Logoped Andreea Năstase – Tulburările de vorbire la copil
Vorbirea este una dintre cele mai complexe și mai sensibile operațiuni realizate de organism.
Aceasta nu apare spontan, ci în urma unui proces îndelungat de stimulare verbală. Articularea sunetelor a devenit automatizare la adult, acest lucru realizându-se după un efort îndelungat.
Este binecunoscut faptul că dezvoltarea limbajului stă la baza dezvoltării cogniției!
Elementul esențial în procesul de dezvoltare a vorbirii copilului este elementul educativ, influența directă a mediului social.
Tulburările de vorbire se clasifică astfel:
– Tulburari de pronunție = dislalia, rinolalia, disartria
– Tulburări de ritm și fluența vorbirii = bâlbaiala, logonevroza, tahilalia, bradilalia, aftongia
– Tulburări de voce = afonia, disfonia
– Tulburări ale limbajulului citit-scris = dislexia-alexia, disgrafia-agrafia
– Tulburări polimorfe = afazia și alalia
– Tulburări de dezvoltare a limbajului = mutism psihogen, electiv și voluntar, retard de limbaj, disfuncții verbale din autismul infantil.
Se poate vorbi de dislalie:
– când există tulburări de articulare, pronunție, manifestate prin omiterea, deformarea, substituirea, înlocuirea și inversarea sunetelor;
– când se manifestă incapacitatea de a emite anumite foneme, care are loc permanent, în orice împrejurare, atât în vorbirea spontană, cât și în cea repetată, în cuvinte, silabe sau în încercarea de a emite izolat fonemul în cauză;
– când există incapacitatea totală sau parțială de articulare sau pronunție, care afectează decodarea mesajelor verbale, îngreunează recepția și, prin aceasta, decodarea informației, deci, întregul lanț al comunicării fono-auditive interpersonale.
Când punem diagnosticul de dislalie, este bine ca cel mic să aibă peste trei ani și jumătate. Până la această vârstă avem de-a face cu o dislalie fiziologică. Vorbirea se corectează de obicei după această vârstă. Dacă, după 3 ani și jumătate deficiențele se mențin, la baza lor stau cauze nocive, care le pot agrava și transforma în obișnuințe negative.
Așadar, bâlbâiala se caracterizează prin întreruperea vocii, fără leziuni ale organelor fonoarticulatorii, fiind foarte vizibilă și afectând profund înțelegerea vorbirii de către cei din jur. Există o lipsă de coordonare între ceea ce gândește și ceea ce spune cel bâlbâit.
Această tulburare de limbaj poate apărea pe la 5-6 ani și chiar mai târziu – la vârsta adolescenței, ca urmare a unei emoții bruște sau a unei spaime mari. Cursivitatea exprimării este grav afectată, prin apariția unor blocaje iterative sau a unor spasme puternice, o dată cu încercarea de rostire a primelor silabe din propoziții, sintagme sau chiar din cadrul unor cuvinte.
Această tulburare de limbaj se manifestă într-o formă mai puțin accentuată atunci când copilul vorbește în șoaptă, când trebuie să cânte (mai ales într-un cor) sau când ceea ce spune el este perturbat de un fundal zgomotos. În schimb, când este pus să scrie sau să deseneze, copilul cu bâlbâială manifestă particularități agravante sub forma alungirii grafemelor – unirea lor chiar – sau a disparării lor accentuate.
