Interviu cu Valeriu Nicolae: „Excelența este o rutină”
“Excelenţa nu este niciodată un accident. Este întotdeauna rezultatul unei intenţii înalte, a unui efort sincer şi unei munci inteligente; reprezintă alegerea înţeleaptă din mai multe alternative – alegerea, nu întâmplarea, ne determină destinul” – Aristotel.
Acesta este motto-ul care îl ghidează pe activistul pentru drepturile omului, Valeriu Nicolae.
Pe Valeriu l-am cunoscut în urmă cu două săptămâni, la școala numărul 136 din Ferentari. În fiecare weekend, lui i se alături zeci de voluntari care fac teme cu copiii din ghetoul bucureștean.
Din 2013, de când a părăsit ONG-ul pe care l-a înființat, Clubul de Educație Alternativă, Valeriu încearcă să-i ajute pe copii în orice fel poate, de la teme și antrenamente și până la ameliorarea condițiilor traiului lor zilnic.
Anul acesta, Valeriu Nicolae a câștigat premiul internațional World’s Children’s Prize, pentru „eforturile sale neobosite de a sprijini copiii vulnerabili din Ferentari”, după ce în 2013 a primit distincția de Cetățeanul Anului din partea Parlamentului European, pentru voluntariatul pe care-l face pentru copiii din cartierul rău famat.
Revista Margot: Vorbește-ne despre proiectul Băieții din Deltă?
Valeriu Nicolae: Toate activitățile care se petrec aici fac parte dintr-un proiect independent, coordonat de mine.
Am renunțat să mai lucrez în ONG-uri pentru că în cadrul acestora există stimulente mari pentru corupție. Acestea riscă să devină irelevante din cauza condițiilor pe care trebuie să le îndeplinească pentru a se adapta la finanțări.
Condițiile pentru obținerea finanțărilor sunt puse de oameni care nu cunosc exact situația de pe teren. Sistemele de finanțare sunt construite în așa fel încât, în general, există o perioadă minimă cam de un an jumate – doi, între faza de planificare și cea de implementare a proiectului.
ONG-urile nu se adaptează la nevoile reale ale oamenilor pe care doresc să-i ajute. În momentul de față problema principală cu ONG-urile este sistemul de finanțare, cum sistemul este disfuncțional și organizațiile non-guvernamentale devin la fel.
-Revista Margot: Practic tu acum autofinanțezi acest proiect?
-Valeriu Nicolae: Da, de aproximativ 10 ani am avantajul de a fi independent financiar, astfel pot să-mi folosesc banii cât mai eficient posibil pentru că nu trebuie să dau explicații unor eventuali finanțatori.
Sunt de asemenea ajutat și de foarte mulți voluntari, peste 100 în momentul de față, care se implică și donează atunci când este nevoie.
Decidem suma pe care să o strângem și la ce o vom folosi. Lucrând de atât de mult timp aici, știu exact care sunt nevoile și asta simplifică modul în care se gestionează lucrurile. Partea complicată este că trebuie să fii aici weekend de weekend.
– Revista Margot: Cum e să vii la școala 136 la fiecare sfârșit de săptămână?
– Valeriu Nicolae: M-am obișnuit, la început a fost greu.
Sunt un pic obsedat de filosofie și chiar cred că Aristotel avea dreptate când spunea : „Excelența este o rutină”, de aceea cred în construirea unor rutine de excelență, care ne ajută să devenim mai buni la rândul nostru.
Dacă există vreun weekend în care nu pot veni să lucrez cu copii mă simt chiar vinovat, simt că nu le ofer acestora suficient sau cât am fost obișnuit să dau.
Revista Margot: Sunt copii cu care ai lucrat și ai observat schimbările benefice prin care au trecut?
