Camelia Popovici este o mamă care locuiește în Canada alături de cei doi copii ai săi.
Ea a fost de acord să răspundă întrebărilor Revistei Margot, din cadrul seriei despre sisteme educaționale din alte state ale lumii.
Revista Margot: Când a survenit mutarea și care au fost circumstanțele?
Camelia: Am ajuns în Canada în 2006, în urma unui proces de emigrare care a durat aproximativ un an.
În acest moment, locuim în Ontario.
Revista Margot: Cum v-ați acomodat și cum s-au integrat cei mici în sistemul educațional?
Camelia: Copii nu erau născuți atunci când am emigrat. Cred că ne-am acomodat bine.
Soțul a avut norocul să găsească un serviciu la câteva zile de când am sosit în Canada.
Eu m-am ocupat de restul treburilor administrative și am început să mă implic în activități de voluntariat.
Revista Margot: Poți să faci o descriere a sistemul de învățământ din această țară? Care sunt diferențele între acesta și sistemul școlar românesc? (sistem de notare – formalități – organizare – taxe școlare – numărul materiilor – structura – program – pauze discipline – activități opționale )
Camelia: Cred că este un subiect destul de vast, greu de discutat în câteva propoziții.
Pe scurt, în Canada, în mod specific în Ontario, există un sistem privat și unul public.
În mare, sistemul este la fel în toate provinciile, însă, la nivel de detaliu, cu siguranță există mici diferențe.
Motiv pentru care, voi relata strict experiența noastră din Ontario.
Sistemul privat, în general, este un sistem mai flexibil, mai puțin controlat, despre care se spune că ar fi mai bun.
Au resurse mai multe, clădiri mai dotate, materiale diverse etc.
Sistemul privat este foarte dezvoltat și diversificat. Sistemul public are două ramuri mari: public standard si public catolic.
Mai există și alte variațiuni, ca de exemplu sistemul public francez.
Ambele sisteme, standard și catolic, au și varianta de imersiune în franceză, care este foarte populară în Ontario.
În general, atât sistemul public standard și cel privat au cam aceeași programă școlară.
Copiii încep grădinița la patru ani, școala la șase si termină liceul în jur de 18 ani.
Materiile la clasele cele mici sunt structurate pe câteva domenii: matematica, limba (engleza sau franceza la cele cu imersiune în franceză), științe, studii sociale și altele.
Nu mi se pare că se pune accent pe sport, cel puțin nu la școala unde merge băiatul cel mare.
În schimb, părinții compensează prin înscrierea la activități extracuriculare, din care, cel puțin una este sportul.
În ceea ce privește limbile străine, sunt diferențe de la o școală la alta.
Chiar și în cazul celor cu imersiune în franceză, nu au toate același program.
De exemplu, la școala unde este băiatul cel mare, elevii fac franceză în proporție de 90% până în clasa a III-a.
Din a IV-a, proporția scade la 60%, restul fiind completat 40% de limba engleză.
La alte școli, se face și franceză și engleză din clasa I.
La școlile publice, fără imersiune în franceză, se face engleză, existând o oră – două de franceză pe săptămână.
Un exemplu de program zilnic este următorul: școala începe la 8:30, în jur de 10:30 se ia o pauză de 15 minute, prânzul are loc între 11:30 și 12:30, iar la 15:00 se termină programul de școală. Se asigură transport gratuit de la școală către casă, dacă se îndeplinesc condițiile de distanță.
Școala nu furnizează mese copiilor, dar sunt niște reguli generale care încurajează ce fel de mâncare să aducă copii de acasă: să aibă fructe, apă (în loc de suc), mai puține dulciuri (dar nu te condamnă nimeni dacă-i pui celui mic o ciocolățică la pachet). Sunt foarte stricți în privința alergiilor: mâncarea copiilor trebuie sa fie, obligatoriu, fără alune și orice fel de nuci (denumirea în lb. engleză fiind treenuts).
