Revista Margot

Aplicație de vizionare spectacole și evenimente de la Opera Comică pentru Copii

În câteva zile, Opera Comică pentru Copii inovează încă odată în domeniul programelor interactive pentru copii și introduce, la cererea publicului, prima aplicație de vizionare a spectacolelor și a evenimentelor produse de instituție.

Opera Comică pentru Copii s-a aliniat măsurilor luate de autorități și credem că acestea reprezintă cele mai bune variante de prevenție pe care le putem adopta.

Din responsabilitate față de miile de spectatori mici și mari care ne-au trecut pragul în ultimii ani, am adoptat încă din primul moment o strategie de difuzare online pe pagina de Facebook a instituției a unor emisiuni, ateliere și chiar spectacole LIVE.

Weekendul trecut am avut două reprezentații cu distribuții diferite ale celei mai recente premiere de operă, ,,Cenușăreasa” de G. Rossini, în regia maestrului Cristian Mihăilescu și ,,6 mâini și un pian”, concert-lecție susținut de Trio Equilibrium. De asemenea, în fiecare dimineață din timpul săptămânii, am învățat să plantăm cu ,,Micul Grădinar”,  am învățat să ne petrecem mai bine timpul cu jocurile din ,,Magazinul OCC”, am descoperit câteva dintre secretele unui machiaj de scenă, și ne-am relaxat cu artiștii noștri la interviurile nonconformiste din rubrica ,,Zâmbete la OCC”.

Coordonatorii Atelierelor Micul Artist au ținut lecții online pentru fiecare dintre cele 32 de ateliere în parte, astfel încât cei aproape 1000 de copii înscriși să nu își întrerupă activitatea și să mențină legătura cu mentorii de care sunt atât de atașați.

Ne-am bucurat să constatăm că transmisiunile au ajuns la aproape 500.000 de spectatori din țară și străinătate, ceea ce ne onorează peste măsură și ne obligă să continuăm.

Premieră LIVE și cel mai jucat spectacol de la OCC

Pe 21 martie, de la ora 17, vom debuta prin a transmite online, o premieră: spectacolul de balet, ,,Scufița Roșie”, la Sala UnderGrant, debutul regizoral pentru Andreea Soare, una dintre cele mai talentate și inspirate balerine ale Operei Comice pentru Copii.

Pe 22 martie, tot de la ora 17, vom transmite înregistrarea celei mai celebre opere pentru copii a tuturor timpurilor, ,,Hansel și Gretel”, cel mai jucat spectacol de operă la Opera Comică pentru Copii, cu 53 de reprezentații în cei 5 ani de la premieră.

Toate cele de mai sus, plus alte spectacole din repertoriul Operei Comice pentru Copii și programe în premieră: ,,Povești cu Felicia”, ,,Fabule cu Nino”, ,,În spatele cortinei”, ,,Filme de 10” și altele, vor putea fi vizionate zi de zi de către copii și părinți deopotrivă, prin intermediul aplicației care va fi disponibilă în cel mai scurt timp.

Abonamentul lunar va fi de doar 30 de lei și va oferi acces nelimitat pentru fiecare familie la toată biblioteca noastră de spectacole și programe. Astfel, spectatorii din țară și din străinătate se vor putea bucura de evenimentele de la OCC, ca și cum ar fi alături de noi.

Mai mult, am adoptat și ,,gift subscribe”, un fel de  ,,bilet în așteptare” pentru aplicația pe care o vom lansa, astfel încât, dacă doriți să oferiți unor oameni care nu-și pot permite să vizioneze spectacolele, să o puteți face ușor. La fel ca la ,,biletele în așteptare”, Opera Comică pentru Copii va dubla suma, astfel încât să existe doi beneficiari la fiecare ,,abonament online” oferit de spectatorii generoși.

“Știm că această platformă nu va putea înlocui atmosfera minunată din sălile de spectacol, din foaier, din curtea și din atelierele noastre, dar promitem să revenim cât de curând va fi posibil și abia așteptăm să vă revedem cu mic, cu mare la Opera Comică pentru Copii!

Până atunci, ne dorim să ținem legătura ONLINE și sperăm să duceți vestea mai departe, astfel încât să aducem bucurie în cât mai multe case ale românilor din țară și străinătate, în aceste vremuri de încercare și curaj”, a declarat Felicia Filip, managerul instituției.

Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii încearcă să-i apropie pe cei mici de artă şi cultură, atât prin spectacole de calitate, cât şi prin diverse proiecte conexe inovatoare. Amintim festivalurile de vară și de iarnă, ,,Atelierele Micul Artist”, ,,Magazinul OCC”, ,,În Spatele Cortinei”, ,,Escape Room”, ,,Games Room”, ,,Petrecere de ziua de naștere”, ,,Aventura parc”, ,,Abonamente”, ,,Voluntariat” etc.

OCC le transmite mulțumiri spectatorilor care au achiziționat VOUCHERE valorice pe care le pot utiliza oricând pe parcursul anului și să le transforme în bilete la spectacolele sau programele instituției.

Astfel, îi puteți ajuta să păstreze un nivel bun al încasărilor și să mențină buna funcționare a instituției, chiar și în aceste vremuri. Vouchere, bilete în așteptare și bilete la spectacolele viitoare sunt disponibile online.