Cu toate că unora le-ar putea părea un moft sau doar o practică la modă, participarea viitorilor părinţi la cursuri de puericultură este extrem de utilă, inclusiv pentru tătici.
Având cât mai multe cunoştinţe despre modul în care trebuie îngrijit un nou-născut, părintele îi va putea asigura acestuia un start sănătos în viață, dar şi o dezvoltare armonioasă. Totodată, tăticilor le va fi mai uşor să se adapteze la noua situaţie, deosebit de stresantă şi încărcată de responsabilităţi.
Ce este puericultura?
Puericultura reprezintă o ramură a medicinei care studiază creşterea şi dezvoltarea organismului uman de la concepţie şi până la adolescenţă. În funcţie de stadiul evoluţiei copilului, puericultura poate fi: preconcepţională, prenatală şi postnatală.
De regulă, cursurile de puericultură adresate viitorilor părinţi se referă la perioada prenatală şi la prima parte a perioadei postnatale, după venirea pe lume a bebeluşului.
Astfel, cursanţii au ocazia să afle informaţii corecte şi de calitate din partea unor profesionişti în îngrijirea copilului mic. În plus, cursurile presupun şi demonstrații practice de mare folos sau sesiuni de întrebări în cadrul cărora ambii părinţi îşi pot clarifica nelămuririle în legătură cu creşterea şi dezvoltarea copilului.
Asemenea cursuri se desfăşoară în cadrul unor centre specializate în educaţia pre şi post natală şi au o programă clar stabilită. Este interesant de ştiut că popularul curs Lamaze de pregătire a naşterii poate include şi cursul de puericultură.
Ce se învaţă la un astfel de curs
Viitorii tătici primesc noţiuni de bază privind etapele importante din cursul sarcinii, momentul travaliului şi al naşterii sau rolul tatălui în noua familie. De asemenea, aceştia învaţă o mulţime de lucruri despre îngrijirea nou-născutului.
Mai pe larg, un curs de puericultură poate oferi informaţii despre:
• Sarcină, travaliu şi naştere
• Ce trebuie să facă viitorul tătic la maternitate şi la ieşirea din spital
• Cum trebuie ţinut în braţe nou-născutul
• Cum se amenajează camera bebelușului,
• Reguli privind băița şi igiena sugarului
• Schimbarea corectă a scutecului
• Cauzele colicilor bebeluşului și soluţiile pentru ameliorarea acestora
• Alimentaţia sugarului şi a copilului mic
• Semne de boală şi cum se procedează în cazul în care apar
• Paramentrii normali de creştere şi dezvoltare
• Elemente de prim ajutor
• Vaccinuri.
Informaţiile furnizate cu ocazia cursurilor de puericultură se referă frecvent la copiii nou-născuţi şi la cei de până într-un an. Unele centre oferă posibilitatea extinderii tematicii cu subiecte legate de creşterea copilului până la vârsta de 3 ani.
Cât durează cursul
Perioada de desfăşurare a cursurilor poate să fie diferită de la un centru la altul. De regulă, sunt organizate cursuri de câteva ore pe zi, timp de minim o săptămână sau cel mult trei săptămâni. Există şi cursuri mai scurte, de week-end, cu sesiuni de 4-7 ore, dar şi cursuri mai lungi, de circa o lună, cu o frecvenţă de 1-2 ori pe săptămână. Fiecare părinte poate alege varianta potrivită lui, conform timpului liber de care dispune.
Absolvenţii unui asemenea curs primesc şi un Atestat de Puericultură, pe baza căruia proaspeţii tăticii au dreptul să solicite în plus 10 zile de concediu paternal, în afara celor 5 zile oferite de stat. Drept urmare, aceştia pot beneficia de un minunat concediu după naşterea celui mic.