreună clătite sau biscuiți. Era permis ca dulciurile să se ducă doar la zilele de naștere și nu trebuiau să conțină frișcă. Pentru copiii musulmani, trebuia să avem grijă să nu ducem jeleuri deoarece, se pare, conțin un derivat din gelatină de la porc.

Când a început creșa, Essy nu vorbea absolut nici un cuvânt în germană, căci acasă nu vorbim decât în limba română, iar aici se pune mare accent pe păstrarea limbii materne. La grădiniță nu au fost bariere lingvistice, pentru că era mai mult program de joacă și nu trebuia să comunice foarte mult în germană.

Înainte de începerea școlii, toți copiii sunt evaluați din punct de vedere medical și apoi testați pe partea de orientare în spațiu, logică, cunoștințe generale etc.

Essy a început clasa a I pe 15 august. În Germania, școala nu începe la aceeași dată în toate zonele din motive economice, căci dacă toată lumea ar pleca în concediu în aceeași perioadă, cine ar mai rămâne să munceasca? Iar autostrăzile care oricum nu mai fac față numărului foarte mare de vehicule, ar fi blocate. Așa că, dacă în Land-ul în care locuim, copiii încep școala în august, pe celălat mal al Rinului de abia începe vacanța. Data de începere a școlii nu este fixă: în 2018 va fi 3 august, peste vreo 5 ani va fi vreo zi din septembrie etc. Vacanța de vară durează șase săptămâni, iar pe lângă aceasta mai sunt vacanțele de toamnă, de Crăciun, de Paște, plus sărbătorile legale, ce diferă în funcție de Land.

Prima zi de școală este o sărbătoare, iar copilul este în centrul atenției.I se pregătește o pungă- coif Schultüte, în care se pun rechizite, dulciuri, cadouri și pe care copilul o deschide când se întoarce acasă. De obicei, clasa a I-a începe marți, iar copiii din celelalte clase pregatesc un program prin care îi întâmpină pe cei mici. Familia sărbătorește apoi la restaurant sau acasă, se pregătește un tort special, iar părinții au liber.

Grundschule (corespunde cu școala primară din România) durează 4 ani, însă învățătoarea se schimbă în clasa a III-a. De obicei, scrisul de mână se învață în clasa a II-a, iar notarea începe în clasa a III-a, cea mai mare notă fiind 1 și cea mai mică, 6. În funcție de rezultatele din clasele III- IV, de recomandarea școlii și mai nou, de opțiunea părinților, copilul are trei variante:

a) cea mai bine cotată școala este Gymnasium cu clasele IV- XII/ XIII, pentru care este nevoie de note de 1 și/ sau 2 și care se termină cu un bacalaureat, Abitur, după care se poate merge la orice facultate, orice specializare.

b) Realschule cu clasele IV-XI, un fel de liceu cu profil real din România care dă acces doar către facultățile cu profil real, însă se poate face o specializare sau o continuare de 1-2 ani și, apoi, se dă bacalaureatul.

c) Hauptschule sau școala ajutătoare la care pot merge copiii cu diverse dizabilități sau cu probleme de comportament.

d) Școlile de meserii.

Din lipsă de fonduri, aceste ultime doua școli s-au unit în multe Land-uri cu Realschule și astfel a scăzut mult nivelul educativ.

De precizat faptul că un copil care a fost acceptat la Gymnasium va trece la Realschule dacă, după primii doi ani(dupa clasa a VI-a, mai exact) se constată că nu ține pasul.

Multe școli oferă Betreung,un fel de After School, însă nu se fac activități.

În clasa I au patru ore pe zi și cinci materii: matematică, germană, religie sau etică, sport, engleză (în anumite școli), desen sau muzică. În cazul nostru, școala și învățătoarea încurajează sistemul de recompense, cartonașe cu avertismente, ștampile și steluțe la dictare.

În clasă sunt maxim 25 de copii, iar în școlile mai mici, sunt și clase cu 12-15 elevi. Copilul merge la școala cea mai apropiată de casă, pentru că cei mici sunt încurajați să meargă neînsoțiți de părinți. Se promovează mult independența copiilor la școală sau la locurile de joacă; în cazul conflictelor între cei mici, adulții nu intervin, pentru ca cei mici să le poată rezolva singuri. În clasa a IV-a primesc permis și pot merge singuri la școală pe bicletă, cu un ecuson ce atestă acest lucru.