Deci, chiar dacă mâncarea provine de acasă, este responsabilitatea părinților să furnizeze un prânz care să nu-i pună în pericol nici pe ceilalți copii. Nu toate școlile au asemenea reguli, dar, în general în Ontario, școliile publice și multe alte spații comune, trebuie sa fie peanut free, căci sunt foarte mulți copii alergici.
Se pun calificative, pe litere, de la A (nota 10) până la R. Evaluarea se face în mod continuu, pe bază de teste, teme, prezentarea în clasă, participarea la ore etc.
Deocamdată, din câte știu eu, notele din școala primară nu contează în alegerea unei școli gimnaziale.
În schimb, notele din gimnaziu contează la intrarea la liceu (pe lângă examenele de admitere). Mai departe, notele din liceu reprezintă o valoare mare din nota pentru admiterea la facultate, unde este, de fapt, miza cea mai mare.
Exteriorul unei școli canadiene, în anotimpul rece. Sursa foto: Pinterest
Revista Margot: Care este modul de lucru și cum se desfășoară comunicare dintre elevi și profesori. Cum decurge comunicare dintre părinte și profesor?
Camelia: Greu de spus, deocamdată. Băiatul cel mare este în clasa a III-a și nu vorbește foarte mult despre ceea ce face la școală.
La acest nivel, au cel puțin două materii pe zi, pe lângă sport sau religie.
Zilnic fac exerciții, teste, verificări, teme, etc.
În cazul băiatului cel mare, există mai multe modalități de comunicare între profesor și părinte, dar fiecare profesor preferă o anumită metodă. Se poate comunica prin telefon, sau printr-o agendă pe care copilul o poartă mereu în ghiozdan ori prin diverse aplicații online.
La fel ca în România, la ciclul primar, au o învățătoare și, separat, profesor de religie si sport.
Revista Margot: Care este diferența între școlile de stat și cele private?
Camelia: Sunt multe diferențe. În primul rând, în cadrul sistemului privat se percepe o taxă, cel de stat este gratis.
Cel privat are o multitudine de școli și sisteme de predare.
La școlile de stat nu există admitere; la școlile private, dacă îți înscrii copilul de la patru ani (grădiniță), nu este sistem de admitere, dacă, este însă înscris direct în clasa I, pe baza unui de test de admitere.
La băiatul cel mare, la școala de stat, sunt 20 de copii în clasă, iar acesta este considerat un număr mare de copii.
Sunt mereu discuții pe această temă, însă, în final, totul ține de fondurile insuficiente.
O oră de curs, în Canada. Sursa foto:The Procince
Revista Margot: Cum se desfășoară interacțiunea socială dintre copil și colegii săi? Cât de ușor se împrietenesc străinii cu localnii? (atât la școală, cât și înviața de zi cu zi)
Camelia: Depinde de copii, dar, în general, este la fel ca în Romania. Copiii se împrietenesc cu cei cu care se înțeleg mai bine.
Există și o selecție „naturală” la școală, în funcție de rase: chinezii stau cu chinezi, indienii cu indieni, dar nu la clasele mici.
În afara școlii, cei mici au tendința de a se împrieteni cu cei de aceeași rasă, același trecut, cu care împărtășesc experiențe comune.
Revista Margot: Legat de sistemul de învățământ, care au fost dificultățile pe care le-ați întâmpinat? Dar lucrurile asupra cărora ai avea comentarii negative?
Camelia: Cea mai mare piedică pentru noi a fost lipsa de înțelegere a sistemului și a așteptărilor profesorilor, și mă refer aici la ce se așteaptă profesorii din partea copiilor.
Mai ales, că învățătoarele se schimbă în fiecare an.
De exemplu, o anumită învățătoare vrea să scrii într-un caiet ce a citit copilul în fiecare zi, căci asta e important pentru ea. Pentru o alta contează să o intrebi mereu ce face copilul tău, să te simtă implicat ca părinte.
Tot timpul i-am întrebat pe alții cum este școala în Canada, cum este sistemul aici.
Însă nu este același lucru ca atunci când treci tu însuți prin sistemul respectiv sau când ai pe cineva apropiat care l-a experimentat.
