Când copilul nu acceptă diversificarea

Foarte multe mămici au emoţii în legătură cu etapa de diversificare a bebeluşului.

Uneori, temerile se dovedesc nefondate, iar bebe acceptă bucuros să experimenteze gusturi şi texturi noi. Alteori, diversificarea se transformă într-o adevărată luptă ce pare a fi fără sorţi de izbândă pentru mamă. Copilul nu se lasă convins nici în ruptul capului să mânânce altceva decât lapte.

Mă număr printre mamele ai căror copii nu au fost deloc încântaţi de introducerea de alimente noi după vârsta de 6 luni.

Şi fetiţa şi băieţelul meu au fost foarte legaţi de laptele tip formulă cu care i-am obişnuit de la naştere. Chiar şi în prezent, deşi au depăşit vârsta de trei ani, îmi mai cer lapte „de cutie”, cum zic ei, dimineaţa şi seara.

Ştiu că pare de neînţeles şi de neacceptat, dar cu fetiţa am ajuns la vârsta de 1 an şi 9 luni nediversificată. Asta dacă nu pun la socoteală sucurile de fructe, singurele acceptate în afară de lapte.

Băieţelul a fost o idee mai flexibil, dar nici el nu a mâncat cine ştie ce până după vârsta de 1 an.

Cum m-am pregătit pentru diversificare

De la început mi-am propus să demarez diversificarea după împlinirea celor 6 luni şi nu mai devreme. Cu circa o lună de zile înainte, mi-am sunat medicul de familie şi l-am întrebat cum să procedez. Aceasta avea şi ea o fetiţă cu un an mai mare decât copiii mei, deci trecuse recent prin experienţa diversificării.

Mi-am luat notiţe, m-am documentat şi de pe internet, din surse cât mai profesioniste, am cumpărat primele castronele şi linguriţe, blender şi alte accesorii utile.

Când a venit vremea, am început cu clasicele piureuri de legume. Ştiam că nu era nimic neobişnuit ca bebeluşi să opună iniţial rezistenţă, aşa că m-am înarmat cu răbdare.

Băieţelul primea câte o linguriţă-două, apoi îmi vomita inclusiv laptele de la masa anterioară. Fetiţa nici măcar nu voia să deschidă guriţa. Întorcea capul şi începea să plângă.

La sfatul medicului, am amânat încă o lună diversificarea, încercând totuşi să le mai ofer din când în când câte ceva.

După ce le-am testat treptat principalele legume (testarea era mai degrabă teoretică), am început să le ofer şi supă, inclusiv la biberon. Gustau puţin şi aruncau biberonul cât colo. Apoi se opuneau că îndârjire să mai ia vreo gură.

Au urmat piureurile cu fructe combinate sau nu cu minunatul avocado, mărul sau pară coapte, cerealele pentru bebeluşi şi altele. Copiii aveau deja vreo 8-9 luni şi tot nu mâncau. Băieţelul mai lua câteva linguriţe, fetiţa, abia dacă se atingea cu vârful buzelor de mâncare.

Lista preparatelor oferite este mai lungă desigur. Am recurs fie la reţete clasice, fie la reţete mai moderne. Rezultatul a fost acelaşi.

La un moment dat, reuşisem să fac cât de cât diversificarea băiatului, chiar dacă acesta mânca foarte puţin din alimentele diferite de lapte.

În schimb, fata se opunea din ce în ce mai tare. Îţi dădea impresia că o supui la chinuri groaznice când îi ofereai altceva decât lapte şi suc de fructe. În plus, dacă reuşeai să îi strecori puţină mâncare în guriţă, părea că se îneacă şi uneori i se declanşa inclusiv voma.

La ea era clar ceva psihologic. Se temea de mâncarea puţin mai groasă decât laptele şi refuzul ei nu reprezenta altceva decât un gest de autoapărare.

Cum s-a produs până la urmă diversificarea

Nu, nu am soluţii miraculoase. Copiii s-au diversificat cu timpul şi doar când au vrut ei. Strategii am aplicat destule, mai mult sau mai puţin discutabile. Dar nici una nu a avut ca efect o deschidere mai mare a copiilor spre alimentaţia variată.

În cazul fetiţei, schimbarea a venit odată cu un eveniment nefericit, care a avut şi o parte pozitivă. Astfel, într-o zi cea mică s-a îmbolnăvit. Semne clare de boală nu avea. Doar că nu mai voia să se hrănească deloc. Nici măcar cu lapte, care era preferatul ei. Trei medici au văzut-o şi nu şi-au dat seama ce are. Copilul nu mânca nimic şi trăia cu doar câteva guri de suc de fructe. Doar plângea. Coşmarul acesta a durat circa trei zile. Fetiţa devenise letargică şi era profund deshidratată. Am ajuns cu ea la spital, pentru a verifica dacă nu cumva are otită. Aici medicul a descoperit în guriţa ei urmele unor afte care se spărseseră recent. Acestea apăruseră cel mai probabil pe fondul alimentaţiei ei dezechilibrate.

