Revista Margot

Bine în pielea ta

Trăim într-o perioadă obsedată de imagine. Totul pare să se rezume la aparențe. Orice mișcare îți este atent măsurată și judecată de o armată de oameni gata să-și dea cu părerea precum niște experți.

Din acest motiv, și pe fondul unei stări emoționale oricum sensibile, după naștere, proaspetele mame se confruntă cu noi hopuri de trecut. Armata de „experți” care știu mai bine cum ar trebui să mergi, gândești, ce să mănânci, cum să naști, este la datorie și după ce ai născut. Spunându-ți cum să arăți după naștere, câte kilograme trebuie să fi pierdut deja și cum să faci să încapi mai repede în vechiul costum de baie.

O nouă generație de mame încearcă să readucă la normalitate imaginea femeii după naștere. Sub hashtag-ul bodypositivity, tot mai multe tinere își arată corpul așa cum este el după sarcină, demascând falsa perfecțiune promovată prin intermediul rețelelelor de socializare și cu ajutorul instrumentelor de editare a fotografiilor.

sursa foto: Facebook-ul paginii The Honest Body Project

Nu este exhibiționism. Nici martirat. Ci o încercare onestă de a arăta lumii un aspect natural al vieții de mamă. Fără filtre, fără îmbunătățiri, fără retușuri sau operații. Pentru că maternitatea nu este despre a fi perfectă. Ci despre a fi umană, vulnerabilă, deschisă în fața schimbării. Aceea a vieții și implicit a corpului. Maternitatea este o nouă haină pe care femeia o îmbracă. Însă una în care te simți bine și cu care nu ai de ce să te rușinezi. Aceeași pe care cei fără ocupație se găsesc să o critice. Și să o judece. Ca și cum valoarea ta ca mamă ar sta în cât de elastică iți este pielea. Sau câte kilograme ai „reușit” să dai jos. Și câte vergeturi ai reușit să eviți folosind cine știe ce cremă minune. Nu ești într-o cursă cu nimeni pentru a ajunge prima la podiumul cu cea mai slabă proaspătă mămică!

 

sursa foto: Pinterest

Mai jos, ai o adresă unde poți vedea femei ca și tine, care trec prin aceleași bucurii, nedumeriri și descoperiri ca orice proaspătă mamă. Mame care aleg să-și iubească noul corp, nu cu resemnare, ci cu bucuria unui om care se redescoperă: http://thehonestbodyproject.com/.

sursa foto: Pinterest

Bucură-te de corpul tău, de noua ta realitate. Ai grijă de el, dar mai ales de cum te simți tu în el. Iubește-l la fel cum îți iubești puiul. El e bucățică din tine. Iar dacă pe el îl poți iubi atât de mult, închipuie-ți cât de drag ar trebui să-ți fie de trupul din care a venit!