Ce este aromaterapia?
Aromaterapia se referă la o terapie complementară care foloseşte uleiuri esenţiale. Aceste uleiuri provin din plante, cum ar fi ierburi şi flori, şi sunt foarte concentrate. Mirosul acestor uleiuri sunt plăcute, dar, în acelaşi timp, conţin substanţe chimice terapeutice.
Oamenii de ştiinţă nu ştiu exact cum funcţionează aromaterapia. Uleiurile esenţiale pot trimite mesaje chimice părţii din creier care vă afectează starea sau cum vă simţiţi. Acest lucru se întâmplă fie când mirosiţi aroma uleiului sau când pielea absoarbe uleiul în timpul unui masaj sau atunci când faceţi baie.
Cum puteţi folosi aromaterapia în timpul sarcinii?
Există trei modalităţi principale de folosire a uleiurilor esenţiale:
1. Direct pe piele, prin masaj cu uleiuri esenţiale
Dacă utilizaţi uleiuri prin masaj, va trebui, mai întâi, să le diluaţi. Se amestecă una sau două picături de ulei esenţial cu o linguriţă de ulei de bază. Pentru uleiul de bază, puteţi folosi ulei vegetal, cum ar fi ulei de nucă de cocos sau din migdale dulci.
Veţi dori să folosiţi ulei vegetal dacă sunteţi alergice la nuci şi să fiţi atente să nu folosiţi ulei de grâu dacă aveţi alergie la grâu.
Vă recomandăm să faceţi un test alergologic înainte de a alege un anumit tip de ulei, astfel veţi fi liniştite că nu sunteţi alergice la anumite tipuri de uleiuri.
2. Prin mirosirea uleiurilor esenţiale
Amestecaţi patru picături de ulei esenţial cu o linguriţă de ulei de bază şi adăugaţi amestecul într-un vaporizator.
3. Prin adăugarea de uleiuri esenţiale în cadă
Atunci când faceţi o baie caldă, este o ocazie perfectă de a adăuga uleiuri esenţiale. Apa caldă ajută pielea să absoarbă uleiurile.
Aveţi nevoie de aproximativ patru picături de ulei esenţial pentru o baie, amestecate într-o linguriţă de ulei de bază. Sau, în loc de ulei de bază, puteţi folosi lapte integral. Laptele cremos este un purtător bun al uleiurilor esenţiale deoarece grăsimile din lapte ajută la răspândirea uleiului în apă.
Cum vă poate ajuta aromaterapia?
În timpul sarcinii, aromaterapia vă poate ajuta în diverse moduri, cum ar fi:
o să diminueze stările de rău de dimineaţă,
o să vă ajute să vă calmaţi şi să vă relaxaţi.
Important!
Să nu începeţi aromaterapia înainte de a discuta cu medicul. Pot apărea riscuri dacă suferiţi de anumite boli, cum ar fi epilepsia sau dacă aveţi alergii. Întotdeauna consultaţi medicul înainte de a lua o decizie importantă.
Aromaterapia pentru răul de dimineaţă
Dacă vă simţiţi rău în timpul primului trimestru de sarcină, aromaterapia vă poate ajuta. Aţi putea încerca aromaterapia pentru că vă poate ajuta să amelioraţi stările de greaţă. Uleiul de lămâie pare să funcţioneze pentru unele femei. Puteţi încerca, de asemenea, uleiul de mentă, dar trebuie să ştiţi că, în multe cazuri, nu funcţionează.
Aromaterapia pentru un somn liniştit şi pentru relaxare
Lavanda vă poate ajuta să dormiţi mai bine, iar despre uleiurile din citrice, cum ar fi lămâia, se spune că vă reîmprospătează şi vă dă energie.
Masajul este relaxant. Reprezintă o modalitate foarte bună de relaxare şi de reducere a stresului. Adăugaţi ulei esenţial, iar masajul se transformă în ceva extraordinar. Aromaterapia în combinaţie cu masajul ajută femeile însărcinate să se relaxeze, să nu mai fie încordate sau stresate.
Există riscuri?
Nu toate uleiurile esenţiale pot fi folosite în timpul sarcinii. Acestea pot afecta uterul sau chiar copilul nenăscut. Înainte de a folosi un anumit tip de ulei esenţial, asiguraţi-vă că le alegeţi pe cele care sunt sigure pentru dumneavoastră şi nu uitaţi să cereţi sfatul medicului.
În general, folosirea unor terapii complementare în timpul sarcinii presupune anumite riscuri. Institutul Naţional pentru Sănătate şi Îngrijire din SUA recomandă ca terapiile complementare să fie utilizate cât mai puţin în timpul sarcinii. Acest lucru se datorează faptului că nu sunt destule studii care să ne arate cât de bine funcţionează aceste tratamente sau dacă sunt complet sigure. De aceea, este mult mai bine să fiţi prudente.
În unele situaţii, este mai bine să nu folosiţi deloc aromaterapia. Înainte de a alege un tip de aromaterapie, trebuie să verificaţi dacă aveţi:
tensiune arterială crescută,
diabet,
epilepsie,
probleme ale pielii sau alergii.
Neapărat ţineţi cont de aceste lucruri, înainte de a opta pentru o anumită aromaterapie. Cel mai bine este să vă documentaţi înainte, să faceţi o listă cu tipurile de aromaterapie care vă fac cu ochiul, apoi să mergeţi la medic, să discutaţi şi împreună să decideţi dacă puteţi sau nu să faceţi un anumit tip de tratament de aromaterapie.
O scurtă listă cu uleiuri pe care le puteţi utiliza în siguranţă (numai cu acordul medicului!):
uleiuri de citrice (de exemplu, cel de mandarină),
muşeţel german,
piper negru,
mentă,
ylang ylang,
eucalipt,
trandafir,
chiparos.
O scurtă listă cu uleiuri care ar trebui evitate în timpul sarcinii:
nucşoară,
rozmarin ,
busuioc ,
iasomie,
salvie,
boabe de ienupăr.
Când mergeţi la un aromaterapeut, spuneţi-i de la început că sunteţi însărcinată. De asemenea, verificaţi dacă terapeutul a mai lucrat cu femei însărcinate, pentru a nu avea probleme.
Dacă doriţi să utilizaţi uleiuri esenţiale acasă, verificaţi data de expirare înainte de a le cumpăra şi de a le folosi.
Perioada celor nouă luni de sarcină aduce stări de încordare, de disconfort, de anxietate, greţuri şi aşa mai departe. Aromaterapia vă poate ajuta să vă echilibraţi din punct de vedere fizic şi emoţional. De aceea, dacă aveţi acordul medicului, un tratament de aromaterapie reprezintă o alegere inspirată.