Ce trebuie știi despre sistemul de învățământ din Canada

Camelia Popovici este o mamă care locuiește în Canada alături de cei doi copii ai săi.

Ea a fost de acord să răspundă întrebărilor Revistei Margot, din cadrul seriei despre sisteme educaționale din alte state ale lumii.

Revista Margot: Când a survenit mutarea și care au fost circumstanțele?

Camelia: Am ajuns în Canada în 2006, în urma unui proces de emigrare care a durat aproximativ un an.

În acest moment, locuim în Ontario.

Revista Margot: Cum v-ați acomodat și cum s-au integrat cei mici în sistemul educațional?

Camelia: Copii nu erau născuți atunci când am emigrat. Cred că ne-am acomodat bine.

Soțul a avut norocul să găsească un serviciu la câteva zile de când am sosit în Canada.

Eu m-am ocupat de restul treburilor administrative și am început să mă implic în activități de voluntariat.

Revista Margot: Poți să faci o descriere a sistemul de învățământ din această țară? Care sunt diferențele între acesta și sistemul școlar românesc? (sistem de notare – formalități – organizare – taxe școlare – numărul materiilor – structura – program – pauze discipline – activități opționale )

Camelia: Cred că este un subiect destul de vast, greu de discutat în câteva propoziții.

Pe scurt, în Canada, în mod specific în Ontario, există un sistem privat și unul public.

În mare, sistemul este la fel în toate provinciile, însă, la nivel de detaliu, cu siguranță există mici diferențe.

Motiv pentru care, voi relata strict experiența noastră din Ontario.

Sistemul privat, în general, este un sistem mai flexibil, mai puțin controlat, despre care se spune că ar fi mai bun.

Au resurse mai multe, clădiri mai dotate, materiale diverse etc.

Sistemul privat este foarte dezvoltat și diversificat. Sistemul public are două ramuri mari: public standard si public catolic.

Mai există și alte variațiuni, ca de exemplu sistemul public francez.

Ambele sisteme, standard și catolic, au și varianta de imersiune în franceză, care este foarte populară în Ontario.

În general, atât sistemul public standard și cel privat au cam aceeași programă școlară.

Copiii încep grădinița la patru ani, școala la șase si termină liceul în jur de 18 ani.

Materiile la clasele cele mici sunt structurate pe câteva domenii: matematica, limba (engleza sau franceza la cele cu imersiune în franceză), științe, studii sociale și altele.

Nu mi se pare că se pune accent pe sport, cel puțin nu la școala unde merge băiatul cel mare.

În schimb, părinții compensează prin înscrierea la activități extracuriculare, din care, cel puțin una este sportul.

În ceea ce privește limbile străine, sunt diferențe de la o școală la alta.

Chiar și în cazul celor cu imersiune în franceză, nu au toate același program.

De exemplu, la școala unde este băiatul cel mare, elevii fac franceză în proporție de 90% până în clasa a III-a.

Din a IV-a, proporția scade la 60%, restul fiind completat 40% de limba engleză.

La alte școli, se face și franceză și engleză din clasa I.

La școlile publice, fără imersiune în franceză, se face engleză, existând o oră – două de franceză pe săptămână.

Un exemplu de program zilnic este următorul: școala începe la 8:30, în jur de 10:30 se ia o pauză de 15 minute, prânzul are loc între 11:30 și 12:30, iar la 15:00 se termină programul de școală. Se asigură transport gratuit de la școală către casă, dacă se îndeplinesc condițiile de distanță.

Școala nu furnizează mese copiilor, dar sunt niște reguli generale care încurajează ce fel de mâncare să aducă copii de acasă: să aibă fructe, apă (în loc de suc), mai puține dulciuri (dar nu te condamnă nimeni dacă-i pui celui mic o ciocolățică la pachet). Sunt foarte stricți în privința alergiilor: mâncarea copiilor trebuie sa fie, obligatoriu, fără alune și orice fel de nuci (denumirea în lb. engleză fiind treenuts).

Deci, chiar dacă mâncarea provine de acasă, este responsabilitatea părinților să furnizeze un prânz care să nu-i pună în pericol nici pe ceilalți copii. Nu toate școlile au asemenea reguli, dar, în general în Ontario, școliile publice și multe alte spații comune, trebuie sa fie peanut free, căci sunt foarte mulți copii alergici.

