Procesul de adopţie în România

În urmă cu un an, mai exact pe 12 august 2016, intra în vigoare Legea nr. 57/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 273/2004 privind procedura adopției, precum și a altor acte normative. În afară de simplificarea procesului de adopţie, una dintre ţintele legii era reducerea la jumătate a timpului înregistrat între prima etapă a adopţiei şi decizia instanţei de încuviinţare a copilului. Astfel, scopul era ca, pentru copil, procedura să fie finalizată în aproximativ 7 luni, iar pentru familia adoptatoare, în mai puţin de un an.

În acest scop, a fost diminuat numărul de formulare, prin eliminarea sau comasarea unora dintre acestea şi s-a renunţat la paşii administrativi intermediari care presupuneau corespondenţa pe suport de hârtie a documentelor către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului  şi Adopţie (ANPDCA). De asemenea, Registrul Naţional de Adopţii (RNA) deschidea posibilitatea realizării directe, online, a potrivirii iniţiale între copiii adoptabili şi familiile/persoanele atestate.

Atât procedura de declarare a unui copil ca adoptabil, cât şi cea de încredinţare a copilului către un potenţial adoptator au fost scurtate şi înlesnite.

Deşi a trecut un an de la intrarea în vigoare a legii, numărul adopţiilor din România nu a cunoscut totuşi creşterea mult aşteptată. În continuare rămâne problema unui număr redus de copii declaraţi adoptabili (circa 3.200) din totalul celor aflaţi sub o formă sau alta în grija statului (peste 57.000). De exemplu, cu ocazia Zilei Naţionale a Adopţiei, marcată pe 2 iunie, am aflat că, în Bucureşti, au fost adoptaţi doar 43 de copii în perioada iunie 2016-iunie 2017, în condiţiile în care, la 30 iunie 2016, la nivel naţional, aveau atestat 1881 de familii.

Cine poate adopta

Potrivit legii adopţiei, adoptatorul sau familia adoptatoare trebuie să îndeplinească garanţiile morale, precum şi condiţiile materiale necesare creşterii, educării şi dezvoltării armonioase a copilului. Îndeplinirea garanţiilor şi a condiţiilor, dar şi existenţa abilităţilor parentale se certifică de către autorităţile competente. Odată cu evaluarea adoptatorilor vor fi analizate şi caracteristicile psihologice, sociale şi medicale ale celorlalţi membri ai familiei sau ale altor persoane care locuiesc împreună cu solicitantul, precum şi opinia acestora cu privire la adopţie. În cazul unui rezultat favorabil al evaluării, direcţia în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul adoptatorul sau familia adoptatoare eliberează atestatul de persoană sau familie aptă să adopte.

Cine nu poate adopta

Nu au voie să adopte copii cei condamnați pentru o infracţiune contra persoanei sau familiei, pornografie infantilă sau trafic de droguri. De asemenea, nu pot adopta persoana/familia al cărei copil beneficiază de o măsură de protecţie specială sau care este decăzută din drepturile părinteşti şi nici cei ai căror parteneri sunt bolnavi psihic sau au handicap mintal.

Paşii principali ai procedurii de adopţie

Noua lege nu a modificat etapele de bază pe care trebuie să le parcurgă o persoană sau o familie pentru a adopta un copil, însă a prevăzut termene mai scurte pentru finalizarea unora dintre acestea.

În linii mari, paşii principali sunt următorii:

