Copiii şi animalele de casă

Majoritatea copiilor îndrăgesc animalele şi stabilesc aproape instant o legătură specială cu acestea. Un prieten din lumea necuvântătoarelor înseamnă pentru cel mic o multitudine de beneficii, atâta vreme cât sunt respectate anumite reguli de igienă şi precauţie.

În general, este de dorit ca primul animăluţ al copilului să fie oferit după vârsta de doi ani sau chiar mai târziu. De asemenea, ar trebui ca iniţiativa să vină din partea copilului, pentru ca acesta să îşi dorească cu adevărat să aibă în preajmă un animal de companie. Pe de altă parte, părinţilor le revine dificila sarcină de a alege un animal potrivit copilului, dar şi familiei. Şi, uneori, acest lucru nu este deloc uşor.

Avantajele unui animal de companie

Specialiştii care au studiat efectele prezenţei unui animal de casă în viaţa copiiilor au constatat o serie de avantaje pentru aceştia şi, implicit, pentru familiile lor:

• S-a observat că animalele de companie îi ajută pe copii să fie mai calmi și reduc gradul de stres al acestora;
• Stabilirea unei relaţii cu animăluţul se reflectă pozitiv şi asupra modului în care copiii reuşesc să socializeze, favorizând capacitatea de a iniția și a menține relaţii sociale;
• Copiii sunt mai activi din punct de vedere fizic, ceea ce înseamnă o reducere semnificativă a riscului de obezitate şi de boli asociate acesteia, precum diabetul;
• Copiii cu afecţiuni fizice sau psihice se vindecă mai repede sau suportă povara bolii cu mai multă uşurinţă, datorită animalelor de companie care le creează o stare de spirit pozitivă. Printre bolile la care este aplicată cu succes terapia cu animale se numără autismul şi ADHD;
• Se dezvoltă mai repede motricitățile, datorită faptul că micuţii aleargă cu animalele, le perie, le dozează hrana şi apa etc.;
• Grija pentru un animal de companie ajută la deprinderea unor responsabilităţi: de a hrăni, îngriji, curăța sau oferi siguranță. Un lucru foarte util, mai ales în cazul băieților, care, de obicei, nu au ocazia să experimenteze postura de îngrijitori în timpul copilăriei;
• Copiii învaţă de mici sentimente precum empatia şi compasiunea, cât şi principiul respectului faţă de viaţă şi natură;

Ce animale sunt potrivite copiilor

Alegerea animalului de companie se face în funcţie de mai multe criterii. Este importantă pe de-o parte vârsta copilului. Pentru cei mai mici sunt potriviţi, de exemplu, peştii nepretenţioşi de acvariu, precum peştişorii aurii. Copilul nu poate interacţiona direct cu aceştia, mai ales că este la vârsta când nu ştie să se poarte cu un animal, dar se bucură să-i privească. Va putea observa cum îi schimbă părinţii apa, îi curăţă acvariul, îi dau să mânânce etc. Este un prim pas să înveţe ce înseamnă un animal de casă.

Pentru copiii mai mari şi foarte activi, câinii sunt, de departe, cea mai bună alegere. Dar, atenţie, dintre toate animalele de companie, câinele are nevoie de cea mai multă îngrijire. Deşi copilul îl va iubi nespus şi va petrece foarte mult timp alături de el, la început, părinţii nu se pot baza pe cel mic pentru îngrijirea patrupedului. Deci, la alegerea animalului ideal, contează şi disponibilitatea membrilor familiei, timpul liber şi stilul de viaţă al acestora (durata programului de lucru, frecvenţa deplasărilor sau călătoriilor etc.). Pentru părinţii ocupaţi, o alternativă bună sunt câinii sau pisicile în vârstă, adică animale mai puţin dinamice şi mult mai tolerante.

Cei care nu agreează câinii sau pisicile pot opta pentru iepuri, porcușori de Guineea, hamsteri, şoareci sau păsări. La rozătoare, de exemplu, nevoile se rezumă la mâncare, apă, o cușcă curată și accesorii pe care să poată urca şi exersa. Majoritatea sunt prietenoşi și se pot lăsa chiar mângâiaţi sau ținuți în mână.

În ceea ce priveşte păsările (adesea, peruşi, nimfe, canari etc), nici aceastea nu cer foarte mult timp. În cazul lor, cerinţele sunt o colivie curată, apă proaspătă şi mâncare potrivită.

Este, de asemenea, important ce își dorește copilul şi cât de mult vrea sau poate să se implice în viaţa animăluţului de casă. Dacă nu îi va plăcea şi nu i se va potrivi animalul ales de părinţi, îl va ignora aproape total.

Animale nerecomandate famiilor cu copii

Necuvântătoare precum şopârlele, şerpii, broaştele ţestoase, tarantulele nu sunt potrivite pentru casele în care se află copii. Ţestoasele, de exemplu, deşi par inofensive, pot transmite conjunctivită copiilor. Şopârlele şi serpii sunt purtatoare de Salmonella şi pot îmbolnăvi copiii de salmoneloză – enterocolită cu Salmonella. În plus, reptilele mai şi atacă uneori, dacă se simt agresate, muşcând sau lovind cu coada.