Aici se mai adaugă și diferențele de mentalitate și asteptările pe care noi le avem de la copiii noștri. Ca să nu mai vorbim despre tendința, firească de altfel, de a ne raporta și compara mereu cu ce era în România.
Copil canadian, jucând hochei pe gheață. Sursa foto: Pinterest
Click pe numărul 2 pentru continuarea articolului
Revista Margot: Sistemul de învățământ pune accent pe dezvoltarea personală a copilului? Dar pe partea de descoperire și dezvoltare a abilităților acestuia? În ce mod sunt promovate aceste aspecte?
Camelia: Mi-este greu sa spun. Există activități în cadrul școlii, dar nu la clasa a III-a.
Până acum, a fost organizată o excursie pe semestru și se mai merge la patinaj de două ori pe an, dar cu plată.
Din câte am înțeles, din clasa a IV-a vor fi mai multe opțiuni.
Aceste activități țin foarte mult de bugetul școlii.
Am auzit de școli publice care-și duc copiii de două ori pe săptămână la înot, fără taxe.
Este o cu totul altă situație la școlile private. Cred că totuși, în general, până la 8-9 ani, aceste activități sunt susținute și stimulate de părinți, în afara școlii.
Se spune că aici este patria hockey-ului, patinajului și a sporturilor de iarnă și așa și este.
Însă eforturile pentru ca aceste sporturi să fie practicate sunt făcute de către părinți, nu de către școală.
Revista Margot: Ce sfaturi aveți pentru mămicile românce care intenționează să se mute în această țară?
Camelia: Să pună cât mai multe întrebări și să se informeze ca să înțeleagă ce i se potrivește cel mai bine propriului copil.
Este un sistem diferit, dar nu e ceva de care ar trebui să-ți fie teamă.
Iarăși cred că depinde foarte mult de vârsta copilului. Dacă la început, în primele clase, nu este o decizie radicală școala unde l-ai inscris, spre liceu lucrurile se schimbă drastic.
Nivelul de cerințe de la liceu este foarte ridicat și toate notele vor conta pentru admiterea la facultate.
Copii, patinând în aer liber. Sursa foto: Pinterest
Revista Margot: Cum arată o zi din viața copilului tău?
Camelia: Trezirea are loc la ora 7:00, apoi urmează micul dejun, mersul la școală la ora 8:30.
După școală, Bpiețelul merge la afterschool, de unde îl iau în jur de 17:30-18:00.
La 18:30 are oră de tobe, apoi cina, lecții și, apoi, merge la culcare în jur de 21:00- 22:00.
Timpul alocat temelor depinde de învățătoare, școală, copil și, nu în ultimul rând, de părinți.
Din cei 3 ani de școală, pot spune că cel mai mult timp cu temele l-a petrecut în clasa întâi, circa o ora și jumătate pe zi, constant, ceea ce este enorm pentru un copil de șase ani.
Dar nu toți copiii din clasa lui alocau atât de mult timp temelor.
Acum, acordă cam o oră temelor, dar sunt zile în care stă mai mult.
La fel ca și în România, și aici se discută pe marginea timpului zilnic alocat temelor, dar, până la urmă, cei mici trebuie să se conformeze cerințelor învățătoarei respective, altfel sunt depunctați la calificative.
Revista Margot: Ai alege vreodată ca cel mic să învețe în sistemul educațional românesc?
Camelia: Da, de ce nu?
Elevi în clasa I, ascultând-o citând pe scriitoarea Jo-Ellen, din cartea sa, Darurile. Sursa foto: Media Releases
Revista Margot: Ce înseamnă pentru tine a-ți crește copilul în străinătate?
Camelia: Înseamnă o responsabilitate foarte mare, înseamnă să iei decizii într-un mediu care îți este nefamiliar și o continuă adaptare pentru noi, dar și pentru copii.
Revista Margot: Cum este abordată competivitatea între copii? Cum se procedează în cazul concursurilor școlare, dacă ele există?
Camelia: La clasele mici competivitatea este limitată. Nu se comunică notele în fața clasei; în general copiii nu știu ce note au ceilalți, decât dacă vorbesc între ei.
