Divorțul și demonii de după: tendința de a intra în același cerc al suferinței

Draga mea femeie si(n)gură,

S-a încheiat cu unul dintre demonii care au săpat gropi abisale în sufletul tău: divorțul.

Poti să respiri cu mai puțină teamă. Ești departe de groapă, deși simți încă hăul cum îți furnică mintea, sufletul, vintrele.

Stai în fața oglinzii și uită-te cu atenție, îndeosebi la ce nu se vede cu ochiul liber. Acum ești sigură că s-a sfârșit lupta „împreună”. Poți începe să lucrezi pe cont propriu. Poți depune gaj de acum doar propria viață, propriile decizii. Ești vulnerabilă. Simți o sete surdă pe care n-o poate stăpâni toată apa Amazonului. Setea de a iubi și de a fi iubită.

Vor suna la poarta sufletului tău: singurătatea, neputința, disperarea de a nu rămâne singură, aventura, nevoia de a mai avea acces la mângâieri, tandrețuri. E foarte probabil că vei deschide ușa acestor sentimente. Pe unele le vei lăsa să te locuiască și le vei trata ca pe cele mai non-invazive boli. De aceea, vei începe cu IMPOSIBILUL. Tendința va fi să te deschizi către povești imposibile în care un el, indisponibil emoțional, incapabil să fie prezent, un Narcis camuflat în giulgiul liric, aparent suferind și tânjind după iubirea supremă, care să te curteze. O să te adore. Ceea ce tu nu vei ști în acel moment este că acest el face parte din altă poveste, nu a ta.

Acest Narcis operează conform unei politici personale: își așterne chipul în mai multe lacuri, cautând să umple mai multe vase. Pentru că poate. De cele mai multe ori îți va părea atât de frumos, sapio-sexual, atrăgător, încât te vei întreba cum de meriți tu asta. Și ai dreptate,  nu meriți să treci prin asta!

Draga mea, dă-ți voie să greșești și caută ajutor. Pe mine terapia m-a salvat. Îi mulțumesc terapeutei mele pentru ideea de a proiecta o astfel de poveste în timp. Tendința, după divorț, este să te arunci în orice mlaștină melodramatică cu iz de amor. Să crezi proiecții ale unor bărbați care se-mprăștie în viața asta mai rapid decât mercurul. Nu trebuie să-i judeci. E lupta lor. Dar nu le purta tu armele. Iar dacă o faci o vreme, nu semna deplasarea pe front. Oprește-te și acordă-ți timp să te ierți.

„Eu îți ofer ce am eu mai prețios în acest moment: timpul și energia mea”, i-am spus, nu cu foarte mult timp în urmă, unui bărbat care nu-mi putea oferi nici măcar prezența lui fizică, dar care susținea că mă adoră și îmi făcea declarații avântate. Și cred și acum că timpul și energia mea sunt cele mai de preț posesii pe care le am. Sunt mamă a doi copii, fără rude care să-și ofere susținerea sau ajutorul, cu un bajag emoțional greu și dureros, nu-mi permit să intru într-o poveste de iubire imposibilă, care mă desfigurează pe interior, mă lasă strâmbă, permanent. Doar pentru sentimentul de a fi iubită și dorită, care este de altfel extrem de firesc.

Nu uita: Timpul și energia ta sunt neprețuite!

Poate vei avea tendința să te arunci spre aventură. Și vei trăi clipe de care te vei agăța cu disperare. Permite-ți să nu te blochezi în aceste momente și să nu te întoarcă pe toate părțile, ca pe un cub Rubik, aceste iubiri imposibile.

Dă-ți voie să greșești, dă-ți voie să simți tot ceea ce simți și gândește-te că ceea ce ți se arată ai cunoscut deja. Ai mai întâlnit în trecut bărbați care ți-au arătat că nu ești suficientă, care ți-au spus că e complicat, că ce vrei tu nu există, că nu se poate chiar așa.

Inimă bună, dacă, după divorț ți se arată doar iubiri imposibile, doar indisponibilitate emoțională și derută, e pentru că alergi pe trecerea de pietoni. Acest lucru se întâmplă poate, din cauză că nu te-ai oprit să te iei în serios, să te crezi, să stai în fața ta ca lângă un semafor funcțional la care verdele e chiar verde. Nu-i nimic intermitent. Abia atunci poți păși cu încredere. Agale. Privește-te în oglindă: îți aparții. Ești responsabilă de situațiile în care te pui. Ia-ți în grijă propria poveste. Învață să fii cu tine mai mult decât ești, poate, în acel ,,împreună’’ imposibil.

Citește, plimbă-te, mergi la teatru, concerte, aleargă, fă sport, îngrijește-ți corpul. Și, când ai ocazia, dă-ți voie să te doară singurătatea. Pentru că această singurătate e mai non-invazivă decât cea dintr-o relație în care trebuie să-ți faci loc.

Aceste lucruri mi s-au întâmplat și mie. Am crezut și eu că aș putea fi din nou îndrăgostită. Tânjeam însă mai mult după momente de afecțiune, decât după om în sine. M-am decis însă să deschid poarta forului meu interior și mi-am zis că am nevoie să am grijă de mine. Și nu-mi mai este frică. Nici de singurătatea de acum, nici de ideea că aș putea rămâne singură. Nu! Pentru că am un proiect la care lucrez și-mi populează orele cu pași siguri: să fiu eu, întreagă. Fără să fie nevoie să mă împrăștii în povești imposibile, în momente de distracție și aventuri. Premisa înșelătoare e că acestea îți ridică moralul. Și o fac, dar pe moment. Acestea sapă apoi însă gropi abisale și se transformă într-un demon interior care-ți spune ceva cu care e periculos să te obișnuiești: că nu ești de ajuns.

Cu toate acestea, suflet drag, dă-ți voie să greșești și fii blândă cu tine! Acum înveți să te vezi mai bine în oglindă. Să te ridici și să faci pași! Singură! Sigură! Ridică-te și umblă! Ești pe drumul cel bun!

Iar când, în drumul tău, acesta bun ca o pâine caldă proaspăt scoasă dintr-o vatră, o să vină cineva care să vrea să înfulece cu tine din viață, o să știi, pentru că o să vrea să stea. Să vă tihnească drumul împreună!