Bagajul pentru maternitate – check-list pentru mamă şi bebeluş
Naşterea unui copil este un eveniment pe care viitoarea mămică îl doreşte unic şi perfect. Astfel, pregătirea în detaliu a bagajului pentru maternitate se va înscrie printre primele griji ale lunii a șaptea. Acest bagaj cu destinaţie atât de specială trebuie să cuprindă lucruri necesare mamei, dar şi nou-născutului.
Bagajul poate fi mai cuprinzător sau mai sumar, în funcţie de tipul unităţii medicale unde urmează să nască viitoarea mămică. Unele clinici private oferă aproape tot ce este nevoie mamei şi sugarului, în timp ce naşterea la un spital de stat va atrage de la sine o geantă pentru maternitate mai voluminoasă, pentru a evita surprizele neplăcute.
Contează, de asemenea, şi timpul petrecut de cei doi în spital. De exemplu, în cazul unei naşteri naturale, fără complicaţii, şi cu un bebeluş născut la termen, sănătos, cu greutatea de peste 2,5 kg, externarea se va face în maximum trei zile. În schimb, la o naştere prin cezariană s-ar putea adăuga o zi două zile în plus. Dacă bebeluşul este născut prematur şi are sub greutatea de 2 kg, mama şi copilul vor rămâne în spital o perioadă mai lungă de timp.
Bagajul mamei
- Dosarul cu toate documentele medicale din timpul sarcinii (analize, ecografii, alte investigaţii privind starea de sănătate a mamei şi evoluţia bebeluşului);
- Îmbrăcăminte lejeră pentru perioada şederii în spital, cu piese vestimentare potrivite fiecărei etape prin care urmează să treacă viitoarea mamă: înainte de naştere, în timpul naşterii şi după naştere;
- Câteva sutiene confortabile care pot susţine bine sânii, inclusiv sutiene pentru alăptat;
- Discuri de protecţie pentru sân, pentru reţinerea laptelui care se poate scurge involuntar între alăptări;
- Creme contra iritaţiilor sânului şi mamelonului;
- Lenjerie intimă, de asemenea, cât mai lejeră (dacă se naşte prin cezariană este recomandat un model care să nu lezeze zona operaţiei);
- 1-2 pachete de absorbante intime – indiferent de tipul naşterii (naturală sau prin cezariană), o femeie va avea sângerări post-partum în jur de 3-6 săptămâni;
- O trusă pentru igiena personală (săpun pentru mâini, pastă şi periuţă de dinţi, gel de duş, şampon, antiperspirant, creme de îngrijire etc);
- Câteva accesorii de prins părul – dacă viitoarea mămică are părul lung, în timpul travaliului, când efortul este deosebit de mare şi se transpiră mult, va prefera să îl aibă strâns;
- Câteva prosoape;
- Dacă este cazul, perna preferată şi încă una pentru alăptare;
- O pereche de papuci şi un halat;
- Câteva lucruri ce o pot ajuta pe mamă să se relaxeze în perioada şederii în spital (cărţi, reviste, diverse gadgeturi etc., conform preferinţelor personale);
- Încărcătorul de telefon;
- Un rând de haine pentru plecarea din spital.
Bagajul bebelușului
- Pamperși – în cazul în care spitalul nu oferă scutece absorbante, va fi nevoie de circa 7-8 bucăţi pentru fiecare zi;
- Unul-două pachete de şerveţele umede pentru bebeluşi;
- Creme de îngrijire a bebeluşului – pielea micuţilor este foarte delicată şi există riscul să dezvolte imediat aşa-numitele iritaţii de scutec;
- Mai multe hăinuţe de interior. În multe clinici, bebeluşii nu se mai ţin înfăşaţi, ci sunt îmbrăcaţi încă din primele ore ale vieții. Pentru că udă des scutecul în această perioadă, sunt de evitat salopetele (mai greu de dezbrăcat) în favoarea pantalonaşilor şi a body-urilor. Dacă e un anotimp rece, se pun în bagaj şosete (sau botoşei) şi căciuliţe;
- Un rând de hăinuţe pentru drumul de la spital spre casă;
- O păturică – este util să fie pusă în bagaj, chiar dacă nu va fi folosită;
Bagajul pentru maternitate trebuie adaptat, în funcţie de situaţia particulară a fiecăruia. Ideal ar fi ca geanta pentru spital să nu omită acele obiecte de care mama şi nou-născutul ar putea avea nevoie, fără însă a încărca exagerat bagajul.
Bon voyage!
Autor: Mihaela Crețu