Bilete epuizate, la avanpremiera și premiera operei ,,Motanul încălțat”, la OCC
În 20 și 21 octombrie, Primăria Capitalei, prin Opera Comică pentru Copii (OCC), prezintă prima premieră a lunii octombrie: opera Motanul încălțat, în regia maestrului Cristian Mihăilescu. Biletele pentru avanpremiera și cele două premiere ale mult așteptatei producții sunt deja epuizate, dar spectacolul are 18 reprezentații programate.
Mai sunt doar patru zile până când Sala Mare a Operei Comice pentru Copii va găzdui unul dintre cele mai frumoase spectacole ale toamnei. Vineri, 19 octombrie, începând cu ora 18:30, cei mici sunt așteptați la avanpremiera operei Motanul încălțat, spectacol realizat pe muzica lui Cornel Trăilescu și libretul lui Tudor Mușatescu și al Ninei Stoiceva. Opera prezintă povestea simpaticului motan cu puteri magice, care se remarcă prin simțul dreptății, iubirea față de stăpânul său și dorința de a-i pedepsi pe cei răi. Sâmbătă și duminică, 20 și 21 octombrie, spectacolele sunt programate la orele 17:00, respectiv 11:00. Cei care nu au apucat să își cumpere bilet la una din reprezentațiile din săptămâna aceasta vor mai putea urmări Motanul încălțat în zilele de 27, 28 octombrie și 3 și 4 noiembrie.
„Motanul din această poveste este un personaj extraordinar. Eu cred că fiecare dintre noi am dori să avem câte ceva din calitățile Motanului încălțat pentru că el își depășește condiția. Într-un anumit moment al acțiunii, o pisică devine vorbitoare, apoi ea reușește să păcălească niște tâlhari, o curte împărătească, depășește oamenii prin istețimea sa. Mai mult, Motanul este fidel stăpânului său, pe care-l conduce spre izbânda dorită și devine chiar mare dregător al împărăției. Iată cum acest personaj fantastic își depășește condiția și dă, prin povestea lui, speranță oricărui spectator care vine în sala noastră. Vrem să transmitem prin spectacol bucuria de viață, bucuria de a trăi, bucuria aceasta nestăvilită pe care trebuie să o păstrăm, să o sădim cât mai mult în inima copiilor. Bucuria de a trăi și de a ne depăși condiția precum o face Motanul încălțat”, a declarat maestrul Cristian Mihăilescu.
Noaptea Vrăjitoarelor la OCC și premiera spectacolului Erus și Valea Răbdării, cu 10 spectacole sold out
La finalul lunii, în 26 și 27 octombrie, Opera Comică pentru Copii vă invită să sărbătoriți Halloween-ul cu un program de vis la Noaptea Vrăjitoarelor!
Vrăjitoarele din spectacolele OCC vă așteaptă cu un tur complex prin culisele teatrului și cu povești pe măsură. Turul se adreseză copiilor cu vârsta de peste 3 ani, durează o oră, iar plecările se fac din jumătate în jumătate de oră, cu începere de la ora 19:00. Prețul unui bilet este de 15 lei. Biletele pentru toate spectacolele Operei Comice pentru Copii sunt disponibile pe platforma bilete.ro.
Tot în 27 octombrie, copiii sunt așteptați la o nouă premieră a Operei Comice pentru Copii: spectacolul de teatru Erus și Valea Răbdării de Alec Blenche, proiect câștigător în cadrul concursului de sprijinire a tinerilor creatori, Stagiunea UnderGrant.
Povestea, în regia Irinei Slate, îl prezintă pe voinicul Erus care, alături de copiii prezenți în sală, pornește într-o călătorie în Valea Răbdării, unde are de înfruntat mai multe peripeții. Toate reprezentanțiile programate în această toamnă sunt sold out, dar din primăvară se reia din nou Erus și Valea Răbdării, spectacol după primul dintre cele două volume publicate până acum de autorul constănțean Alec Blenche.
Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii are lunar aproape 15.000 de spectatori, iar în stagiunea 2018-2019 are programate peste 600 de reprezentații, dintre care 11 premiere.