Bebe

Activități care ajută la dezvoltarea intelectuală a bebelușului

Activități pentru dezvoltarea intelectuală a bebelușului - revistamargot.ro
Fiecare părinte își dorește un copil inteligent. Psihologii susțin că inteligența nu este determinată exclusiv genetic, ea poate fi dobândită și dezvoltată prin educația cognitivă a bebelușului. Mai mult, sunt studii care demonstrează că inteligența unui bebeluș se dezvoltă direct proporțional cu stimulentele aduse de mediul înconjurător, al familiei.
Indiferent de vârsta micuțului, joaca reprezintă cel mai facil și eficient mod de a-l ajuta pe cel mic să își dezvolte capacitatea intelectuală. Psihologii americani spun, potrivit unor studii, că primii cinci ani din viață sunt cea mai importantă etapă de dezvoltare a unui om. 
Ținutul în brațe, legănatul, cântatul îl învață pe cel mic ce înseamnă dragostea și căldura. Joaca îl încurajează pe acesta să se descopere, vorbitul și cititul îi dezvoltă abilitățile verbale, jucăriile colorate și strălucitoare îi stimulează vederea. 
Cum ne jucăm cu bebelușii de 2-4 luni 
La 2 luni, creierul îl ajută pe cel mic să bifeze primele sale realizări: își privește părinții, îi recunoaște, zâmbește, se uită cu interes la oamenii din jurul lui. Este perioada în care îl putem învăța să descopere lumea înconjurătoare.
Bebelușii încep să reacționeze la obiectele care se mișcă în jurul lor. Un carusel pus deasupra pătuțului îl ajută să își dezvolte vederea și atenția. Jocul poate fi continuat cu o jucărie de pluș, pe care mămica o poate mișca prin fața micuțului, comunicând în permanență cu el.
În această perioadă, trebuie să căutam jocuri cu zgomote amuzante, care să îi dezvolte auzul. Mămica se poate folosi de sunetele hazlii, cu inflexiuni ale vocii – mai tare sau mai încet. 
Plescăitul buzelor nu este tocmai un gest potrivit pentru un adult, dar este un exercițiu perfect pentru a-l ajuta pe cel mic să își dezvolte atenția. Ba, mai mult, mamicile pot folosi acest truc pentru a-și linisti bebelușul. 
În această perioadă, micuțul începe să devină curios. Un mod inedit de a-i atrage atenția este clipitul des. Mămica își privește bebelușul în ochi și clipește des. Cu siguranță, cel mic va răspunde cu zâmbete. 
Cum ne jucăm cu bebelușii de 4-6 luni
 
Începând cu vârsta de patru luni, bebelușul gângurește, iar creierul lui este pregătit să răspundă la dragoste. Mămicile ar trebui să îl ajute să își dezvolte această latură emoțională, tot prin joacă. Chiar dacă nu înțeleg poveștile, cei mici adoră să fie ținuți în brațe și să asculte vocea care citește.
Vocea caldă a mamei îl ajută să se simtă în siguranță. Potrivit unor studii, bebelușii ai căror părinți le-au citit des și-au dezvoltat un vocabular mai larg decât ceilalți copii.
Privitul în oglindă este un alt exercițiu amuzant, care îi atrage atenția celui mic, ce va începe să se autodescopere. Cu siguranță, nu știe cine se uită la el, dar este curios și îi place ceea ce vede.
Cum ne jucăm cu bebelușii de 6-9 luni
La șase luni, bebelușul stă în funduleț, iar creierul lui este capabil să facă primele conexiuni. Unul dintre cele mai interesante jocuri sunt umbrele. Într-o cameră semi-întunecată se pot crea imagini pe pereți folosind lumina unei lanterne și degetele mâinilor. Cel mic va reacționa imediat dând din piciorușe cu veselie și emoție. 
În această perioadă, micuțul copiază cu ușurință gesturi și sunete, caută obiecte pierdute, ține în mânuțe obiecte mici și încearcă să se ridice, susținut de gratiile pătuțului. Este cea mai bună perioadă de a exersa activități care îl pregătesc pentru mers. Gimnastica bebelușului trebuie însoțită de explicații verbale, prin denumirea părților corpului care intră în acțiune. Ele vor stimula capacitatea bebelușului de a simți, cunoaște și de a controla propriul corp. 
Trebuie să ținem cont de faptul că atenția bebelușului este mai redusă, iar mămicile trebuie să aibă de asemenea în vedere ritmul sau starea de oboseală a copilului, care pot distrage atenția acestuia. Jocul trebuie continuat atât timp cât copilul este disponibil să participe. 
În această perioadă, bebelușii încep să înțeleagă relația cauză-efect. Este timpul să folosiți jucăriile cu butoane sau cu sunete. Totodată, puteți să îî oferiți experiențe senzoriale: puneți-i mânuțele sub un robinet și schimbați temperatura apei. La început, micuțul va fi curios, apoi se va amuza copios.
Cum ne jucăm cu copilul de 9-12 luni 
În această perioadă, creierul bebelușului este suficient de dezvoltat pentru ca micuțul să aibă o anumită dexteritate, o gândire strategică și anumite abilități motorii. Puteți să îl dezvoltați intelectual cu ajutorul jocului cu cuburi, din plastic sau lemn. Construiți un turn înalt, îi arătați cum se construiește pentru a-și da seama de sensul jocului și apoi încurajați-l să construiască singur. Puteți repeta acest joc mai multe zile, pentru a-i stimula memoria.
La această vârstă, bebelușului îi place să arunce jucăriile pe jos. Lăsați-l să le arunce, ridicați-le și dați-le înapoi. Îi puteți oferi obiecte de densități diferite care vor pica altfel.
Orice părinte nu trebuie sa uite că, indiferent de vârstă, copiii se pot educa prin joc. Relația dintre părinte și bebeluș este cea mai importantă pentru dezvoltarea emoțională și socială a micuțului. Nu uitați că inteligența unui bebeluș poate fi stimulată în primul rând prin apropiere, intimitate și schimb de emoții între părinți și cel mic. 

Distribuie:
Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.