Adina Escu: Ce pot face părinții când copiii lor au tulburări de comportament?

Psihologul Adina Escu ne-a vorbit într-un articol anterior despre probleme comportamentale ale preadolescenților.

Adina îndrumă mai departe părinții care observă la copilul lor comportamente problematice. De asemenea, ea organizează o serie de ateliere pentru a le veni în ajutor.

– Revista Margot: Adina, cât de mult greșesc părinții când încearcă să gestioneze problemele de comportament ale copilului?

– A.E.: Nu aș sublinia cât de mult greșesc sau când anume greșesc. Aș sublinia tocmai faptul că părinții au de multe ori disponibilitatea să încerce să facă mai bine pentru copilul lor.

Ceea ce este perfect normal. Și cu acest lucru începem. Dacă tot ești dispus ca și părinte să consumi multă energie, de ce să nu direcționezi energia înspre ceva care ajută cu adevărat?

În primul rând, e foarte util să observe că furia, supărarea sunt și ele emoții și au un loc în spațiul relațiilor noastre.

Exprimarea furiei într-un mod în care nu îi rănim pe ceilalți sau pe noi înșine nu face parte din tulburările de comportament.

Dacă furia este scoasă în exterior sunt șanse mici să producă daune în interior.

Când părintele are o relație mai puțin bună cu furia sa, acest lucru se va observa și la copil.

– Revista Margot: Ce anume ajută?

– A.E.: Ajută ca tu, adultul să te distanțezi de procesele tale și să vezi de la distanță ce te macină, ce te înfurie.

A fi în contact cu furia, a ințelege mecanismele prin care eu pot controla ce se întâmplă cu mine, în ciuda faptului că sunt furios. E nevoie să simt că pot trece peste momentele acestea fără să pun în pericol: sănătatea mea fizică și psihică, sănătatea celorlalți, fără să periclitez relația și fără să mă opresc din a realiza ceea ce îmi doresc.

Din păcate, agresivitatea are atașată o etichetă de „pericol” pentru mulți părinți sau profesori. Dacă acei părinți și profesori încep să o privească altfel, pot câștiga foarte mult.

Mulți consideră până și părerea celuilalt o amenințare. Conflictul ar trebui privit ca fiind un moment bun de a pune stop și de analiza. În urma analizei, aflăm mai multe despre viziunea, percepția, intenția celuilalt și devenim mai deschiși. Astfel se produce apropierea și imediat ce avem relații mai apropiate, ne simțim în siguranță și sunt șanse mai mari să ne dezvoltăm.

Un comportament opoziționist ascunde granițe difuze uneori și granite rigide alteori: persoana poate fi independentă, alteori dependentă. Nu știe, nu poate sau nu vrea să găsească alt mod de a transmite furia sau neputința.

Când părintele are în față un copil care „l-a luat pe nu în brațe”, el trebuie să observe relația. Copilul e mânios și vrea să agreseze părintele constant. Câștigă putere când e rigid și părintele are două opțiuni: devine și mai rigid să combată rigiditatea copilului, începând astfel o luptă de rezistență. Sau, părintele caută motivele pentru care copilul este rigid și devine mai flexibil, cât să creeze un spațiu de negociere, discuții, cunoaștere.

E nevoie să se facă diferența în cazurile speciale: sunt perioade mai dificile pentru părinți, în anumite momente din viața copiilor.

La vârsta de 2-3 ani este momentul în care se crează individualitatea.

Povestea se repetă și cu adolescenții și cu preadolescenții.

În perioada aceasta au nevoie de mult spațiu ca să îți testeze puterea.

Vor să vadă cât de mult pot influența, impacta comportamentul altora.

sursa foto: Pinterest

Revista Margot: Am înțeles că te ocupi de organizarea unor ateliere, despre ce este vorba și cine poate participa la acestea?

A.E.: Da, organizez ateliere pentru părinți pe diverse teme, iar metoda de lucru este interactivă.

Mă bazez pe faptul că parintii înțeleg mai bine ceea ce au nevoie când simt, experimentează tema abordată prin exerciții practice.

Doar integrând în propria experiență și schimbând ceva în interior pot face diferențe în educația copiilor.

Poate participa orice părinte dispus să se observe mai bine.

De asemenea, ne centrăm pe diferite teme și uneori alegerea este în funcție de categoria de vârstă a copilului.

Pe 31 martie este următorul atelier și vă aștept cu drag!

Revista Margot: În luna ianuarie ai lansat cartea: „Tehnici de învățare accelerată – ghid dedicat părintelui responsabil și copilului eficient”. Ce sfaturi poți da părintelui al cărui copil are dificultăți de învățare? Prin ce metode pot cei doi filtra amalgamul de informații cu care sunt bombardați?

A.E.: Aici e nevoie să diferențiem între dificultățile de învățare. Dacă este vorba despre copii care sunt dislexici sau disgrafici, recomand să se apeleze la specialist.

În cazul în care apar probleme în procesul de învățare, aș provoca părinții să privească situația din cât mai multe perspective: Perspectiva copilului- care e ghidat de anumite interese și moduri de învățare.

Perspectiva profesorului – care se străduiește să pună în balanță învățarea cu factorii cei mai importanți: curricula, interesul sau pasiunea elevilor, libertatea lor, perseverența lor și așteptările școlii, ale directorilor, ale părinților.

Și nu în ultimul rând, dacă derulează puțin timpul, ar fi perspectiva viitorului angajator al copilului sau perspectiva viitorului client al acestuia – ce anume poate fi utilizat, ce anume e necesar pentru ei, ce anume se cumpără și ce aduce viitorul adult valoros pentru ceilalți?

Cred că cel mai important sfat pentru părinții care au copii cu dificultăți de învățare este cel de a-și da la o parte Egoul (să nu caute vinovații, să nu se învinovățească) și de a fi activ în această schimbare a modului de a învăța. Cu cât mai multă lume pune umărul la schimbare, cu atât mai ușoare vor fi provocările pentru că e evident faptul că învățământul nu se va schimba singur.

Metodele de a filtra informația sunt infinite, importanța este să existe disciplină și autodisciplină.

Relația părinte-copil este crucială.

Când stabilești obiective și ești sincer și realist cu tine și copilul tau, creezi un model bun de rezolvare a situației.

Copilul va ști să ajungă la informația utilă sau să finalizeze o sarcină dacă are un model de adult centrat.

-Revista Margot: Ce metode de supraînvățare recomanzi? Pot fi acestea aplicate cu succes inclusiv în cazul copiilor cu dificultăți de concentrare?

A.E.: Cred că organizarea, autocunoașterea și perseverența pun bazele unui comportament care duce la succes.

Sunt de părere că metodele pot fi găsite, inventate și după ce se testează de suficiente ori, devin proceduri, scurtături pentru cei ce fac performanță.

Adina Escu este psiholog și a absolvit Facultatea de Psihologie și Științele Educației de la Universitatea București.

În prezent, aceasta activează în cadrul unui cabinet individual de psihoterapie și al Asociației I.M.P.A.C.T., ce oferă consiliere persoanelor aflate în situații vulnerabile.

De-a lungul timpului Adina Escu a oferit consiliere psihologică elevilor, părinților, a evaluat și a efectuat terapie alături de copiii cu dizabilități.

În ianuarie 2017 a lansat cartea „Tehnici de învățare accelerată –ghid dedicat părintelui responsabil și copilului eficient”.