Parenting

Cum și unde găsim bona ideală?

Cum și unde găsim bona ideală? - RevistaMargot.ro

Indiferent că plănuiți să vă întoarceți la serviciu, fie pur și simplu aveți nevoie de ajutor pe perioada concediului de maternitate, iar creșa sau bunicii nu sunt o variantă care vă surâde, atunci, cel mai probabil, veți apela la o bonă. Dar cum și unde găsiți acea persoană empatică și perfect capabilă să aibă grijă de cel mic în lipsa voastră?

De-a lungul celor șase ani de când suntem părinți, am avut trei bone (sau două și un sfert, pentru că prima a plecat după doar o lună), cu care am trecut prin varii experiențe. Mi-am dorit mereu să găsesc o persoană care să devină cu adevărat un membru al familiei și de care să ne despărțim după ani buni, cu un mare regret. Nu am găsit însă o asemenea persoană, iar după plecarea celei de-a treia bone, ne-am și oprit din căutări. Nu de alta, dar am cedat nervos și noi, si copilul. Câteodată, am impresia că sunt șanse mai mari să găsești Sfântul Graal sau să câștigi la Loto (fără să joci niciodată), decât o bonă competentă.

Prezentul articol reprezintă suma experiențelor noastre personale în materie de căutat bone.

Agenție vs. recrutare prin cunoștinte/ grupuri de mame?

Ambele variante au avantaje și dezavantaje și nici una nu este perfectă. Noi am trecut prin ambele, primele două bone fiind alese prin recomandări, iar cea de-a treia printr-o agenție.

Agentie de recrutare bone

Avantaje:

1. Se ocupă de acte.

Dacă te decizi să angajezi una din bonele recomandate de ei, îți vor pune la dispoziție acte precum: copie după buletin, cazier, analize, dar și o evaluare psihologică;

2. Verifică referințele aduse de fiecare bonă.

În cazul în care dorești, poți vorbi și tu cu famila la care a lucrat.

În cazul nostru, cel puțin, acest lucru a fost posibil și a cântărit mult în luarea deciziei;

3. La o sesiune de interviuri, poți discuta cu până la zece persoane o dată, pe baza criteriilor alese de tine, dar și în funcție de zona în care locuiești.

Cel puțin in București, distanțele sunt mari și, atunci, apropierea de casă este un criteriu important pentru bone;

4. Oferă consiliere.

Între interviuri te consiliază sau în cazul în care ești indecisă între două persoane, te ajută să iei o decizie pe baza profilului psihologic al ambelor părți, dar și pe baza referințelor primite.

Desigur, instinctul părintelui este cel mai important și poate prevala asupra direcției către care te poate ghida agenția;

5. Dețin o bază de date.

Agențiile consacrate și cu vechime pe piață dețin baze de date importante, ce sunt actualizate periodic.

Cel puțin la nivel declarativ, bonele care pleacă brusc, fără a anunța în prealabil sau care creează probleme copilului, sunt scoase din baza de date și nu mai pot colabora ulterior cu agenția respectivă;

6. În cazul în care, dintr-un motiv sau altul rămâi fără bona recrutată prin agenție, te poți întoarce la ei și vei relua recrutarea.

Multe agenții au pachete cu acest gen de opțiune inclusă.

Dezavantaje:

1. Prețul serviciilor

Variază în funcție de agenție, dar și de pachetul ales (număr de recrutări ulterioare și perioada în care ți se permite acest lucru).

Unele agenții percep și o taxă de înscriere pe care o percep înainte de orice selecție.

Cel puțin in București, nu am văzut agenții cu tarife sub 1.000 lei;

2. Recrutarea presupune timp, pentru că o sesiune de interviuri poate dura și 2-3 ore, timp în care ar fi necesar un minim ajutor cu copilul.

În cazul în care nu găsești persoana potrivită din prima sesiune, poți solicita și alte interviuri;

3. Evaluarea psihologică există, însă nu este una extrem de riguroasă.

De aceea, recomand să puneți cât mai multe întrebări și să insistați să vi se răspundă la ele, dacă constați că ceea ce ați aflat nu este suficient.

Din nou, urmați-vă instinctul, căci, dacă din faza de interviu vi se pare ceva în neregulă cu persoana din fața voastră, nu are rost să mergeți mai departe, indiferent de ce vă consiliază agenția.

Nu uitați că percep taxă atât de voi, cât și de la bona angajată;

4. Nu investighează suficient mediul familial al bonelor, de aceea vă sfătuiesc să verificați aceste aspecte încă de la interviu.

Dacă nu o faceți voi, agenția nu va aduce în discuție aceste lucruri.

Este important să stiți că persoana ce va avea grijă de copilul vostru provine dintr-un mediu echilibrat, căci problemele din familia acesteia se vor răsfrânge inevitabil și asupra voastră.

Multe dintre dădacele din România nu consideră această ocupație ca fiind meseria lor, ci un mod de a-și rotunji veniturile din pensie.

Și atunci, problemele de acasă nu vor fi lăsate la ușă, ci vor fi aduse, indirect, și în casa voastră.

Fie că vorbim de zile libere cerute fără preaviz, de stări de nervozitate sau de convorbiri telefonice interminabile, toate se vor răsfrânge asupra copilului.

Cum și unde găsim bona ideală? - RevistaMargot.ro

sursa foto: zulily

Recrutare prin cunoștințe/ prieteni/ grupuri de mame (virtuale sau nu)

Avantaje:

1. Nu costă nimic;

2. Dacă informația este la prima mână, ai încredere în referințe.

Cunoști familia la care a lucrat înainte, dinamica și principiile după care își cresc copilul și ai certitudinea că bona s-a adaptat la ele.

În majoritatea cazurile, bonele de la noi, nefiind dădace de carieră, sunt persoane destul de inflexibile, ce nu acceptă foarte ușor schimbări majore față de stilul și cunoștintele proprii.

Dezavantaje:

1. Este posibil să descoperi că persoana potrivită pentru copilul prietenilor tăi, nu este la fel de potrivită și pentru copilul tău.

Și atunci, apar de regulă discuții între cele două familii sau comparații inutile;

2. De cele mai multe ori, din disperare de cauză, lipsă de timp (mai ai doar o lună și trebuie să te întorci la muncă) sau bazându-te pe recomandări, uiți să ceri copie după buletin, cazier sau analize.

Și nici nu pare prea important la momentul respectiv, doar a fost bona prietenilor voștri, iar ei sigur au verificat.

Sună cunoscut scenariul?

3. Bona poate pleca în orice moment, iar motivul nici nu este important.

Contează însă că rămâi fără back-ul și trebuie să reiei căutările, iar acestea durează.

Și parcă ți-e milă de concediul tău de odihnă pe care preferai să îl petreci la mare și nu căutând bone;

4. În București te lovești de problema distanțelor.

De câte ori nu ai fost la un pas să găsești persoana potrivită, dar tu locuiești în Drumul Taberei, iar ea în Bucureștii Noi?

Ca și concluzie, găsirea unei bone potrivite este o chestiune de noroc, dar și una de a pune întrebările potrivite, înainte de a o aduce la voi în casă.

Și, cel mai important, este să nu vă pierdeți speranța că veți reuși.

Mult success în căutările voastre!

 

Cum și unde găsim bona ideală? - RevistaMargot.ro

sursa foto: Mom.me

(Behind every sane family, sursa foto: Pinterest)

Distribuie:
Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.