Comunitate

Moș Nicolae vine și la pisici

Moș Nicolae vine și la pisici - RevistaMargot.ro

Săptămâna trecută am avut o postare pe Facebook, în care v-am rugat să împărtășiți cu noi poze cu pisici. Fie că erau ale voastre, ale vecinilor, cele de la birou sau prima felină pe care o întâlniți pe stradă, pisici să fie.

Ceea ce a urmat, a fost o multitudine de fotografii cu creaturi pline de grație, care s-au întrecut la pozat în ipostaze inedite.

Pentru că tot este perioada lui Moș Nicolae, ne-am gândit să le facem și pe ele vedete pentru o zi. Și asta pentru a le mulțumi că ne tolerează în viețile lor, în condițiile în care nu suntem mereu sclavii pe care și-i doresc, căci mai uităm să le cumpărăm conserva favorită și le oferim în schimb boabe. Ignorăm uneori chiar și litiera.

Ca să nu mai vorbim de cazurile în care avem pretenția ca aceste creaturi regale să nu dărâme bradul sau ne încăpățânăm să ne ținem pantofii în cutiile lor, când se știe clar că ambalajele sunt pentru pisici.

Profităm de ocazie ca să clarificăm un aspect important. Să știți că pisicile ar putea cuceri lumea dacă și-ar dori asta. Norocul nostru este că le este lene!

Ca să ne cerem scuze pentru situațiile trecute sau viitoare create, am creat un carusel din fotografiile trimise de voi. Ca să le vedeți pe toate, apăsați săgețile albastre.

Sperăm să fie pe placul pisicile care vă fac viața mai frumoasă, în fiecare zi. Punem la bătaie și o serie de citate celebre despre pisici:

„O pisică are propria ei opinie despre ființele umane. Nu spune prea multe, dar îți poti da seama și singur că nu ai vrea să auzi tot adevărul”. Jerome K. Jerome

„Unii oameni spun că pisicile sunt ticăloase, diabolice și crude. Adevărat… și au si alte calități excepționale”. Missy Dizick

„După cum orice deținător de pisică știe, nimeni nu poate deține o pisică”. Ellen Perry Berkeley

Moaca Brasov
previous arrow
next arrow
Slider

Distribuie:
Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.