Dacă din anumite motive mămica nu îşi poate alăpta bebeluşul, ea trebuie să aibă mereu grijă să dispună de biberoane şi tetine curate. Alegerea acestora necesită multă atenţie, deoarece, cel puţin până la vârsta de şase luni, când începe diversificarea, hrănirea sugarului se va face exclusiv cu biberonul.
Pe de altă parte, şi mamele care îşi hrănesc copilul la sân ar putea apela la biberoane. Astfel, este bine ca în casă să existe măcar 1-2 biberoane pentru situaţii neprevăzute precum: mama întrerupe temporar alăptatul deoarece este bolnavă sau i s-a prescris un tratament medicamentos, mama trebuie să lipsească o perioadă mai mare de lângă bebe, nou-născutul ar putea avea nevoie să primească ceai etc.
Sunt, de asemenea, mămici care combină alăptarea cu hrănirea la biberon sau mame care doresc să înţarce copilul.
De aceea, îm alegerea biberoanelor şi tetinelor contează foarte mult tipul de hrănire pe care îl are copilul, cât şi gradul de utilizare al acestor recipiente destinate bebeluşilor.
De exemplu, pentru un copil hrănit exclusiv cu biberonul sunt indicate, mai ales în primele şase luni, biberoanele şi tetinele anti-colici, în timp ce, pentru situaţia în care mama vrea să combine alăptatul cu hrănirea la biberon, se recomandă tetinele care imită fidel forma mamelonului.
Criterii de alegere a biberoanelor
• Materialele din care sunt fabricate
–Plastic – În prezent, biberoanele din plastic domină piaţa de profil. Acestea şi-au câştigat supremaţia datorită faptului că sunt mult mai ieftine şi mai uşoare, nu se sparg şi pot avea o multitudine de forme sau culori.
Totuşi, spre finele primului deceniu al anilor 2000, suspiciunile privind pericolele bisfenolului (BPA) au produs îngrijorări din ce în ce mai mari. Expunerea la BPA, un produs chimic folosit la prelucrarea policabonatului (plastic transparent utilizat frecvent la biberoane sau bidoane de apă), ar fi foarte periculoasă în special pentru copii.
Potrivit unor cercetări, chiar şi concentraţii mici de BPA pot avea efecte precum întârzierea dezvoltării cerebrale, disfuncţii hormonale ori tulburări de pubertate. Deşi producătorii de materiale plastice susţin că BPA nu este periculos, marile branduri de produse pentru nou-născuţi şi copii au renunţat la utilizarea plasticelor care conţin această substanţă controversată.
Astfel, în momentul de faţă, pe foarte multe biberoane există eticheta „BPA-free”. Alte neajunsuri ale biberoanelor din plastic ar fi faptul că se deteriorează mai uşor (deci trebuie schimbate des) şi sunt mai dificil de curăţat şi igienizat (pot prinde miros, se pătează, depozitează reziduuri în crăpăturile fine pe care le capătă în timp etc).
–Sticlă – Teama de consecinţele intrării în contact cu produşi chimici precum bisfenolul a readus în ultimii ani în atenţie biberoanele din sticlă, utilizate în trecut cu mare succes de mamele din generaţiile anilor ‘70-80.
Acestea pot fi mai scumpe, însă rezistă bine în timp, fiind totodată şi foarte igienice. Ca dezavantaje, prezintă riscul de a se sparge, deci trebuie manipulate cu grijă şi examinate periodic pentru a depista eventualele semne de ciobire sau crăpăre.
De asemenea, având greutate mai mare, atunci când bebe începe să ţină singur biberonul, ar putea fi incomode. Pentru că uneori copiii se pot lovi cu ele sau le pot scăpa din mânuţe, utilizarea lor de către cei mici trebuie monitorizată cu atenţie.
• Dimensiuni
În general, cele mai utilizate biberoane sunt acelea cu capacitatea de 120-150 de ml, iar dimensiunile disponibile ajung până la 330 de ml.
Dimensiunile standard pot varia uşor de la un brand la altul, însă sunt comune dimensiuni ca 60,120, 125, 240, 250, 260, 300 şi 330 de ml.
Pentru un nou-născut de până într-o lună, un biberon de 60 de ml poate reprezenta soluţia potrivită, având dimensiunea ideală pentru a doza cantitatea adecvată burticii bebeluşului.
Pe măsură ce cresc, sugarii mânâncă tot mai mult, astfel încât biberoanele trebuie să fie mai încăpătoare. De aceea, după vârsta de 6 luni, când un bebe poate consuma lejer la o masă peste 200 de ml de lapte, cele mai utile vor fi biberoanele cu capacitate de minim 240 de ml.
• Formă
Biberoanele de ultimă generaţie şi-au schimbat mult aspectul şi tind să fie tot mai ergonomice, având o formă care le face uşor de ţinut sau strâns în orice direcţie. Prin adoptarea noilor forme, producătorii şi-au propus să ofere confort maxim şi uşurinţă în utilizare chiar şi pentru mânuţele bebeluşului. În plus, gâtul larg al biberonului facilitează atât umplerea cât şi curăţarea.
