Viața și sistemul de învățământ din Danemarca – Partea I

Continuăm seria interviurilor Revistei Margot despre viața și sistemul de învățământ din alte state ale lumii.

Aflăm mai multe din cadrul acestui prim articol, ce face parte din seria “Familii de români în străinătate”, despre cum este să trăiești și să înveți în Danemarca.

La întrebările noastre ne răspunde Iulia Panait, o româncă care trăiește alături de cei doi copii ai săi, Damian și Eva, în statul danez.

Revista Margot: Când a survenit mutarea și care au fost circumstanțele?

Iulia: Mă uit uneori în calendar și îmi dau seama că au trecut deja 8 ani de când numesc Danemarca „acasă”.

Să spun că a fost o alegere rațională să mă mut aici, ar însemna să mint cu nerușinare, căci această acțiune n-a fost nici măcar îndelung cântarită.

A fost mai mult ce s-ar numi, „a leap of faith”.

La 23 ani locuiam într-un apartament din București, având un job decent și urmând și cursurile unui Master în același timp. Adăugăm acestui mix și o relație cu iubitul din facultate care, surpriză! decide să se mute în Danemarca.

Am acceptat cu greu decizia mutării și timp de un an relația s-a desfășurat la distanță, după care am realizat amândoi că ar fi în interesul amândurora ca eu să mă mut în Danemarca. Drept urmare, în februarie 2010, am aterizat pe tărâmul vikingilor.

În ultimii trei ani am locuit lângă Copenhaga, într-un cartier –  aflat într-o suburbie și numit Friheden (tradus ca și „Libertății”), aflat la 10 minute cu trenul de Gara Centrală a orașului. Este o zonă liniștită, foarte family-friendly, cu multe școli, grădinițe și ieșire la port. Este perfect pentru viața de familie și multe ieșiri în aer liber.

Revista Margot: Cum v-ați acomodat și cum s-au integrat cei mici în sistemul educațional?

Iulia: Primele 6 luni au fost groaznice pentru mine, căci am ajuns într-o țară nouă, tocmai în luna februarie când totul era gri și deprimant. Prima lună s-a simțit ca o vacanță, apoi am început încet-încet să aplic pentru joburi pentru că era important pentru buna desfășurare a finanțelor noastre, să mai există un alt venit în „familie”.

Vremea, lipsa prietenilor, limba daneză extrem complicată, toate parcă s-au aliat să-mi facă căutările foarte greoaie. Nu de puține ori m-am gândit să renunț și să mă întorc în România.

La momentul respectiv, eram doar eu și partenerul meu de viață, neavând încă o familie. Pot doar să îmi închipui cât de dificil este pentru o familie cu copii (mai mici sau mai mari) să facă trecerea de la un sistem la altul. Cu timpul, am învățat să mă bucur de relaxarea danezilor, de fețele lor prietenoase și zâmbitoare.

O dată ce primești CPR (echivalentul CNP-ului românesc), faci parte oficial din sistemul danez. Primești apoi o scrisoare prin care ești informat despre dreptul tău de a urma cursurile de limba daneză la una dintre școlile acreditate. Până foarte de curând, cursurile erau gratuite, însă din cauza investițiilor prea mari și a numărului din ce în ce mai mare de imigranți, s-a hotărât introducerea unui depozit care trebuie plătit la începerea fiecărui modul (2.000 DKK – aprox. 1.200 RON) ce sunt înapoiați cursantului o dată cu avansarea la următorul nivel. Din câte am citit în presa locală, începand cu vara acestui an, aceste cursuri de limbă vor înceta să mai fie gratuite.

În ceea ce privește integrarea copiilor care nu vorbesc limba daneză, din câte am înțeles de la alți părinți, aceștia sunt inițial incluși într-o clasă „specială”, unde sunt ajutați să atingă un nivel acceptabil al limbii, astfel încât să poată fi integrați, mai apoi, împreună cu ceilalți elevi nativi. Nu aș putea să ofer mai multe detalii legate de acest subiect, întrucât copiii noștri sunt născuți în Danemarca.

