Ce trebuie să știi despre sistemul educațional din Olanda – Partea I

Ioana s-a mutat în Olanda în 1991, împreună cu familia ei, tatăl său fiind refugiat politic.
În prezent, locuiește în apropierea orașului Haga, alături de cele două gemene ale sale, KoKo și Mei.

Ioana a acceptat să răspundă întrebărilor Revistei Margot din seria de articole Mămici românce, peste hotare.

Revista Margot: Cum te-ai acomodat și integrat în Olanda?

Ioana: Am fost la școală în România până în clasa a IV-a și am ajuns în Olanda în ceea ce ei cataloghează drept clasa VII-a.

Întâi am stat într-un centru de azil, unde am nu am urmat cursurile unei școli normale, dar deja acolo puteam prevedea cam cum funcționează sistemul școlar olandez, deși nivelul acelor cursuri era asemănător grădiniței, învățam cântecele simple pentru copii de exemplu.

Spre finalul clasei a VII-a olandeze, am fost înscrisă în sistemul de învățământ de stat, unde făceam totul precum ceilalți copii, dar pentru că nu puteam vorbi încă olandeza, gesticulam foarte mult. Din cauză că nu cunoșteam o altă limbă prin care să comunic a trebuit să învăț olandeza.

În aproximativ un an puteam deja purta conversații în limba olandeză.

Pentru părinții mei a durat mai mult, eu vorbesc fără niciun fel de accent străin, ei chiar și acum după atâția ani de locuit în Olanda au un puternic accent est-european.

Fetițe, î,brăcate în costum tradițional olandez

Revista Margot: Cum a fost pentru tine trecerea de la sistemul de învățământ românesc la cel din Olanda?

Ioana: Am fost la școală în perioada ceaușistă, am prins un singur an de școală după 1989, ceea ce a fost o mare schimbare, în primul rând, fiecare zi școlară nu mai începea cu imnul României.

Am mers la școală în Olanda în clasa a VII-a, dar era spre final. În clasa a VIII-a, eram înscrisă la școală într-un sătuc olandez, nu într-un oraș, și-mi amintesc că soarele mereu strălucea.

Ni se citeau multe povești și părea chiar plăcut la școală comparativ cu experiențele avute în România.

Nu am mai avut parte de asta la liceu, după clasa a VIII-a, în Olanda începe ciclul liceal, la vârsta de 12 ani.

Dar în ultimul an de „bassischool” (un fel de școală generală în România) am fost foarte fericită. Eram singurul copil imigrant, a fost desigur și extrem de confuz pentru mine, pot să zic că am plâns numai 2 luni, veneam în fiecare zi plângând de la școală pentru că nu înțelegeam limba, era foarte frustrant. Dar pe măsură ce timpul a trecut m-am simțit ca acasă la școală.

O sală de clasă din Olanda. Sursa foto: Pinterest

Revista Margot: Poți să ne faci o descriere a sistemului de învățământ din Olanda?

Ioana: Părinții olandezi își pot duce copiii la școală începând cu vârsta de 4 ani, deși este obligatoriu doar de la 5 ani. Înainte de 4 ani îi poți duce la o creșă.

Pentru asta poți primi o sumă de bani din partea statului. Taxele pentru creșă sunt mari, dar dacă bugetul familiei nu este suficient, poți primi aproape totul integral înapoi de la stat.

Majoritatea părinților îi duc pe cei mici la creșă cam două dimineți pe săptămână, deși nu este obligatoriu, dar o fac pentru integrarea copilului în colectivitate.

Există multe stiluri de învățământ, chiar și pentru creșă.

Noi am ales metoda Steiner, nu din cauza metodei idealistice, ci pentru că este un mediu foarte călduros, se concentrează pe copilul care trebui să rămână copil, așa că exclud chestiunile pentru adulți, cum ar fi: „ești băiat sau fată”, „ce sunt banii?”, care se învață de exemplu în alte grădinițe.

Koko și Mei au fost înscrise de la 2 la 4 la o creșă unde își începeau ziua cu activități precum coptul pâinii sau se jucau mult afară. Când le-am înscris apoi la grădiniță am ales însă sistemul de stat, pentru că denotă o reprezentare mai bună a societății, în clasă au colegi din diverse medii, și este o școală foarte socială.

