Blogger, florist, specialist în comunicare și relații publice. Ioana are însă un alt job principal, acela de mamă. Pe Ioana o puteți descoperi și prin intermediul blogului său. Fetița sa, Ana, este nu numai un copil voios și minunat, ci și unul extrem de talentat. Iar aventurile sale muzicale ne uimesc pe măsură ce trece timpul.
Noi am urmărit-o pe scena musicalului Sunetul muzicii, al Operei Comice pentru Copii, și garantăm pentru aptitudinile sale remarcabile. Ana ne-a impresionat cu vocea și naturalețea sa de pe scenă.
Descoperim astăzi aventurile Ioanei și Anei, în lumea muzicală.
O poveste despre perseverență, înțelegere, susținere, și mai ales, pasiune.
– Revista Margot? Când ți-ai dat seama că fiica ta, Ana, are talent muzical?
Ioana: Foarte devreme. De când era micuță, Ana avea înclinație către muzică. Adora să i se cânte și chiar își „dirija” bunicile, arătându-le când să cânte una și când cealaltă.
Inițial am crezut că ni se pare (avea doar 10 luni!), dar ulterior a devenit un obicei, cântatul era joaca ei preferată.
La grădiniță, educatoarele ne-au spus că este talentată, primea roluri în care avea de cântat și, în general, se remarca în orice grup prin dezinvoltură.
Dinainte să vorbească, fetița noastră cânta și așa face și acum. Și când e supărată și când e bucuroasă, Ana cântă.
La cinci ani am dus-o la un grup vocal și de acolo a început totul.
Revista Margot: Cum ai încercat să îi dezvolți talentul și ce compromisuri trebuie ea, copil fiind, să facă pentru pasiunea sa?
Ioana: Talentul ei se dezvoltă pe mai multe planuri. În prezent suntem în etapa în care testăm tot felul de activități conexe muzicii.
Încă de la trei ani, Ana a făcut balet, la care a trebuit să renunțe anul trecut, din pricina lipsei timpului.
Acum face street-dance, actorie, dar principalele activități sunt legate de muzică. Facem compomisuri amândouă.
Eu îmi organizez întreg programul zilei în funcție de orele la care trebuie să o duc sau să o iau pe ea de undeva, scriu te miri pe unde, rezolv probleme la telefon din săli de așteptare sau din cafenele.
Biroul meu poate fi în mașină, la cafeneaua de vizavi de școala de muzică sau la orele de canto.
Ana are mai puțin timp de joacă decât alți copii și a trebuit să renunțe la activități pe care și-ar fi dorit poate să le încerce, dar care nu mai au loc în program.
Ea este genul de copil care iubește tot ce face și îi place să experiementeze, dar realizează că ziua nu are 72 de ore și că are nevoie și de odihnă și timp nestructurat.
Photo credit: eventportrait.ro
Revista Margot: Cum se simte mama unei micuțe soliste? Cât timp trebuie să îi dedici fiicei tale pentru ca ea să-și urmeze pasiunea și cum reușești să te organizezi?
Ioana: Este destul de greu, dar am reușit în timp să mă adaptez și să îmi ajustez așteptările și nevoile.
Tot timpul meu îi este dedicat ei, într-o oarecare măsură, în sensul în care este nevoie de disponibilitatea mea pentru a putea face față programului, dar și impedimentelor de ordin emoțional care apar.
Reușesc să mă organizez mai mult din mers, în funcție de cerințele momentului. Avem parte și de ajutorul bunicilor, fără ei nu am reuși, dar chiar și așa, uneori e destul de greu.
Revista Margot: Cum a început colaborarea cu Opera Comică pentru Copii (OCC)?
Ioana: Colaborarea cu OCC a fost una punctuală, pentru spectacolul Sunetul muzicii, în regia lui Răzvan Mazilu.
Am aflat de casting, am mers, Ana a trecut de prima etapă, apoi de a doua, de a treia și a ajuns astfel să facă parte din acest proiect frumos.
Au fost 3 luni de „foc”, în care ne-am petrecut mai mult timp la Opera Comică pentru Copii decât acasă.