Revista Margot: Cât de ușor este să îți găsești un loc de muncă? Se pot echivala diplomele românești? De exemplu, un medic, inginer sau economist român are șanse să își găsească de muncă cu diploma de studiu obținută în România?

Iulia: Este destul de greu. Eu nu am încercat echivalarea diplomelor, însă știu că este posibil pentru anumite domenii. Cu siguranță, este foarte probabil să mai fie nevoie de cursuri suplimentare și, evident, de cunoașterea limbii daneze.

Revista Margot: Ca să te angajezi trebuie sa știi neapărat limba daneză sau te poți angaja doar cunoscând limba engleză?

Iulia: Eu am reușit să mă angajez cunoscând doar limba engleză, însă într-un magazin internațional (Zara), unde 90% dintre angajați sunt imigranți.

Știu că în alte magazine, daneza este obligatorie, însă, în ultimii ani danezii au devenit mai flexibil în ceea ce privește această cerință.

Eva și Damian, jucându-se

Revista Margot: Care este situația în domeniul imobiliar? Cât de ușor este să închiriezi sau să cumperi o casă? În Suedia, știu că acest lucru reprezintă o mare problemă și o piedică serioasă în calea imigrarii?

Iulia: Și aici, la fel ca și în Suedia, este dificil să găsești o locuință. Este foarte greu să îți cumperi o casă, mai ales la început, pentru că îți trebuie, evident, un împrumut, iar pentru a fi eligibil trebuie îndeplinite mai multe conditii (destul de exigente).

În ceea ce privește închirierea, există posibilitatea închirierii directe de la un proprietar, însă aproape niciodată pentru o perioadă de mai mult de doi ani sau a închirierii de la asociații de locuințe, unde există liste lungi de așteptare. Poți sta pe lista de așteptare de la 1 an la 20 ani, în funcție de disponibiliatea apartamentelor și a zonelor alese.

Revista Margot: Ce ne poti spune despre sistemul de sănătate, cum funcționează acesta, atât pentru adulti, cât și pentru copii? Cât de bun este acesta? Ce probleme pot fi întâmpinate?

Iulia: Un prieten mi-a spus la un moment dat ceva de genul: „Sistemul de sănătate danez este minunat, atâta vreme cât nu ai nevoie de el”.

N-am înțeles în momentul la ce anume se referea, însă opt ani mai târziu și după nașterea a doi copii, am înțeles. Danezii abordează un stil foarte relaxat (a se citi nepăsător uneori) față de boli.

Îmi amintesc când Damian, fiul meu, suferea de un virus stomacal; voma tot ce punea în gură, nu mai urinase de 6 ore și medicii îmi recomandau să stau liniștită și să îi dau apă cu lingurița. Am reacționat ușor violent la momentul respectiv și am cerut să fiu adusă la spital, unde să fie verificat pentru deshidratare și consultat temeinic.

Se merge, periculos de mult aș putea spune, pe ideea că organismul luptă singura împotriva bolii. Nu sunt de acord nici cu abordarea românească de a bombarda organismul unui copil cu medicamente și antibiotice la primul semn de răceală, dar, uneori, îmi lipsește profesionalismul doctorilor români. Din fericire, suntem înscriși la un medic de familie minunat, o doamnă de origine spaniolă.

Revista Margot: Există mici comunități de români sau business-uri românești în zona în care locuiți? De tipul brutăriilor, cofetăriilor s.a.m.d. Găsiți cu ușurință produse românești în magazinele daneze?

Iulia: Există chiar un magazin cu produse românești, care inițial a luat ființă drept magazin de vinuri. Nu se găsesc produse românești în magazinele daneze, doar în cele românești și, uneori, poloneze/ bulgărești/ lituaniene.

Un colaj cu copii de la grădinița unde sunt înscriși Damian și Eva. Au învățat despre creveți, care la final au fost gătiți și mâncați.

Click pe numărul noi pentru continuarea articolului