Sistemul Steiner mi s-a părut a fi predominant un mediu pentru clasele înstărite și nu aș fi vrut ca cele două gemene să-și continue studiile acolo, este de asemenea un mediu clasist, dar pentru copii, atunci când sunt mici, este drăguț.

Sistemul de învățământ olandez începe cu: Grupele 1 și 2 – copii de 4-5 ani, Grupa 3 – începând de la 6 ani.

Primele două grupe se axează pe jucat și învățarea unor lucruri de bază, familiarizarea cu scrisul și numerele apoi.

Începând de la vârsta de 6 ani învățământul începe să se axeze pe alfabetizarea copilului.

Pe la 11-12 ani trebuie să susții un test CITO, în urma căruia se decide nivelul la care vei continua în liceu.

Din punctul meu de vedere acest sistem nu favorizează pe toată lumea, elevii care nu au calificative mari, nereușind să-și depășească nivelul, în vreme ce copilul cu rezultate bune la învățătură va urma activități opționale care vor mări progresul său.

Atunci când eram eu la școală existau patru astfel de profile pentru liceu, acum sunt doar trei, nivelul tehnic, VMBO, asemănător școlilor de meserii, nivelul mediu, HAVO, îți va oferi o diplomă cu care te poți înscrie apoi la universități de științe aplicate, de tipul Politehnicii, nivelul VWO, elevul are apoi acces la universitățile de cercetare.

La grădiniță, cei mici învață efectuând lecții practice. Sursa foto: Pinterest

Revista Margot: Cum se desfășoară comunicarea între profesori și copii? Dar între părinte și profesori?

Ioana: Comunicarea este foarte informală. Dacă compari cu România, cele două țări se află la extreme diferite din acest punct de vedere.

Ca părinte ți se oferă posibilitatea să-ți spui părerea în legătură cu parcursul lucrurilor.

Există o comisie a părinților și poți deveni membru a acesteia. Părinții sunt informați foarte mult cu ceea ce se întâmplă cu cei mici.

De exemplu, eu primesc 3 emailuri pe săptămână despre ceea ce fac copiii. Părinți sunt rugați să vină să ajute dacă are loc o excursie undeva și nu există cadre suficiente.

La liceu, totul se schimbă, atunci primează comunicarea dintre elevi și profesori.

În Olanda sunt multe stiluri de învățământ, așa că totul depinde de școala sau grădinița la care copiii sunt înscriși.

Există școli catolice, protestante, de stat, Montessori, Steiner, acestea ar fi printre cele mai importante.

Atunci când eu și tatăl fetițelor mele căutam școli pentru cele mici, pentru a descoperi care este cea mai potrivită pentru noi, puneam o serie de întrebări al căror răspuns era important pentru convingerile noastre. De exemplu, întrebam dacă Sfântul Nicolae se sărbătorește împreună cu Petru cel Negru, un obicei olandez rasist, acest aspect simbolic demonstra și cum reacționează școala la această întrebare.

Se spune despre Montessori de exemplu că este o școală progresivă. După părerea mea era progresivă în anii ’70, deoarece în prezent aceasta nu progresează odată cu societatea. Dacă ai o școală mixtă din punct de vedere etnic, nu vei sărbători numai sărbătorile creștine, ci și pe cele ale celorlalte religii. Școala este mult mai diversă acum, și acțiunile școlilor trebuie de asemenea să se diversifice.

Ceea ce mi-a plăcut la sistemul Montessori este că o grupă de copii conține elevi de vârste diferite, așa că cei mici învață să fie sociabili, iar cei mari să aibă răbdare.

În interiorul „școlilor libere” (precum Montessori sau Waldorf), copiii chiar sunt lăsați să descopere ceea ce își doresc, devin mai creativi.

Mulți muzicieni, artiști au urmat la un moment dat în viață cursurile unor școli libere, unde li s-a dezvoltat imaginația. În același timp, acest tip de școală este locul unde copiii pot deveni și mai confuzi, pentru că disciplina este diferită, nu există un sistem de notare. Ceea ce contează este ca sistemul ales să se potrivească copilului tău, dacă ai un copil care are nevoie de structură, atunci poate că ar trebui să-ți regândești alegerea și să alegi un sistem mai bine structurat.

(Citiți aici Partea a II-a a interviului)

Atelier de reciclare, unde cei mici au creat o moară de hârtie. Sursa foto: Pinterest