Până în preajma anilor 2000, cedarea prematură a membranelor sacului amniotic nu lăsa prea multe alternative. Din fericire, medicina actuală permite în anumite cazuri sigilarea membranelor afectate şi prelungirea sarcinii. Acest lucru a devenit posibil datorită procedurii amniopatch.
Se estimează că ruptura prematură de membrane are o incidenţă de circa 10% din totalul sarcinilor. Factorii favorizanţi ai aceste probleme obstetricale sunt de mai multe tipuri: mecanici, infecţioşi, materni sau fetali.
De exemplu, membranele pot ceda din cauze precum: excesul de lichid amniotic, prezenţa unei infecţii cervico-vaginale, vârsta înaintată a mamei, sarcina gemelară, poziţionarea anormală a fătului etc.
Riscurile rupturii membranelor amniotice înainte de termen
În timpul sarcinii, bebeluşul se dezvoltă şi este protejat datorită sacului amniotic. În condiţii normale, membranele acestuia rămân intacte până după săptămâna 37, când sarcina se apropie de termen. Ruperea membranelor mai devreme de atât se consideră prematură şi este un incident grav.
Când membranele cedează înainte de săptămâna 24, vârsta la care fătul este considerat viabil, rata de supravieţuire a micului pui de om se reduce drastic. Lichidul amniotic începe să fie pierdut constant, afectând evoluţia sarcinii şi a copilului.
Dacă nu se intervine, iar ruptura membranelor este prea gravă pentru a se reface în mod natural, sarcina se opreşte în evoluţie.
Circa două treimi dintre sarcinile cu un astfel de deznodământ se soldează cu decesul intrauterin al fătului. Pe de altă parte, micuţii care supravieţuiesc întâmpină mari dificultăţi în adaptarea la viaţa extrauterină. Astfel, în funcţie de gradul lor de prematuritate, aceşti nou-născuţii vor prezenta risc înalt de a dezvolta:
-detresă respiratorie
-hipoplazie pulmonară
-displazie bronhopulmonară
-retinopatie de prematuritate
-encefalopatie hipoxică
-hemoragie cerebrală etc.
Avantajele amniopatch
Aşadar, în cazul în care ruptura membranelor fetale se produce la o vârstă gestaţională mică, este crucial să se intervină pentru prelungirea sarcinii.
În prezent, este posibilă inclusiv resigilarea membranelor amniotice. Această procedură are rezultate net superioare faţă de tratamentul conservator sau de încheierea sarcinii.
În linii mari, amniopatch constă în injectarea intra-amniotică a unui concentrat de trombocite, recoltat de la mamă, cu scopul de a reface membranele rupte. Injectarea se face sub ghidaj ecografic şi este completată de introducerea unui preparat ce conţine un mix de factori de coagulare.
Sigilarea rupturii membranelor favorizează refacerea cantităţii normale de lichid amniotic şi prelungeşte semnificativ perioada sarcinii.
Unde se poate efectua procedura
Amniopatch se efectuează numai în clinici specializate în intervenţii fetale intra-uterine. Nu orice medic obstetrician poate face astfel de proceduri, deoarece sunt necesare supraspecializarea şi experienţa avansate în acest domeniu.
Deşi în România există un număr mic de specialişti în medicină fetală, procedura amniopatch se practică şi în anumite clinici autohtone.
Ar mai fi de spus că nu toate cazurile de ruptură prematură de membrană amniotică pot fi rezolvate prin amniopatch. De asemenea, procedura nu este una cu şanse de reuşită de 100%, ci undeva între 10% şi 60%.
Micşorarea riscurilor
Şi, pentru că întotdeuna este mai simplu să previi decât să tratezi, orice femeie care îşi doreşte un copil ar trebui să ţină cont de următoarele aspecte:
-Să meargă la medic pentru o consultaţie prenatală;
-Să îşi depisteze din timp şi să îşi trateze serios orice infecţie cervico-vaginală;
-Să aibă o igienă optimă în perioada gravidităţii;
-Să evite efortul şi traumatismele de orice fel în sarcină;
–Să îşi supravegheze atent evoluţia sarcinii;
-Să întrebe medicul despre simptomele declanşării premature a naşterii.
Iar, în situaţia în care suspicionează un asemenea incident obstetrical, să se prezinte de urgenţă la spital.
Succesul amniopatch depinde în mare măsură şi de promptitudinea cu care se intervine pentru sigilarea membranelor. Deci vigilenţa mamei şi rapiditatea cu care se instituie tratamentul necesar influenţează major şansele de supravieţuire ale bebeluşului.