Se pun calificative, pe litere, de la A (nota 10) până la R. Evaluarea se face în mod continuu, pe bază de teste, teme, prezentarea în clasă, participarea la ore etc.

Deocamdată, din câte știu eu, notele din școala primară nu contează în alegerea unei școli gimnaziale.

În schimb, notele din gimnaziu contează la intrarea la liceu (pe lângă examenele de admitere). Mai departe, notele din liceu reprezintă o valoare mare din nota pentru admiterea la facultate, unde este, de fapt, miza cea mai mare.

Exteriorul unei școli canadiene, în anotimpul rece. Sursa foto: Pinterest

Revista Margot: Care este modul de lucru și cum se desfășoară comunicare dintre elevi și profesori. Cum decurge comunicare dintre părinte și profesor?

Camelia: Greu de spus, deocamdată. Băiatul cel mare este în clasa a III-a și nu vorbește foarte mult despre ceea ce face la școală.

La acest nivel, au cel puțin două materii pe zi, pe lângă sport sau religie.

Zilnic fac exerciții, teste, verificări, teme, etc.

În cazul băiatului cel mare, există mai multe modalități de comunicare între profesor și părinte, dar fiecare profesor preferă o anumită metodă. Se poate comunica prin telefon, sau printr-o agendă pe care copilul o poartă mereu în ghiozdan ori prin diverse aplicații online.

La fel ca în România, la ciclul primar, au o învățătoare și, separat, profesor de religie si sport.

Revista Margot: Care este diferența între școlile de stat și cele private?

Camelia: Sunt multe diferențe. În primul rând, în cadrul sistemului privat se percepe o taxă, cel de stat este gratis.

Cel privat are o multitudine de școli și sisteme de predare.

La școlile de stat nu există admitere; la școlile private, dacă îți înscrii copilul de la patru ani (grădiniță), nu este sistem de admitere, dacă, este însă înscris direct în clasa I, pe baza unui de test de admitere.

La băiatul cel mare, la școala de stat, sunt 20 de copii în clasă, iar acesta este considerat un număr mare de copii.

Sunt mereu discuții pe această temă, însă, în final, totul ține de fondurile insuficiente.

O oră de curs, în Canada. Sursa foto:The Procince

Revista Margot: Cum se desfășoară interacțiunea socială dintre copil și colegii săi? Cât de ușor se împrietenesc străinii cu localnii? (atât la școală, cât și înviața de zi cu zi)

Camelia: Depinde de copii, dar, în general, este la fel ca în Romania. Copiii se împrietenesc cu cei cu care se înțeleg mai bine.

Există și o selecție „naturală” la școală, în funcție de rase: chinezii stau cu chinezi, indienii cu indieni, dar nu la clasele mici.

În afara școlii, cei mici au tendința de a se împrieteni cu cei de aceeași rasă, același trecut, cu care împărtășesc experiențe comune.

Revista Margot: Legat de sistemul de învățământ, care au fost dificultățile pe care le-ați întâmpinat? Dar lucrurile asupra cărora ai avea comentarii negative?

Camelia: Cea mai mare piedică pentru noi a fost lipsa de înțelegere a sistemului și a așteptărilor profesorilor, și mă refer aici la ce se așteaptă profesorii din partea copiilor.

Mai ales, că învățătoarele se schimbă în fiecare an.

De exemplu, o anumită învățătoare vrea să scrii într-un caiet ce a citit copilul în fiecare zi, căci asta e important pentru ea. Pentru o alta contează să o intrebi mereu ce face copilul tău, să te simtă implicat ca părinte.

Tot timpul i-am întrebat pe alții cum este școala în Canada, cum este sistemul aici.

Însă nu este același lucru ca atunci când treci tu însuți prin sistemul respectiv sau când ai pe cineva apropiat care l-a experimentat.

Aici se mai adaugă și diferențele de mentalitate și asteptările pe care noi le avem de la copiii noștri. Ca să nu mai vorbim despre tendința, firească de altfel, de a ne raporta și compara mereu cu ce era în România.

Copil canadian, jucând hochei pe gheață. Sursa foto: Pinterest

Click pe numărul 2 pentru continuarea articolului