Valeriu Nicolae: Da, e evident, mai toți s-au schimbat, chiar dacă se intersectează cu tine pentru o perioadă scurtă. Dacă intră în contact cu tine cu tine pentru un an, un an jumate schimbarea prin care trec este și mai mare. Viețile lor oricum se transformă, nu devin senzaționale, dar produci o schimbare pozitivă.
De exemplu, în 2007, am lucrat cu niște puști care aveau pe atunci 17-18 ani, care acum vin la mine să mă întrebe ce fac mai departe cu copiii lor, unde să-i ducă la școală și cum să-i educe și asta mă face să simt că scopul meu a fost atins. Ei sunt copii care nu s-au dus la școală, dar și-au dat seama de importanța educației și vor ca copiii lor să fie diferiți. Eu sunt sigur că pentru generația asta de copii cu care lucrez acum, cu unii dintre care am lucrat chiar 6-7 ani la rând, educația o să fie automat foarte importantă și acesta este cel mai mare câștig pentru mine.
Una dintre fetițele care vin să-și facă temele la școala 136. sursa foto: Facebook
Revista Margot: Importanța educației pornește de la exemplul personal?
Valeriu Nicolae: Clar da. Mi am dat seama timpuriu că iese din discuție varianta de a nu avea rezultate bune la școală, pentru că mama nu mi-ar fi permis așa ceva.
Iar în clasa a II-a am realizat că pot face bani citind. Unul dintre vecinii mei era abonat la un ziar local, citeam în publicația aceea cronica anunțurilor pentru a vedea unde au loc înmormântările. Există obiceiul ca oamenii să arunce monezi la fiecare intersecție pe drumul spre cimitir, eu calculam unde sunt intersecțiile și mergeam la fiecare dintre ele pentru a colecta banii aruncați. Am legat astfel încă de atunci cititul de făcutul banilor.
– Revista Margot: Între 1996-2003 ai lucrat în SUA pentru cele mai mari firme de IT din lume. Ce te-a făcut să te întorci în România?
– Valeriu Nicolae: A fost o amestecătură de lucruri. Am simțit cumva că nu am un rost, de fapt când am plecat în SUA am fost convins că scopul meu este câștig bani.
Cu timpul însă am realizat că acest lucru nu mă satisface. A fost o perioadă lungă până să ajung să am idei foarte bine definite despre cine sunt și ce vreau.
– Revista Margot: De ce ai ales tocmai Ferentariul?
– Valeriu Nicolae: E o istorie mai lungă, practic a fost un fel de pariu cu un investitor chinez, pe care l-am cunoscut la un seminar în SUA. În cadrul unei discuții purtate, acesta susținea că nu poți construi o societate bună în locurile cele mai rău famate, mi s-a părut interesantă ideea sa, dar eu credeeam că se poate construi o asemenea societate chiar și în locurile cele mai rele și asa am ajuns aici.
– Revista Margot: S-a schimbat cartierul Ferentari de când ai început să lucrezi în această comunitate?
– Valeriu Nicolae: Nu știu dacă s-a schimbat Ferentariul dar s-au schimbat anumite lucruri în comunitatea cu care eu lucrez.
Sunt ferm convins că dacă fiecare dintre noi încercăm să facem ceva, să schimbăm în bine viața unor copii cu care noi nu avem legături de sânge, țara aceasta va fi un loc mai bun.
A fost o perioadă grea în primii 2-4 ani, când lumea nu înțelegea de ce vreau să fac bine fără a avea un interes. Am avut sentimentul că înot împotriva unui curent și n-am nicio șansă să fac o schimbare, dar de-a lungul timpului s-a produs un switch. Îmi pare foarte bine că am avut încăpățânarea să continui, uneori chiar și în pofida reacțiilor negative. Dar acum sunt foarte fericit de ceea ce se întâmplă aici. Este mereu impresionant să vezi 40-50 de oameni care vin aici în fiecare duminică să lucreze cu copii.
O parte din copiii cu care lucrează voluntarii de la școala 136, la finalul orelor de studiu. sursa foto: Facebook