Cel puțin în școala primară, în vacanțe nu au teme de făcut.

Revista Margot: Care este modul de lucru și cum se desfășoară comunicare dintre elevi și profesori. Cum decurge comunicare dintre părinte și profesor?

Alina Dan: Copilul este încurajat să învețe să fie independent din momentul în care a început școala. Comunicarea este directă și formală între cadrele didactice și copil, elevul adresându-se cu Frau X sau Herr Y.

În cazul comunicării cu părinții există o mapă portocalie care stă în permanență în ghiozdan și în care învățătoarea adaugă toate informațiile ce trebuie comunicate părinților.

În interiorul mapei se află si o fișă lunară în care învățătoarea pune ștampila în fiecare zi, dacă este cazul, iar la sfârșit de săptămână părintele o datează și semnează. Există, de exemplu, și ștampila roșie cu dată pe care părinții trebuie obligatoriu s-o semneze, în cazul în care copilul a uitat să își facă tema. Nu toți copiii primesc ștampila zilei, iar la sfârșitul lunii copiii ce au toată fișa plină cu ștampile primesc drept recompensă o jucărie sau ceva dulce. Cu toate că nu rezonăm cu sistemul de recompense și buline, din păcate, nu există nici o cale de a-l schimba sau elimina. În caz de nerespectare a regulilor școlii sau dacă copilul a făcut vreo prostioară, atunci primește avertisment, după care urmează cartonașul galben și cel roșu.Fiecare învățător are modul lui de lucru, însă, cel puțin în școala noastră, lucrurile nu diferă mult de la un dascăl la altul.

Tot prin intermediul mapei, ni se comunică întâlnirile dintre părinți/profesori, excursiile, testele de semnat, lista cu numele tuturor copiiilor, datele lor de naștere, adresa completă și telefonul. Părinții comunică prin grupul creat pe WhatsUp. Există ședințe care durează 2-3 ore și la care participă toți părinții, dar și întâlniri stabilite cu fiecare familie în parte.

Dacă copilul lipsește pe motiv de boală (trei zile pe răspunderea părintelui, fără scutire de la medic), un coleg îi va aduce mapa roșie copilului bolnav, în care este salutat de către colegi, i se urează însănătoșire grabnică, i se prezintă activitățile din ziua respectivă și temele, dacă este cazul. Pentru mai mult de trei zile de absență este necesară învoire de la medic și, dacă este nevoie de aceasta părintele o va primi fără probleme. În primele și ultimele zile de școală, chiar când nu este vorba de un caz medical, se pot învoi copiii pe bază de scutire, cu semnătura școlii.

Dacă o familie este verificată în aeroport de către Poliție și nu există învoire de la școală, atunci fiecare părinte în parte plătește amendă.

Revista Margot: Care este diferența între școlile de stat și cele private?

Alina Dan: Nu dețin foarte multe informații, însă știu că școlile private au în program mai multe opționale, pun accent pe limbile străine, oferă consiliere și ajutor la diverse materii la care copiii au nevoie. În Germania, meditațiile sunt ceva obișnuit. Prețurile pentru acestea pot porni de la 300-400€/ lună și pot ajunge și la 1.000€ sau mai mult.

Revista Margot: Cum se desfășoară interacțiunea socială dintre copil și colegii săi? Cât de ușor se împrietenesc străinii cu localnii? (atât la școală, cât și înviața de zi cu zi)

Alina Dan: Noi nu am avut probleme, dar Essy este și un copil foarte carismatic, care și-a făcut foarte mulți prieteni, atât în grădiniță, cât și în școală.

Totul pleacă de la copii, de la simpatii și compatibilități, pentru ca mai apoi să vină invitațiile la zile de naștere, întâlnirile în parc și, ce este important, vizitele acasă: astăzi vine copilul X la noi și mămica își poate face treaba, data viitoare merge copilul meu la X și îmi rezolv eu problemele.

