Cum scoatem bebelușul la plimbare, pe timpul iernii
Frigul de afară nu ar trebui să fie o piedică pentru a-l scoate pe bebeluș afară. Totuși, trebuie să ținem cont de anumite lucruri elementare pentru sănătatea și siguranța lui. Mulți părinți se gândesc că locurile ideale pentru plimbări, în timpul iernii, ar putea fi mall-urile sau locurile de joacă, dar o plimbare în aer liber este mult mai avantajoasă. În mod normal, un copil sănătos și îmbrăcat adecvat poate fi scos afară, chiar dacă temperaturile sunt scăzute.
Atunci când considerați că afară este prea frig să scoateți bebelușul afară, gândiți-vă cum trăiesc copii din tările nordice: nici ei nu rămân în casă pe perioada iernii. Nu uitați, totuși, că organismul micuțului este destul de vulnerabil în sezonul rece. Dacă îl îmbrăcați necorespunzător, copilul se poate îmbolnăvi foarte ușor. Medicii susțin că o plimbare scurtă la -10 grade Celsius nu ar trebui să fie o problemă pentru cel mic, dacă acesta este îmbrăcat corect.
În timpul iernii, cele mai scăzute valori ale temperaturilor se înregistrează dimineața și seara și tocmai de aceea, este indicat să evitați să ieșiți cu copilul în aceste perioade ale zilei. Încercați să îl scoateți afară în intervalul 12.30-14.00, când, de obicei, temperatura atinge valoarea maximă din acea zi.
Cel mai confortabil mod de a scoate bebelușul afară pe timp de iarnă este căruciorul. Îl ajută pe micuț să stea confortabil și îl protejează de vânt, ploaie, ninsoare. Nu contează dacă bebelușul doarme pe timpul plimbării, el beneficiază oricum de aerul rece și curat de afară.
Cum imbrăcăm bebelușului când ieșim afară, pe timpul iernii
De foarte multe ori, părinții nu reușesc să îl îmbrace corect pe cel mic atunci când îl scot afară, când este frig.
Specialiștii spun că mama trebuie să fie ea însăși modelul pentru felul în care trebuie îmbrăcat bebelușul: dacă ei îi este frig, înseamnă că și bebelușului îi va fi la fel. De obicei, părinți au tendința de a exagera cu îmbrăcatul bebelușului.
Hainele groase îl fac să transpire, iar organismul devine vulnerabil la viruși și bacterii. Puteți să vă dați seama dacă l-ați îmbrăcat corect pe micuț într-un mod simplu: când ajungeți cu el în casă, verificați-i picioarele – dacă sunt reci, înseamnă ca i-a fost frig. Dacă este transpirat în spatele gâtului, înseamnă că l-ați îmbrăcat prea gros. În funcție de aceste lucruri, vă puteți da seama cum ar trebui îmbrăcat la viitoarea ieșire afară.
Atunci când ieșiti cu bebelușul afară, țineți cont de anumite reguli:
- Îmbrăcați-l stratificat, astfel încât să puteți renunța la un obiect de îmbrăcăminte în cazul în care este îmbrăcat prea gros. De exemplu, un body cu mânecă lungă, un puloveraș si pantaloni lungi. Apoi gecuța, mănușile și fularul.
- Mănușile, capul și picioarele copilului ar trebi să fie cel mai bine acoperite, extremitățile fiind primele membre afectate de frig.
- Încercați să îl îmbrăcați pe cel mic în salopete de fâș sau din alte materiale impermeabile, care îl protejează de vânt sau umezeală.
- Evitați bumbacul pentru ultimul strat de haine, acest material nu îl protejează de umezeală. O bluză din bumbac își pierde proprietățile izolante atunci când se udă.
- Încălțămintea bebelușului trebuie să fie călduroasă, dacă este prea frig, puteți să înveliți copilul cu o păturică.
- Nu este necesar să îi puneți copilului fularul la gură. Mulți medici consideră că fularul pus la gură, nu ar oferi niciun beneficiu, cel mic respirând pe gură la fel de mult. Din contră, fularul se va umezi la respirația caldă și va oferi un mediu propice pentru dezvoltarea diverselor bacterii.
- Cât timp stăm cu bebelușul afară, atunci când este frig.
Timpul petrecut afară de un copil depinde de vârsta acestuia. În cazul unui nou-născut cu o greutate mai mică de 4 kg, acesta nu are voie să iasă afară dacă temperatura este mai mică de 15 grade Celsius, avertizează medicii.
Când micuțul depășește greutatea de 4 kilograme, iar vremea este suficient de bună (nu plouă, ninge, nu este ger), bebelușul ar putea fi ținut afară câteva zeci de minute, dar nu mai mult de o jumătate de oră. Timpul de plimbare crește pe măsură ce micuțul crește în greutate.
Nu se recomandă să ieșiti cu un bebeluș de până un an dacă afară plouă torențial, este vânt puternic sau este ceață. În cazul în care ninge liniștit sau plouă ușor, scurtați plimbarea, dar nu renunțați la ea.
Un copil cu vârsta de peste un an poate sta mai mult afară. Întotdeauna, zăpada reprezintă un motiv de bucurie pentru el și tocmai de aceea, îl puteți lăsa chiar și câteva ore, cu condiția să fie îmbrăcat corespunzător și să se miște cât mai mult.
Micuțul trebuie ținut sub observație în permanență: dacă plânge, dacă se agită, dacă se învinețește, sunt semne clare că este posibil ca micuțului să îi fie frig. Un mod foarte simplu și eficient de a verifica dacă îi este frig este să introduceți rapid mâna sub mănușile micuțului, pentru a verifica dacă mânuțele sunt reci.
Beneficiile plimbărilor pe timp de iarnă
- O ieșire în aer liber, pe timpul iernii, este benefică atât pentru părinți, cât și pentru bebeluș.
- O plimbare în aer liber într-o zi de iarnă, cu soare cu dinți, este benefică pentru cel mic: razele soarelui stimulează asimiliarea vitaminei D.
- Ieșirile la aer curat întăresc sistemul imunitar al copilului. Un bebeluș ținut în casă mult timp răcește mult mai ușor decât unul care a ieșit, zilnic, afară.
- Un copil care petrece suficient timp în aer liber este un copil sănătos.
- Aerul rece și mai curat al iernii îl face pe micuț să aibă poftă de mâncare și să doarmă mai bine.
- Când bebelușul este agitat sau plânge, o plimbare în aer liber ar putea să îl liniștească și să îi îmbunătățească starea de bună dipoziție.
- Lumina naturală și aerul curat combat simpromele depresiei, cu care se confruntă multe din proaspetele mămici.