Procesul natural de vindecare a acestei afecţiuni începuse şi, în zilele următoare, fetiţa s-a simţit mai bine. În plus, se simţea şi foarte înfometată după atâtea zile de nemâncare. Aşa a mâncat primul ei iaurt. L-a mâncat pe tot pe nerăsuflate şi nu a vrut să îl împartă cu nimeni. Mânca cu poftă şi parcă cu bucurie. Acesta a fost momentul în care a fost ea pregătită să depăşească bariera diversificării. Avea 1 an şi 9 luni. Nu înseamnă că de a doua zi a mâncat ca la carte, dar din acea zi a fost tot mai bine.

Ce aş schimba în strategia diversificării

Nici acum nu ştiu exact dacă am greşit şi unde am greşit în etapa diversificării. Cu experienţa de acum cred însă că aş schimba câteva lucruri.

1. Aş incepe predominant cu alimente care pot fi consumate din biberon

Copiii mei au îndrăgit foarte mult biberoanele.Chiar şi acum insistă să bea lapte din biberon, deşi ştiu foarte bine să folosească recipiente adecvate vârste lor. Îmi dau seama cât de legaţi erau ei de biberon la vârsta de 6-8 luni, când am început să le dau alimente cu linguriţa. Cred că linguriţa îi deranja atât de mult încât nici nu mai luau în seamnă gustul preparatelor.

Chiar recent am văzut un caz care m-a convins în acest sens. Două fetiţe gemene în vârstă de 11 luni care nu primiseră niciodată altceva decât lapte.

Ele crescuseră într-un centru de plasament şi, din diverse motive, se amânase diversificarea lor. Asistentul maternal care le preluase a demarat diversificarea conform indicaţiilor medicului pediatru. Orice le oferea cu linguriţa era respins cu obstinaţie de ambele fetiţe. În schimb, aceleaşi preparate puse într-un biberon, ceva mai diluate, erau consumate cu poftă până la ultima picătură.

2. Să nu insist cu un început de diversificare ca la carte

Ca orice părinte responsabil, mi-am dorit să le ofer copiilor încă de la început o alimentaţie sănătoasă. După cum ştim şi noi adulţii, cele mai apetisante preparate nu sunt, de regulă, cele sănătoase, ci acelea mai puţin recomandate. Piureurile de legume fierte, bucăţelele de fructe sau legume, supele uşoare etc (toate fără zahăr şi sare – aşa cum se cere măcar până la vârsta de 1 an) nu au un gust prea grozav. Dacă insişti doar cu acestea, copilul poate rămâne cu impresia că toate alimentele ce vor urma de aici încolo trebuie să fie la fel de insipide.

Nu intenţionez să sugerez că ar trebui să facem diversificarea bebeluşilor cu preparate nerecomandate vârstei lor. Ci doar că probabil ajută să le oferim mâncăruri cât mai gustoase pentru a-şi dori şi altceva decât lapte.

3. Să le ofer alimente noi numai când nu sunt înfometaţi

Întrebând în stânga şi în dreapta ce aş mai putea face pentru a-i convinge pe bebeluşii mei să accepte diversificarea, mi s-a sugerat „un pic” de înfometare. Adică fie să nu le mai dau cantitatea obişnuită de lapte, fie să îi las să fie ceva mai flămânzi înainte de a le oferi alimente noi.

Strategia asta nu a prea a dat roade deloc. Copiii erau mult mai nervoşi şi mai necooperanţi. Şi la vârsta de trei ani, uneori, înainte de cină, îmi cer puţin lapte. Chiar spun astfel: „Mami, vreau puţin lapte mai întâi”. Am observat că, după ce beau acest lapte, au mai multă răbdare să mânânce din preparatele pregătite pentru cină.

Sunt deci copii care renunţă mult mai greu la lapte şi la obiceiurile alimentare specifice unui bebeluş. Din această cauză, întârzierea diversificării poate fi considerabilă. Totuşi, este evident faptul că nici un copil nu rămâne până la urmă nediversificat.

Cred că schemele de diversificare agreate de majoritatea specialiştilor sunt importante şi trebuie respectate în linii mari. Este însă bine să încercăm să le adaptăm cât mai bine în funcţie de felul fiecărui copil în parte. Astfel diversificarea nu va mai fi o piatră de hotar atât de greu de trecut nici de către copil nici de către mămici.