Atunci când cei mici merg la școală deja lucrurile evoluează, căci, locuind într-un cartier cu multe case, copiii sună la ușă, pleacă singuri, deși au doar 7 ani, se joacă în parcurile din cartier, sună la una dintre mamici pentru apă sau stabilesc să se întâlnească la unul dintre copii acasă. Dacă tu ești deschis, și germanii vor fi la fel, deși tind să fie mai precauți din fire.

Revista Marot: Legat de sistemul de învățământ, care au fost dificultățile pe care le-ați întâmpinat? Dar lucrurile asupra cărora ai avea comentarii negative? Sistemul de învățământ pune accent pe dezvoltarea personală a copilului? Dar pe partea de descoperire și dezvoltare a abilităților acestuia? În ce mod sunt promovate aceste aspecte?

Alina Dan: Nu am întâmpinat dificultăți majore, iar comunicarea cu învățătoarea și școala sunt bune. Nu îmi place deloc sistemul de recomenpense, stampile sau steluțe, precum nici faptul că nu poți schimba absolut nimic în ceea ce privește regulile școlii, oricâte argumente ai aduce.

De asemenea, sunt de părere că cei mici sunt lăsați mult prea liberi, nu profită de anii aceștia în care absorb totul ca un burete.

Școala germană nu pune accentul deloc pe creativitate, pe stimularea imaginației, pe limbi străine sau, chiar, și pe memorare, în anumite limite și condiții, desigur.

Revista Margot: Ce sfaturi aveți pentru mămicile românce care intenționează să se mute în această țară?

Alina Dan: Nu-mi permit să dau astfel de sfaturi, căci avem vieți diferite, repere diferite, visuri diferite și, automat, experiențe distincte.

Germania nu este o țară care să te primească cu brațele deschise, dar nici una care pune bariere de nepătruns.

Tot ceeea ce am povestit reflectă experiența noastră personală. Țara este împărțită în Land-uri care se guvernează singure și raportează Bundestag-ului și conducerii de la Berlin, care trasează, în linii mari direcția, pentru ca, mai apoi, fiecare Land, cu forma sa de organizare administrativă să ia decizii, local, în funcție de tradiții, de buget, de puterea sa economică, turism etc.

Sunt Land-uri puternice și cel mai cunoscut, dar și scump, însă cu cel mai bun sistem de învățământ este Bayern-ul (n.r sau Bavaria, cu capitala la Munchen). Sunt Land-uri mai sărace, unde educația are un buget mult mai mic și ajungi să te gândești cât de mult este reflectat raportul calitate-preț. Decizia trebuie să fie una personală, unii oameni se acomodează repede, în vreme ce alții nu se vor acomoda niciodată pe deplin.

Revista Margot: Cum arată o zi din viața copilului tău?

Alina Dan: Trezirea are loc la 7:20- 7:30, urmează spălatul pe dinți, îmbrăcatul, după care, momentele de alint.

Mai apoi, fetița pleacă cu unul din noi, la școală, pe bicicletă (acum poate merge singură pe jos, iar cu bicicleta, începând cu clasa a IV-a când va primi permisul corespunzător).

În 2 minute ajungem la școală, intră la ore, iar noi stabilim la ce oră venim să o luăm.

Orele se desfășoară în intervalul 8:00-12:00, iar între 12:00-14:00 merge la Betreung (un fel de After School).

Le Betreung sunt circa 20 de copii ce sunt supravegheați de 2-3 cadre didactice. Dacă este vreme frumoasă, cei mici vor rămâne afară la joacă, dar își pot face și temele sau pot cânta la pian, desena sau se pot juca cu păpușile, căci nu au nici un fel de program prestabilit.

Momentan, copiii vin cu mâncare de acasă, însă, din următorul an școlar, școala a primit fonduri pentru a înființa o cantină, unde vor primi mâncare proaspătă.

În cele patru ore de școală sunt predate cinci materii. Există o pauză în care copiii mănâncă pachețelul de acasă. Dacă nu are nici o activitate o putem lua acasă la ora 14:00,  unde va mânca, își va face temele și, după aceea, va pleca singură în parc sau la plimbare cu bicicleta și se va întâlni cu colegii.