Stăteam 5-6 ore acolo, uneori și 8-10 ore, aproape zilnic, inclusiv în week-enduri și în vacanța de Paște.
A fost o perioadă dificilă, cu mult consum emoțional, dar a meritat fiecare minut.
Momentan, Ana merge la atelierele de musical, actorie și street-dance de la Opera Comică pentru Copii și, în această calitate, participă la evenimentele care se pun în scenă cu diferite ocazii, pentru cursanții de la ateliere.
Sperăm să mai avem parte de astfel de colaborări, a fost o experiență minunată.
– Revista Margot: Cum este pentru Ana să aibă contact cu persoane importante din domeniul muzical, precum Felicia Filip? Ce influență au asupra ei aceste interacțiuni?
Ana: Prima dată mi-a fost un pic rușine, dar după aceea mi-am dat seama că pot învăța mult de la acești oameni. Cu unii m-am și jucat și ne-am distrat în timpul repetițiilor. Nu este atât de greu să repeți pentru un spectacol, dacă te gândești că vei aduce bucurie în sufletele oamenilor
Ioana: Chiar dacă poate nu își dă seama acum, să fie printre oameni valoroși este ceva fantastic pentru Ana.
Încă din urmă cu 3-4 ani a fost implicată în tot felul de proiecte muzicale cu soliști de la Opera Națională, acum colaborează cu cei de la Opera Comică pentru Copii, plus interacțiunile pe care le are cu oameni importanți din domeniul muzicii, aflați în juriile concursurilor la care participă. Toate acestea constribuie la formarea ei și sunt convinsă că o vor ajuta în dezvoltarea sa.
– Revista Margot: Cum v-ați simțit atunci când Ana a obținut un rol în cadrul distribuției operei Sunetul Muzicii? Cum a fost pregătirea pentru apariția sa în fața publicului și care au fost lucrurile cele mai anevoioase, dar și cele mai fericite, pe care le-ați întâmpinat?
Ana: Când am obținut rolul m-am simțit fericită și copleșită pentru că mă gândeam cum o să arate totul și nu puteam să îmi imaginez că eu o să fiu acolo.
Pregătirea a fost grea, dar am lucrat cu bucurie și am trăit fiecare moment. De fiecare dată când se termina o repetiție, voiam mai mult. Eram în pielea personajului și așa era firesc.
Cel mai copleșitor moment au fost aplauzele primite pe scenă, când mi-am dat seama ce am făcut noi (actorii spectacolului, not.red) acolo, pe scenă.
De clipe foarte frumoase am avut parte și în culise, dar momentele de dinaintea spectacolului erau și cele mai grele. Aveam emoții, dar ne jucam și făceam glume. La schimbarea ținutelor, de exemplu, simțeam tensiune pentru că eram contra-cronometru. Cel mai minunat a fost însă pe scenă.
Ioana: Sunetul Muzicii este filmul meu preferat, așa m-am bucurat enorm când Ana a obținut rolul Martei în musicalul care a stat la baza fimului.
Mi-am dat seama ce experiență va fi pentru ea și cum nicio școală, nici curs nu vor putea să egaleze tot ceea ce a învățat în cele trei luni de pregătire pentru acest spectacol.
După cum spuneam, au fost trei luni grele, pline, cu mult consum fizic și nervos.
Noi, adulții, eram mult mai obosiți decât copiii, ei aveau energie chiar și seara târziu.
Eu mă simțeam deseori copleșită, dar îmi reveneam atunci când o vedeam pe Ana cât este de fericită. A trebuit să am grijă cu mai multă atenție decât de obicei de alimentația Anei, de odihnă, să mențin un echilibru cât de cât și cu nevoile ei.
Cel mai frumos moment a fost când am văzut-o pe scenă. Ana a jucat șapte spectacole și la fiecare dintre ele eu am plâns. Am avut aceleași emoții mereu, ca și cum vedeam spectacolul pentru prima dată. Chiar și acum atunci când mă uit la secvențe filmate la repetiții, la aplauze, mi se umplu ochii de lacrimi și inima de bucurie.
Photo credit: eventportrait.ro