Modul în care te adresezi copilului este unul foarte important în procesul de creștere şi dezvoltare al acestuia.
Îți dorești ca cel mic să fie cât mai încrezător în forțele proprii şi să facă faţă cât mai bine situațiilor cu care se confruntă? Dar, de multe ori nu știi cum l-ai putea ajuta în acest sens?
Inspiră-te din sistemul de educație Montessori care se bazează pe înclinația naturală a copilului de a învăța. Se pune accentul pe libertatea copilului de a lucra în maniera lui preferată şi de a se armoniza cu mediul din jurul său.
Iată 8 fraze Montessori care îi dau încredere copilului în forțele proprii
1. A fost dificil, dar tu ai reușit!
E vorba aici despre recunoașterea directă şi imediată a efortului depus de copil pentru atingerea unui anumit obiectiv.
Asta îl ajută foarte mult să conștientizeze faptul că e capabil să treacă peste anumite obstacole şi să ducă la bun sfârșit şi sarcini mai grele.
De asemenea, îi dă foarte multă încredere în forțele proprii.
2. Vreau să încerci! Eu sunt aici dacă vei avea nevoie de ajutor!
Faptul că tu îl asiguri pe copil că ești acolo, îl ajută să se concentreze mai mult asupra sarcinii şi să-ţi arate cât de bine o să se descurce singur.
3. Am nevoie de ajutorul tău!
Folosește cât mai des această frază.
Solicită-i copilului ajutorul în diverse situații, potrivite pentru vârsta lui (în bucătărie, la gătit, aranjatul şi strângerea mesei, așezarea în ordine a lucrurilor, pregătirea bagajului pentru călătorie etc).
Faptul că tu îi arăți că ai încredere în capacitatea lui, îl va face să se simtă un membru valoros şi un ajutor de nădejde al familiei.
4. Am observat că te străduiești foarte tare!
E formula de laudă pentru efortul depus de copil care îl determină să-şi îmbunătățească cât mai mult modul de a realiza un lucru, de a se comporta într-o anume situație.
5. Spune-mi, ce crezi tu despre ceea ce ai realizat?
E îndemnul la autoevaluare. Copilul adesea așteaptă părerea adultului despre ceea ce a făcut.
„Îți place desenul meu?” Ca părinte, trebuie să-l dirijezi din aproape în aproape cum să-şi evalueze singur munca: „La ce te-ai gândit când ai ales culorile?/ Observ că în desenul tău ai folosit mai multe cercuri/pătrate?De ce ai ales să faci asta?”
6. Îți mai amintești că ţi se părea greu să-ţi legi singur/ă șireturile?
Copilul se confruntă cu situații noi în fiecare zi.
Îl ajuți să facă faţă şi să devină cât mai încrezător în forțele proprii, reamintindu-i toate progresele pe care le-a făcut de-a lungul timpului.
7. A fost greu, dar am reușit!
Prin această frază îi expui copilului şi situația în care te-ai aflat tu.
De multe ori, copilul are impresia că adulții se confruntă cu situații ușoare.
Astfel, îi arăți că şi tu întâmpini diverse probleme, dar că mereu există o rezolvare.
8. E timpul să iei o pauză?
Dacă observi că cel mic se concentrează foarte mult în rezolvarea unui anumit lucru, îi poți sugera să facă o mică pauză, pentru a se relaxa sau pentru a bea un pahar cu apă.
Explică-i pe înțelesul lui că o scurtă pauză îl va ajuta să fie mai eficient în atingerea scopului final.
Folosește frazele Montessori şi adresează-te copilului cu calm şi afecțiune pentru a-l ajuta să capete încredere în forțele proprii şi pentru a face faţă cu brio situațiilor mai mult sau mai puțin dificile.