Dacă plouă, părinții discută pe WhatsUp și vor stabili care familie îi va însoți afară pe toți copiii.

La ora 17:30-18:00 fiecare copil este acasă și se pregătește de Abendbrot (cina), duș și apoi, somn.

Noi suntem mai puțin stricți decât nemții, căci ne întindem mai mult la povești. Seara, la somn, copilul citește singur 10-15 minute, apoi îi citesc eu o poveste și ascultăm pe întuneric povești audio.

De multe ori, ritualul de somn durează între una și două ore. Marțea și miercurea, fetița are patinaj într-un oraș din alt Land, la cca. 15 km de orașul nostru.

Joi pleacă de la școală la ora 12:00 pentru că la ora 14 face ore de pian într-un alt oraș, tot la 15 km distanță.

Joia și vinerea merge la karate în orașul în care locuim. De curând, ia meditații la pian de 2-3 ori/ săptămână pentru că merge la concursuri.

Sâmbata este zi de concerte, spectacole sau invitații la zile de naștere, iar duminica este ziua familiei, în care petrecem mult timp împreună, mâncăm cu toții, ne uităm la televizor sau mergem la cinema.

Revista Margot: Ai alege vreodată ca cel mic să învețe în sistemul educațional românesc?

Alina Dan: Da, fără nici o ezitare, însă nu în orice condiții și, mai ales, nu aș fi un părinte care tace atunci când ar trebui să vorbească sau să schimbe ceva.

Revista Margot: Cum este abordată competivitatea între copii? Cum se procedează în cazul concursurilor școlare, dacă ele există?

Alina Dan: Nu știu să existe concursuri școlare, cel puțin eu nu am aflat de ele până la acest moment.

Acum au un fel de concurs la care participă toată școala, plecând de la ideea de a citi.

Copilul citește 5-10 min/zi, părintele comsemnează data și semnează, după ce se strâng câteva semnături copilul decupează o cărămidă de hârtie pe care o colorează, își scrie numele pe ea și o duce la școală.

Învățătoarea o lipește într-un zid ce crește cu fiecare cărămidă nouă. Altfel, în ceea ce privește școala, copiii nu sunt nici lăudați, nici criticați. Dacă copilul nu creează probleme deosebite, ți se spune că este totul în ordine.

Revista Margot: Cum sunt integrate mamele în societate?

Alina Dan: Depinde mult de locul de muncă și de statutul social, căci și în Germania se pune presiune pe mamele ce pleacă în concediu de maternitate.

Cazurile cele mai dese sunt întâlnite în rândul emigranților cu job-uri mai prost plătite, unde se profită de naivitatea oamenilor și de faptul că unii nu vorbesc prea bine sau chiar deloc limba germană.

Indiferent dacă ai lucrat sau nu, în Germania, mamele primesc Elterngeld: timp de 1 an 300€/lună sau 150€/ lună timp de 2 ani.

Mamele cu patru copii sunt mame eroine și au tot felul de facilități și scutiri de la impozit.

Revista Margot: Ce facilități oferă statul părinților? (Care este situația mamelor de carieră/ celor care stau acasă/sau mamelor care au slujbe cu jumătate de normă)

Alina Dan: În Germania, dacă ești căsătorit și ai cel puțin un copil, vei face parte dintr-o altă clasă de impozitare.

Pentru fiecare copil în parte se pot scădea la sfârșit de an 7000€ din impozitul plătit.

Impozitarea este direct proporțională cu veniturile obținute, astfel că s-a ajuns la situația în care dacă unul dintre soți câștigă foarte bine – de regulă bărbatul – atunci, celălalt partener nu muncește deloc sau foarte puțin pentru că, dacă ar fi angajat cu normă întreagă, ar câștiga mai mult și ar intra în altă clasă de impozitare și, scăzând impozitul ar câștiga mai puțin decât în cazul în care soția stă acasă sau lucrează part-time.

Indiferent dacă ai lucrat sau nu,î n Germania, mamele primesc Elterngeld timp de 1 an 300€/lună sau 150€/ lună timp de 2 ani. Suplimentar, mamele care stau cu copilul acasă până la trei ani, primeau până în 2017 o sumă de aproximativ 150€/lună.