Pericole şi boli ce pot fi transmise de animale

Alături de toate beneficiile enumerate, există totodată dezavantaje şi riscuri. Animalele pot transmite o serie de bacterii, virusuri, paraziţi şi fungi, ce pun în pericol organismul uman şi cu atât mai mult pe cel al copiilor.

Transmiterea acestor agenţi patogeni are loc destul de simplu: prin zgâriere, muşcătură, contact cu fecale, urină, fire de păr sau resturi de piele descuamată. De asemenea, puricii, păduchii sau căpuşele animalelor pot fi vectori de transmitere ai altor agenţi patogeni.

Chiar şi simpla inhalare a părului de animal poate produce reacţii imunologice în tractul respirator, cu afectarea căii nazalo-traheo-bronhice. Efectele acestei reacţii pot fi de tipul astmului sau pneumoniei. O altă problemă este declanşarea alergiilor, care produc mâncărimi ale nasului și ochilor, strănut, ochi umflați și înroșiţi, reacții cutanate sau respiraţie dificilă.

Bolile transmise de animale sunt numeroase şi prezintă diferite grade de gravitate. Câteva exemple:

• Toxoplasmoza – boală parazitară, favorizată de contactul cu fecalele pisicii infestate cu Toxoplasma gondii;
• Boala ghearelor de pisică – produsă după contactarea bacteriei Bartonella henselae, în urma zgârieturii sau muşcăturii de pisică, căţel sau şobolan;
• Psitacoza sau febra papagalilor – infecţie bacteriană cu Chlamydia psitacci manifestată ca o pneumonie atipică;
• Toxocaroza – boală parazitară declanşată de infestarea cu Toxocara canis/cati, prezentă în excrementele câinilor şi pisicilor;
• Infecţia digestivă cu Campylobacter – bacterie transmisă de câini şi pisici şi manifestată ca o gastroenterită;
• Chistul hidatic – boală parazitară determinată de infestarea cu Echinococcus Granulosus, prin ouăle parazitului, prezente în fecalele de câine şi, mai rar, de pisici;
• Rabia (turbarea) – afecţiune neurologică gravă prin infectarea cu virusul rabic, transmis prin muşcătură sau contactul rănii cu saliva unor animale precum câini, pisici, vulpi, lilieci etc.

Alţi agenţi patogeni la care se expun posesorii de animale sunt: diverse specii de Salmonella – salmoneloza; Cryptococcus neoformans – criptococoza (peruşi, papagali); Mycobacterium marinum (de la peşti sau acvarii contaminate); Borrelia burgdorferi – Boala Lyme (de la animalele cu căpuşe); Giardia (de la câini, pisici, iepuri, hamsteri); Listeria monocytogenes – listerioza; leptospirele – leptospiroza (de la rozătoare şi unele animale domestice); specii de Brucella – bruceloza etc.

Sfaturi  privind igiena şi siguranţa copiilor

• Prima regulă şi cea mai importantă este spălarea pe mâini după fiecare repriză de joacă cu animalul sau contact cu obiectele atinse de animal;
• Este obligatoriu ca orice animal de casă să fie vaccinat, deparazitat şi controlat periodic de medicul veterinar;
• În caz de îmbolnăvire a animalului, indiferent de natura sau gravitatea afecţiunii, copiii trebuie ţinuţi departe de acesta;
• Părinţii trebuie să se asigure că micuţii lor au înţeles să evite gesturile care ar favoriza intrarea în contact cu saliva animalelor: să nu le pupe, să îşi ferească faţa când acestea vor să îi lingă, să nu împartă mâncarea cu animalele. Dacă nu au vârsta necesară pentru a înţelege pericolele, copiii trebuie atent supravegheaţi de adulţi;
• Nu se recomandă accesul animalelor în bucătărie sau în locurile unde este depozitată mâncarea familiei; nu este bine ca animalul să se urce în patul copilului ori cel mic să se joace în culcuşul animalului;
• Fie prin educarea copiilor, fie prin supravegherea lor trebuie redus pe cât posibil riscul de zgârieturi şi muşcături ale animalelor;
• Menţinerea igienei animalului şi a curăţeniei în spaţiul în care acesta trăieşte. Împiedicarea animalului să bea apă ce poate fi infestată;
• Evitarea situaţiilor în care animalul de casă poate lua boli de la alte vieţuitoare;

Deţinerea unui animal de casă poate da multe bătăi de cap unei familii şi implică totodată costuri semnificative. Cei care au totuşi posibilitatea de a-i oferi copilului lor un tovarăş necuvântător pot constata că merită efortul. Potenţialele dezavantaje şi riscuri sunt în mare parte controlabile, cu condiţia ca înşişi părinţii să înţeleagă ce presupune un animal de companie. În ceea ce-i priveşte pe copii, aceştia se vor bucura din plin de prietenii lor speciali !