De ce este necesară ecografia de sarcină?
Una dintre investigaţiile recomandate în scopul evaluării stării de sănătate a fătului şi urmăririi evoluţiei sarcinii este ecografia, care oferă informaţii extrem de importante prin intermediul ultrasunetelor.
Această metodă de diagnosticare, realizată fie pe cale transvaginală (în sarcina incipientă), fie pe cale transandominală, prezintă un nivel ridicat de acurateţe, în prezent fiind posibile inclusiv ecografiile 4D, care dau informaţii nu doar despre caracteristicile morfologice ale organismului copilului, ci şi despre cele funcţionale.
Ecografia obstetricală poate fi efectuată de mai multe ori pe parcursul sarcinii, în funcţie de indicaţiile medicului care supraveghează gravida. Dacă nu apar însă probleme care să îngrijoreze, după ecografia iniţială de confirmare a sarcinii, ar fi bine să fie realizată cel puţin câte o ecografie în fiecare trimestru al sarcinii. Foarte importante sunt ecografia fetală de la 11-14 săptămâni şi ecografia morfofetală de la 20-22 de săptămâni. O evaluare a modului în care a crescut fătul şi a încadrării sale în limitele normale, este indicată, de asemenea, în jurul a 32 de săptămâni de sarcină. Uneori, medicul poate decide efectuarea unei ecografii înainte de momentul naşterii pentru a verifica starea fătului şi felul în care este acesta poziţionat.
Siguranţa ecografiei
Ecografia este o metodă de investigaţie neinvazivă şi, potrivit studiilor efectuate până în momentul de faţă, nu prezintă reacţii adverse. Cu toate că produce un uşor disconfort, ecografia transvaginală este, de asemenea, sigură şi fără efecte asupra riscului de avort. Singura restricţie ar fi legată de utilizarea tehnicii Doppler înainte de împlinirea a 12 săptămâni de sarcină. Această tehnică, folosită pentru măsurarea fluxului de sânge în diferite vase, presupune o încărcare energetică mare şi poate avea ca efect supraîncălzirea zonei investigate. Deşi nu există dovezi că Doppler-ul ar determina anomalii fetale, se recomandă evitarea sa în primul trimestru de sarcină şi utilizarea ulterioară cu precauţie.
Confirmarea sarcinii
La o vârstă a sarcinii de numai 4-5 săptămâni, cu ajutorul ecografului se poate vizualiza în cavitatea uterină sacul gestaţional (o formațiune rotundă de culoare neagră), acest lucru certificând instalarea gravidităţii. La 5-6 săptămâni se poate vedea şi embrionul, cât şi vezicula vitelină, o altă componentă esenţială având ca rol asigurarea hranei embrionului în stadiile inițiale de dezvoltare și producerea unei părţi dintre celulele sângelui embrionului. De reţinut că examinarea transvaginală permite confirmarea mai timpurie a instalării sarcinii (cu aproximativ o săptămână mai devreme), comparativ cu ecografia transabdominală, care vizualizează sacul gestaţional abia după ce a atins circa 5 mm.
În situaţia în care nu există motive ca ecografia să fie realizată mai din timp, primul examen ecografic ar fi ideal să fie programat la circa 6-7 săptămâni de la ultima dată a menstruaţiei, deoarece atunci se pot obţine mai multe date despre elementele de bază ale sarcinii incipiente (de început).
Localizarea sarcinii
Este esenţial să se certifice prezenţa sacului gestaţional în uter, deoarece, în cazul implantării acestuia în alt loc, ca de exemplu în trompele uterine, implicaţiile sunt foarte grave. Ruptura unei trompe produce sângerări masive, iar intervenţia tardivă pune în pericol însăşi viaţa femeii însărcinate. Adesea, sarcina ectopică este foarte greu de descoperit, pentru că un sac gestational implantat în afara uterului poate fi dificil sau imposibil de vizualizat.
Viabilitatea sarcinii
Odată constatată instalarea sarcinii, este necesară urmărirea anumitor coordonate pentru a se stabili viabilitatea sa. În primele săptămâni, embrionul este foarte vulnerabil şi riscă să se oprească din evoluţie. Circa 20% dintre sarcinile incipiente prezintă acest risc care începe să se diminueze pe măsură ce gravida se apropie de încheierea primului trimestru.