• Familiile/persoanele care vor să adopte au o primă întâlnire cu reprezentanţii direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului (DGASPC) din zona de domiciliu. Cu această ocazie, sunt informaţi în legătură cu legislaţia în vigoare, paşii pe care trebuie să îi urmeze, documentele necesare şi caracteristicile copiilor adoptabili.
• Se încep demersurile pentru obţinerea atestatului de persoană/familie aptă să adopte. În acest scop, se depune un dosar care trebuie să cuprindă o serie de documente privind identitatea adoptatorilor, domiciliul acestora, studiile efectuate, veniturile realizate, cazierul judiciar, starea de sănătate etc. La dosar se ataşează cererea de evaluare în vederea eliberării atestatului.
• Urmează etapa de evaluare a solicitantului de adopţie, un proces ce ar trebui finalizat în 90 de zile, faţă de 120 de zile, cât prevedea vechea lege. Această procedură poate fi efectuată acum atât de direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, cât şi de organisme private autorizate (OPA) să deruleze proceduri de adopţie. În cadrul acestei etape au loc mai multe întâlniri cu asistentul social repartizat, cu psihologul etc., în scopul dovedirii abilităţii parentale. Ulterior, se decide dacă solicitanţii sunt apţi să adopte şi se acordă atestatul pentru adopţie, valabil, conform noii legi, timp de doi ani de zile. O decizie nefavorabilă poate fi contestată în termen de cinci zile de la comunicarea sa şi urmează să fie analizată de o comisie de specialişti – asistenţi sociali şi psihologi.
• Obţinerea atestatului deschide o nouă etapă şi anume iniţierea potrivirii teoretice a familiei cu un copil declarat adoptabil. Principiul primordial nu este să se răspundă dorinţelor familiei adoptatoare, ci să se identifice familia cea mai potrivită pentru un copil. Se analizează informaţiile din dosarul copilului şi raportul final de evaluare al adoptatorului şi se stabileşte în termen de șapte zile dacă adoptatorul selectat răspunde nevoilor copilului. Dacă se găseşte o astfel de potrivire, adoptatorilor li se prezintă nevoile şi caracteristicile copilului, li se arată fotografii cu acesta şi li se cere acordul pentru potrivirea practică cu copilul. Se pot refuza maxim cinci copii, după care atestatul de părinte adoptator este retras şi se cere urmarea unui curs de consiliere parentală.
• În situaţia fericită în care adoptatorii sunt interesaţi de un copil, aceştia îl pot vizita pe micuţ la centrul unde se află, sub supravegherea asistentului social. Ulterior se întocmeşte un raport final de potrivire, care va ajunge la instanţa de judecată împreună cu cererea de încredinţare a copilului în vederea adopţiei.
• Înaintarea dosarului către instanţa judecătorească pentru încredinţarea copilului. În această etapă copilul este deja încredinţat temporar familiei, pentru o perioadă de minimum 90 de zile şi se aşteaptă judecarea în regim de urgenţă a cererii de încredinţare. În realitate, pot exista numeroase întârzieri care pot prelungi această etapă până la mai multe luni de zile.
• Dacă toate lucrurile merg bine, se poate depune cererea de încuviinţare a adopţiei, judecată tot de instanţa judecătorească. Ca şi cererea de încredinţare, această solicitare este însoţită de un dosar cu o serie de documente obligatorii.
• Procedura adopţiei nu se încheie în momentul emiterii deciziei favorabile a instanţei de judecată. Legea mai prevede o perioadă de monitorizare de minimum doi ani, În acest timp, autorităţile trebuie să întocmească rapoarte trimestriale. Abia după încheierea monitorizării post-adopţie se va formula raportul final de închidere a cazului.

Obstacole

Deşi evaluarea familiei adoptatoare trebuie realizată în prezent în numai 90 de zile, perioadele de potrivire teoretică şi practică cu copilul, care ar trebui să se întindă pe câteva luni, durează în unele cazuri şi peste un an de zile.

Una dintre problemele mari, încă neremediate, este numărul insuficient al asistenţilor sociali care au foarte multe atribuţii de la selecţia familiilor, supravegherea copiilor aflaţi în grija statului, procedurile de adopţie şi monitorizările post-adopţie. Fiecare dintre aceştia trebuie să se ocupe, adesea, de zeci de dosare lunar.

Pe de altă parte, şi deciziile instanţelor de judecată pot să vină cu întârzieri mari, astfel încât, per total, timpul necesar parcurgerii etapelor adopţiei rămâne unul îndelungat.

Un alt obstacol este faptul că mulţi adoptatori au anumite preferinţe în ceea ce priveşte caracteristicile copilului pe care şi l-ar dori. De exemplu, sunt preferaţi copiii cu vârsta sub trei ani, deşi peste jumătate dintre micuţii declaraţi adoptabili au vârste între 4 şi 14 ani. Noua lege interzice ca adoptatorii să aleagă un copil după criterii de naţionalitate, etnie, sex sau vârstă care să le fie prezentat spre adopţie. Totuşi pot preciza în raportul final (din etapa de evaluare a familiei) vârsta, sexul sau starea de sănătate a copilului pe care sunt apţi să îl adopte.

Facilităţi noi pentru adoptatori

Una dintre cele mai importante noutăţi ale legii promulgate în 2016 este introducerea concediului de acomodare. Astfel, salariaţii care vor să adopte copii pot să ceară intrarea într-un concediu plătit de maximum un an, care include şi perioada încredinţării pentru adopţie. Angajatorii mai sunt obligaţi să acorde salariaţilor, la cerere, timp liber (maximum 40 de ore pe an) pentru efectuarea evaluărilor în vederea obţinerii atestatului şi realizării potrivirii practice cu copilul.

Totuşi, chiar şi în noile condiţii ale legii, procesul de adopţie din România rămâne unul dificil şi de durată. Teoretic, numărul celor care au atestat şi caută un copil este mai mic comparativ cu cel al copiilor adoptabili (1881 la 3250, cifre valabile la 30 iunie 2016), dar cei mai mulţi micuţi sunt greu adoptabili – au vârste înaintate şi/sau diverse grade de handicap, nu pot fi adoptaţi decât împreună cu fraţii lor mai mari sau mai mici, aparţin unei anumite etnii etc.

Cei care vor să devină părinţii unui copilaş aflat în grija statului ar trebui să se înarmeze cu multă răbdare şi perseverenţă, dar și să renunțe la un tipar anume al copilului pe care și-ar dori să-l adopte.

Autor: Mihaela Crețu