Cauzele bâlbâielii pot fi:
– imitarea de către copiii mici a unor persoane adulte sau a unor copii care au un asemenea handicap;
– bilingvismul;
– traume psihice;
– stres determinat de emoții, șoc, sperieturi, spaime, deprimare afectivă, impresia de frustrare, de nedreptate;
– tulburări ale respirației, manifestate prin apariția spasmelor respiratorii și încercarea de a sili copilul să adopte un ritm respirator total greșit, prin efectuarea unor inspirații adânci, insistând să facă pauze mari după fiecare cuvânt, pentru a evita pripirea;
– factori de natură ereditară;
– presiuni, acțiuni cu caracter represiv, constând din anumite măsuri educative greșite ale părinților în legatură cu dereglările din exprimările copilului;
– observații dojenitoare asupra deficiențelor de vorbire;
C. Vrasmas și E. Stanica consideră retardul verbal drept blocajul ritmului de evoluție a limbajului, ce se abate de la normal. Un copil cu retard de limbaj până la vârsta de trei ani folosește un număr redus de cuvinte, le pronunță greșit, nu formează propoziții simple, însă are auzul bun și organele fono-articulatorii normal dezvoltate. Copilul cu retard verbal (întârziere în dezvoltarea limbajului) ramâne în urma copiilor de aceeași vârstă cu el.
Retardul de limbaj poate fi cauzat de o serie de factori precum:
– factori neurogeni (în perioada peri și postnatală);
– factori somatogeni (boli cronice îndelungate, boli infecțioase);
– factori psihogeni (mediu care nu stimulează vorbirea, supra-solicitare verbală, exigențe prea mari, atitudini brutale, șocuri emoționale puternice);
– factori constituționali, („inabilitate verbală” – ereditară pe linie paternă, mai frecventă la băieți).
Dezvoltarea intelectuală poate fi conform vârstei cronologice, liminara sau întârziata din cauza absentei limbajului. Comportamentul psiho-afectiv este dominat de timiditate, absenta dorintei de comunicare, hiperkinetism si opozitionism.
Despre autorul acestui articol:
Andreea Năstase este psiholog logoped cu drept de liberă practică în psihologie clinică, psihopedagogie specială şi psihoterapie cognitiv comportamentală, având o experienţă de 10 ani în domeniul educaţiei ce au rezultat în competenţă desăvârşită în stimularea, dezvoltarea şi corectarea limbajului verbal şi non-verbal.
Aceasta susţine diferite ateliere de dezvoltare personală pentru copii, ateliere de dicţie pentru copii, prezentări şi cursuri în domeniul psihologiei şi logopediei.
Iubeşte extrem de mult să lucreze cu copiii, sa se joace şi să intre în lumea lor, având o mare satisfacţie când aceştia înregistrează progrese şi rezultate pozitive în terapia logopedică şi intervenţia psihologică.
„Nu cred că mi s-ar fi potrivit altă meserie decat cea pe care o am astăzi!
Mă regăsesc în totalitate în următorul enunţ: Singurul mod de a realiza lucruri extraordinare este să iubeşti ceea ce faci!”
BIBLIOGRAFIE
1. AJURIAGUERRA de J. și colab., Scrisul copilului, Ed. Didactica si Pedagogica, București, 1980.
2. BOsCAIU E., Bâlbâiala – prevenire și tratament, Ed. Didactica si Pedagogica, București, 1983.
3. BOsCAIU E., Îndrumator pentru dezvoltarea vorbirii în colectivitățile de copii (vârsta antepreșcolară), Universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca, 1983.
4. BOsCAIU E., Prevenirea și corectarea tulburărilor de vorbire în grădinițele de copii, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1973.
5.CALMY S., Cum să facem exerciții grafice, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1967.
6.CASTEILLA A., Scrierea cursivă modernă, Ed. Didactică și Pedagogică, București
7. MUsU I., TAFLAN A., Terapie educațională integrată, Ed. ProHumanitate, Sibiu, 1997
8.NEVEANU POPESCU P., Dicționar de psihologie, Ed. Albatros, București, 1978
9. PAUNESCU C. și alții, Introducere în logopedie, voi. 1, Ed. Didactica și Pedagogică, București, 1976.
10. PAUNESCU C, Dezvoltarea vorbirii copilului și tulburările ei, E.S.D.P., Bucuresti, 1962.
11. PAUNESCU C, Tulburările de vorbire la copii, Ed. Medicala, București, 1966