De anul trecut, s-a scos aceasta sumă, cu excepția Land-ului Bayern. Pe lângă lipsa de bani,  s-a justificat eliminarea alocației prin fapul că, încurajând mamele să se întoarcă mai repede la serviciu, rezolvă problema deficitului de personal.

Din păcate, administrația nu a oferit o soluție la problema numărului prea mic de locuri în creșe, comparativ cu numărul mare de copii. De aceea se practică Tagesmutter-ul („mama cu ziua”), adică femei ce fac programe de pregătire specială la domiciliul lor personal și care, mai apoi, pot avea grijă de 5-6 copii, de vârsta creșei sau grădiniței, iar părinții plătesc doar îngrijirea copilului, cu sau fără masă.

Sistemul nu este foarte bine gândit, după opinia mea, însă remarc că este perfecționat în mod constant.

Probleme apar și în momentul în care intervine un divorț, iar mama care nu a mai muncit de câțiva ani trebuie dintr-o dată să plăteascp chirie, facturi și, în plus, nu are cu cine lăsa copilul pentru a avea un job full-time.

Revista Margot: Există momente în care să ieșiți doar voi doi fără copii? (În ce fel se desfășoară aceste ieșiri? Apelând la play-date-uri/ la bone?)

Alina Dan: Nu.

Revista Margot: Particularități ale țării? Ce lucruri pe care nu le-ați mai întâlnit în altă parte v-au șocat? Sau ce anume ți-a fost greu să înțelegi/ să accepți la contactul cu noua cultură?

Alina Dan: Există o listă lungă:

1. Magazinele sunt închise duminica și în toate zilele de sărbătoare.

Duminica rămân deschise doar restaurantele, benzinăriile și brutăriile.

Mall-urile se închid la ora 20:00, doar hipermarket-urile au deschis până la orele 22:00 sau unele până la orele 23:00-24:00.

2. Există sărbatori religioase diferite de la un Land la altul, astfel când într-un Land totul este închis, în cel vecin, este zi cu program normal de lucru.

3. Vacanțele școlare sunt diferite de la un Land la altul.

4. Sortarea sau reciclarea gunoiului poate părea un lucru complicat pentru orice nou-venit.

Exista pubele maro – pentru mâncare, plante și șervețele din hârtie folosite la mâncare.

Click pe numărul 4 pentru continuarea articolului

Pubele galbene – pentru hârtii curate. Sacul galben – pentru plastice, conserve, ambalaje, care în unele Land-uri trebuiau spălate în prealabil, dar în urma unor proteste ecologiste și pe motivul consumului prea mare de  apă s-a renunțat la spălat. Sacul maro – pentru scutece, care se ridică o dată pe lună (inclusiv vara). Pubela neagră – în care se aruncă tot ce nu a intrat mai sus.

Dacă vrei să arunci mobilă, atunci anunți Primăriași o ridică de două ori pe an în mod gratuit.

Electrocasnicele sunt ridicate contra cost. Le fel este și în cazul molozului sau deșeurilor rezultate în urma renovărilor.

Dacă locuiești la casă și cureți grădina, buruienile sau iarba tăiată sunt strânse în saci verzi și sunt duse la punctele de colectare.

Medicamentele expirate sunt preluate gratuit de farmacii.

Toate deșeurile din sticlă sunt și ele sortate în funcție de culoare și apoi duse la centrele de colectare.

Trebuie menționat un aspect extrem de important și, anume, că Germania reciclează peste 50% din deșeurile menajere.

5. Există o suprataxă, Pfand, pentru deșeurile de la băuturi, care se adaugă la casă.

Clientul duce deșeurile la centrele de reciclare din cadrul magazinelor, iar Pfand-ul este recuperat la casele de marcat sau se scade din valoarea cumpărăturilor.

6. Dacă locuiești la casă și cineva a căzut în fața curții tale pentru că nu ai curățat zăpada, trebuie să îi plătești spitalizarea.

7. Dacă vrei să tai din curtea ta un pom (nu fructifer), atunci ai nevoie de aprobare de la Primarie, altfel riști o amendă usturătoare, în functie de soiul și vechimea pomului.