Pentru mămicile care nu acordă importanţă unei forme anume, se găsesc în continuare biberoanele clasice, cu linii drepte şi gât mai îngust.
• Cu sau fără sistem anticolici
O bună parte dintre biberoanele moderne dispun de sisteme care permit adaptabilitatea fluxului de lapte şi diminuarea riscului de înghiţire a aerului în timpul suptului. De exemplu, pornind de la premisa că apariţia colicilor este favorizată de aerul înghiţit în timpul hrănirii, producătorii au integrat un sistem de ventilaţie bazat pe un tub de ventilaţie şi un inel de prindere cu orificiu pentru direcţionarea aerului.
Când biberonul este întors cu tetina în jos pentru a hrăni copilul, aerul din tetină este direcţionat prin sistemul de ventilaţie în zona de deasupra lichidului. Graţie acestui sistem, aerul nu se poate amesteca cu laptele din biberon, iar riscul de formare a gazelor intestinale este redus. Efectele sistemului anticolici al biberonului este potenţat de adăugarea tetinelor anticolici.
Criterii de alegere a tetinelor
• Materialele din care sunt fabricate
–Latex
Oferind avantajul că sunt produse dintr-un material natural, tetinele din latex sau cauciuc au o textură mai moale şi mai flexibilă decât cele din silicon. Din păcate, aceste tetine nu dispun de o rezistenţă prea mare în timp şi pot favoriza apariţia de alergii.
–Silicon
Tetinele din silicon au un design mai plăcut și își păstrează forma o perioadă mai îndelungată. Totodată, se sterilizează mult mai bine și mai ușor decat cele din latex şi elimină riscul de alergii. Ca textură sunt mai ferme, aspect care poate fi preferat de bebeluş sau, dimpotrivă, dezagreat. Nu prezintă dezavantaje majore, singurul punct slab fiind faptul că nu sunt confecționate dintr-un material natural.
• Formă
În ceea ce priveşte forma tetinelor, există două detalii importante de care trebuie să se ţină cont. Este vorba pe de-o parte de formatul mai mare de tetină, care imită bine mamelonul, sau de formatul mai mic, preferat de unii bebeluşi. Pe de altă parte, se poate opta pentru tetinele cu capăt rotund sau ortodontic. Şi în acest caz depinde de ceea ce va prefera sugarul şi se impune testarea ambelor forme.
• Tipuri de scurgere
Alegerea tipului de scurgere adecvat vârstei bebeluşului este esenţială pentru o hrănire optimă . Dacă debitul este prea mare, un sugar de câteva săptămâni se va îneca şi va avea dificultăţi să sugă laptele din biberon. Pe de altă parte, dacă tetina are scurgere lentă, adică orificii puţine şi mici, un bebeluş de peste şase luni va trebui să depună mai mult efort pentru a reuşi să primească suficient lapte.
Acest lucru îi va crea un disconfort major. Copilul va deveni agitat şi este posibil să ajungă să respingă biberonul. Este important aşadar ca fluxul să fie constant.
Variantele de scurgere ale tetinelor sunt împărţite astfel: cu debit lent (pentru 0-3 luni), cu debit mediu şi variabil (peste 3 luni) şi cu debit rapid (peste 6 luni). Există, de asemenea, şi varianta de debit consistent sau de trecere (de la lichid la solid) care permite hrănirea cu lichide îngroşate precum lapte cu cereale pentru bebeluşi, supă, piure etc. Indicaţiile referitoare la vârstă sunt însă pur orientative, pentru că fiecare copil se dezvoltă în propriul ritm. De aceea, mama trebuie să testeze mai multe tipuri de tetine pentru a vedea ce tip de scurgere i se potriveşte micuţului său.
• Cu sau fără supapă anticolici
În situaţia în care bebeluşul are probleme cu colicile, la biberoanele anticolici se vor folosi şi tetinele anticolici. Acestea sunt dotate cu o supapă care, în timpul hrănirii, se pliază pentru a permite intrarea aerului în biberon şi nu în burtica bebeluşului. În plus, supapa tetinei se ajustează după ritmul de hrănire al sugarului. Laptele curge în ritmul dictat de acesta şi, în acest mod, se diminiuează pericolul unor situaţii nedorite precum regurgitaţia, eructaţiile şi gazele intestinale abundente.
Indiferent de tipul de tetină ales, producătorii recomandă schimbarea acestor accesorii la fiecare 3 luni.
De reţinut că anumite firme folosesc biberoane cu filet identic pentru a permite ca, la acelaşi recipient, să poată fi ataşate pe rând tetinele specifice fiecărei vârste, pompa de sân sau căniţa cu mâner şi antiscurgere de după vârsta de 1 an.
În orice caz, deşi adesea culorile şi formele pot fi extrem de atrăgătoare, biberoanele şi accesoriile lor trebuie alese în primul rând conform vârstei şi nevoilor bebeluşului, astfel încât hrănirea acestuia să fie corectă şi sănătoasă.