Unul dintre semnele cele mai importante de viabilitate este activitatea cardiacă a embrionului, ce poate fi detectată atunci când acesta atinge 5 mm (de regulă, la 6 săptămâni și 3-4 zile). Frecvența cardiacă la această vârstă embrionară se situează în jurul a 100-110 bătăi/minut, crescând progresiv până la 9-10 săptămâni, când atinge 170 – 180 bătăi/minut. Totodată, prezenţa şi dimensiunea veziculei viteline pot fi indicatori de viabilitate a sarcinii. Un diametru sub 2 mm sau peste 6 mm poate sugera un prognostic nefavorabil (avort spontan, anomalii genetice etc.).
Sexul copilului
Una dintre informaţiile care dau mari emoţii viitorilor părinţi este sexul copilului. Tehnologia ecografică de astăzi face posibilă aflarea acestui detaliu încă din trimestrul întâi de sarcină. Totuşi, mult mai sigură este ecografia din trimestrul al 2-lea mai exact începând din luna a patra, daca poziţia fătului permite vizualizarea.
Ecografia de la 11-14 săptămâni
În general, la 11 săptămâni se poate trece la examinarea pe cale abdominală. La această vârstă, embrionul măsoară circa 45 de mm, iar anatomia sa este suficient de conturată pentru a fi depistate eventualele malformații. De aceea, realizarea unei investigaţii ecografice în intervalul de 11-14 săptămâni are o mare însemnătate. Este perioada în care fătul se află într-o poziţie optimă investigaţiei, iar, în caz de malformaţii severe, întreruperea de sarcină se poate face cu riscuri minime.
• Translucenţa nucală
Unul intre parametrii care dau indicii despre buna evoluţie a embrionului este translucența nucală, o colecție de lichid localizată în regiunea cefei fătului. Evaluarea acestui parametru ajută la identificarea timpurie a unor posibile anomalii genetice, precum sindromul Down. O translucență nucală crescută poate fi asociată, deşi nu obligatoriu, cu boli cromozomiale (sindrom Down, sindrom Turner, sindrom Edwards, trisomie 13 etc), dar şi cu alte anomalii structurale (cardiace, scheletale etc) sau cu alte boli genetice rare.
Alţi markeri care îl pot ajuta pe ecografist să facă legătura cu anumite anomalii sunt :
• Osul nazal
• Ductul venos
• Fluxul valvei tricuspide
• Lungimea osului maxilar
• Unghiul facial
• Dimensiunea vezicii urinare
• Lungimea fătului.
Totodată, depăşirea parametrilor normali ai frecvenţei cardiace, lipsa unei artere ombilicale sau alte malformații structurale fetale reprezintă semne de anomalii.
Morfologia fetală de trimestru 2
Un alt moment cheie al sarcinii se situează între 20 şi 22 de săptămâni de sarcină când dezvoltarea fătului şi aspectul diverselor organe pot fi analizate mult mai în detaliu decât în trimestrul întâi.
Sunt examinate în principal capul, faţa, elementele sistemului nervos central, toracele şi abdomenul cu organele fătului (plămâni, inimă, ficat, stomac, rinichi, vezică biliară şi urinară etc), spatele fetal cu coloana vertebrală (pentru excluderea malformaţiei spina bifida), bazinul, membrele superioare şi inferioare, numărul degetelor, eventuala prezenţă a unor chisturi sau tumori. Totodată, sunt explorate anexele fetale (poziția placentei și gradul de maturitate, cantitatea de lichid amniotic, fluxul prin arterele uterine.
Malformaţiile descoperite cu ocazia acestei ecografii de trimestru 2 pot fi mai mult sau mai puţin grave. Astfel, unele sunt uşoare şi nu afectează major viaţa individului, altele sunt importante, dar corectabile (chirurgical sau prin tratament), în timp ce o parte sunt atât de grave încât nu permit supraviețuirea.
Ecografia de trimestru 3
Trimestrul 3 începe din săptămâna 28 și durează până la naștere. În această perioadă, fătul creşte foarte mult, iar majoritatea organelor suferă schimbări doar în ceea ce privește dimensiunea și funcția. Unul dintre organele care trec încă prin transformări importante este creierul.
În trimestrul 3, investigarea ecografică este tot mai dificilă, în condiţiile în care fătul stă tot mai înghesuit în uter şi acoperă, din cauza poziţiei, multe zone ale corpului său. Totuşi este crucial să fie urmărite anumite coordonate precum greutatea fătului, mişcările fetale sau cantitatea de lichid amniotic.
Deoarece anumite probleme depistate în timpul ecografiei pot influenţa major sănătatea şi viaţa viitorului copil, această investigaţie ar trebui să facă parte din dosarul medical al oricărei gravide.