8. Trebuie să parchezi ținând cont de sensul de mers.

În ultimii ani, nu se mai ține atât de mult la această regulă, dar, cu 2-3 ani în urmă, oamenii sunau imediat la poliție și șoferul în cauză putea primi amendă.

9. Dacă organizezi o petrecere acasă și depășești intervalul orar permis sau faci gălăgie prea mare trebuie să anunți vecinii iar, în unele situații, să le ceri acordul.

10. Pentru orice ai asigurare.

11. Ca proprietar de casă ai drepturi limitate, legea favorizându-i foarte mult pe chiriași.

Familiile cu copii sunt greu de scos afară dintr-o locuință închiriată, chiar și în cazul în care nu plătesc.

12. Copiii au o alimentație foarte nesănătoasă: cartofi prăjiți, varianta congelată, crenwursti, mult ketchup, Brezel – covrigul bavarez celebru în toată Germania, mult suc acidulat de la mărci celebre sau locale.

Copiii primesc peste tot dulciuri: la stomatolog, la bancă, la farmacie, la brutărie, la patinaj etc.

Mâncarea nu-i diversificată și se mănâncă multe semipreparate, preponderent pe bază de cârnați, cartofi și varză.

Au tot felul de sărbători aproape in fiecare lună și fiecare este celebrată cu multe dulciuri.

De Adventskalendar în decembrie, fiecare zi este pe bază de dulciuri.

În februarie este luna Fasching-ului, care este ultima mare petrecere și ultimul mare „banchet” înainte de postul Paștelui. Se organizează peste tot petreceri sau parade la care se aruncă cu dulciuri.

În Octombrie are loc Halloween-ul, cu faimosul „Trick or Treat” cu bomboane și ciocolată.

Iar cireașa de pe tort, este ca și la școală au dulciuri la pachet.

13. Din experiența noastră, corectitudinea și punctualitatea germană sunt proverbiale, însă aceasta există atâta timp cât este vorba despre interesul personal și jobul ori societatea le-o impune.

De exemplu, în timpul sărbătorilor nu se dau amenzi, atunci mi s-a părut că am putut întrezări cu adevărat caracterul naționalilor germani. În cadrul acestor sărbători nemții pot fi destul de haotici,  de la aruncatul gunoaielor pe străzi, până la consumul băuturilor alcoolice în spații publice.

14. Alcool-ul se poate consuma pe stradă și înalte spații publice, cum ar fi în trenuri.

Începând cu 2018 însă, trei Land-uri vor interzice consumul în astfel de spații.

15. Liniștea de pe străzile orașelor de provincie, mai ales în zilele libere, este un lucru cu care nu mă pot obișnui.

În România am trăit mereu în orașe mari, iar aici nu mă pot obișnui cu această atmosferă.

16. În Germania se beau multe băuturi acidulate și alcool, astfel, sunt multe locuri unde nu găsești apă plată sau băuturi neacidulate.

17. Dacă ai de primit un colet și nu ești găsit acasă în momentul predării, acesta este lăsat la un vecin si găsești numele vecinului si adresa în cutia poștală.

18. La urgențe poți aștepta ore-n șir și nu primesti nici un tratament, decât dacă este într-adevăr foarte grav.

Revista Margot: Există lucruri de care te-ai putea lipsi? Ce te agasează cel mai tare în țara de adopție?

Revista Margot: Cel mai mult mă deranjează că Germania nu este acasă.

Însă, cu toate că această țară devenit mai nesigură în ultimii ani, consider că am reușit să ne construim o viață frumoasă aici.

Sistemul de sănătate este și el destul de problematic. Sunt medici puțini, iar pentru că germanii chiar merg la doctor în scop preventiv, acesta este motivul pentru care programările durează și 2-3 luni.

Poți merge la urgențe, însă, dacă nu este cu adevărat ceva grav, nu se vor face investigații suplimentare, nici măcar în cazul copiilor, și nu primești nici un fel de tratament.

Chiar și în sarcină, se fac doar niște controale de rutină, se ascultă inima bebelușului și cam atât. Sunt la polul opus față de România, unde se dau antibiotice pe bandă rulantă.