Concursurile școlare sunt aproape inexistente la vârsta asta. Există câteva concursuri de aptitudini, însă nu sunt promovate atât de agresiv ca în România. Participă la ele puțini copii, în general, cei mai buni, dar asta ține foarte mult de părinți.
Revista Margot: Cât de ușor este pentru tine ca mamă să-ți faci prieteni printre mămicile locului?
Camelia: Depinde de fiecare persoană în parte. Eu nu mi-am găsit mămici prin cartier, dar nici nu am căutat.
Există grupuri de socializare online sau grupuri cu care poți să te mai întâlnești în parc.
Copii, într-o creșă canadiană. Sursa foto: Global Child Care
Revista Margot: Cum sunt integrate mamele în societate?
Camelia: Grea intrebare. Nu cred că există conceptul de integrare a mamelor în societate.
În general, pentru părinții cu copii mici există înțelegerea că ești legat de casă, de copii, că trebuie să stai cu ei mai mult decât cu cei mari, că e posibil să pleci mai mult și mai des de la serviciu, pentru că se îmbolnăvesc.
Dacă ai noroc de un serviciu cu șefi care înțeleg acest aspect, o să fie mai ușor.
În afară de alocație, care este la fel fiecare copil, nu știu să existe vreun altfel de stimulent.
Mamele au dreptul la concediu de maternitate de un an de zile, care acum a fost extins la un an și jumătatae, dar fără alocare suplimentară de fonduri.
Adică, dacă alegi să stai un an și jumătate, venitul se repartizează la această perioadă. Practic, iei mai puțini bani pe lună, dar poți sta mai mult acasă.
Odată ce te-ai întors la serviciu (și nu te încurajează nimeni sa îți iei program part-time), ai aceleași obligații ca ceilalți.
Diferența o face managerul, care neoficial te poate ajuta, dacă vrea.
Centrul Legoland din Toronto: Sursa foto: Toronto4kids
Revista Margot: Ce facilități oferă statul părinților? (Care este situația mamelor de carieră/ a celor care stau acasă/sau a mamelor care au slujbe cu jumătate de normă)
Camelia: Statul oferă un an de concediu natal, ce se poate prelungi până la 18 luni.
Ți se plătesc cam 2.000 de dolari pe lună, dacă ai contribuit suficient la asigurările sociale.
Acest concediu se poate împărți între mamă și tată. În rest, există o alocatie pentru copii, în funcție de venit, dar destul de mică și câteva scutiri de taxe.
Revista Margot: Există momente în care să ieșiți doar voi doi fără copii? (În ce fel se desfășoară aceste ieșiri? Apelând la play-date-uri/ la bone?)
Camelia: Extrem de rar.
Ziua steagului canadian. Sursa foto: Mom vs. The Boys
Revista Margot: Particularități ale țării? Ce lucruri pe care nu le-ați mai întâlnit în altă parte v-au șocat? Sau ce anume ți-a fost greu să înțelegi/ să accepți la contactul cu noua cultură? (n.r. ne putem referi aici și la partea de food, fashion etc.)
Camelia: Curiozități fără legătură neapărată cu copiii:
- cantitatea mare de zăpadă care poate cădea într-o perioadă scurtă de timp,
- toată sarea care se aruncă pe străzi,
- punctualitatea,
- nu sună (aproape) nimănui telefonul în timpul unei întâlniri,
- unii oamenii, în special tinerii, sunt foarte sumar îmbrăcați când e frig afară (șlapi la 5 grade) sau invers (cizme cu blană purtate vara)
- sosul dulce pe carne sau pâinea dulce,
- lipsa de gust a unor fructe și legume (acum ne-am adaptat și am mai învățat ce să cumpărăm),
- dependența (reală) de mașini.
Revista Margot: Există lucruri de care te-ai putea lipsi? Ce te agasează cel mai tare în țara de adopție?
Camelia: Distanțele foarte mari și lipsa familiei și a prietenilor ar fi primele pe listă.
În plus, iarna este foarte lungă, deși acum ne-am mai obișnuit. Cu siguranță, mi-aș dori ca vara să fie mai lungă.